Puterea obişnuinţei

- Las' că putea fi şi mai rău, îi spuse cel care se ridică să plece. Acu', liniºteºte-te! Ia-te frumos ºi mergi acasã. Dacã mã aºtepþi, vin ºi eu, numai cã mai am treabã prin tîrg...

Rămase singur la masă. Deşi băuse peste măsură de mult, scoase ultimii bani şi mai cumpără o sticlă de ţuică, pe care o sorbi cu înghiţituri mici, printre lacrimi. O vreme aţipi, nestingherit de larma celor din jur. Apoi tresări brusc, îşi luă biciul de lîngă sticla de ţuică şi alergă afară.

- ...Trr! Trrr! Belitu' dracului! Pleci fãrã mine, ai?! Nu mai pot bea liniºtit o þuicã, ai?!... Naa, cal afurisit! Stai oleacă! Unde fugi aşa? Parcă n-am mai oprit la crîşma asta niciodată! Ţi-i foame, ai?! Apăi să ºtii cã pîn-acasã, halt! nu primeºti nimic, mergem întins... Crezi cã mie nu mi-i foame?! Tu mãcar ai mîncat toatã noaptea, aºa sînteþi voi, caii, mai mult mîncaþi decît dormiþi! Mãnînci, de-a-mpicioarelea, dormi de-a-mpicioarelea! ªi ce mîncare!... Păi, eu mi-am pus pielea la bătaie pentru asta! Dacă mă prindeau a' lu' Cojocaru cã fur lucernã de pe tarlaua lor, tu o-ncurcai?! Nu!... Ţie nu-ţi făceau nimic! Ce vină are calu'?! Calu-i animal ş-animalu-i făr' de păcat! Da' mie, ha? Mie-ţi dai seama ce bătaie-mi trăgeau? Mai ales feciorul cel mare, Bolfosu', păi aceala, la cît îi de barosan, mă ucidea din două poace! Şi pentru ce, porcu'?!...Un braþ de lucernã pe care l-am furat pentru tine!... Spune şi tu, merită să omori un om pentr-un braţ de lucernă?! Asta-i omenie?!... Dee! Dee!... Pentru tine, da, cã doar eu nu mãnînc lucernã! ªi nici fimei-mea! ªi tu mã laºi în tîrg?!... ªi mie mi-i foame! Dimineaþã nici n-am apucat sã înghit, de gura fimeii!... Scoală, ajungi la spartu' tîrgului!... Adică mă trezeşte ea pe mine, auzi! Ea, care se culcă o dată cu găinile?! Ce, ea umblă ca mine pe dealuri pîn' la miezu' nopþii, cu treburi?!... Da' gură are, slavă Domnului! Da' să muncească cu mine, cot la cot, să vezi cum i s-ar înmuia gura! Săptămîna trecută, cînd o pocnit roata de la căruţă, atunci s-o fi vãzut la treabã! La treabã, nu la gurã mare, cã, dacã n-aº fi eu, s-ar duce gospodãria de rîpã!... Dee! Dee!... Normal că şi mie mi-i foame! Şi tu te smulgi şi pleci, de parc-o intrat naiba-n tine! Faci figuri, măi cal, te-ai săturat de mine, ai?!... Mi-ai mai fãcut odatã figuri! Ce-au mai rîs oamenii de mine?! Þi-ai bãtut joc de mine, ai?!... Nuu, nu cred că ţi-ai bătut joc! Cal ca tine, mai rar, nu mai prind eu degrabă! Treaz, beat, mă duci direct acasă! Ei, atunci n-ai apucat să înveţi drumu'!... Casã nouã, drum nou! Aºa-i cînd te muþi în alt sat! Alte bordeie, alte obiceie! Ce, eu am vrut?! Tot fimeia, sã se tragã mai aproape de neamuri?! Mie-mi plãcea mai mult vechiul sat, una-douã intrai în pãdure ºi hop! acasã... Cîte lemne-am cărat noi de-acolo! Aducem noi ş-acuma, da' mai greu! Am mai îmbãtrînit! ªi eu, ºi tu!... Cînd ne-am mutat, mi-ai fãcut figura!... Dee! Dee!... Casă nouă, drum nou! Eu m-am îmbătat ca prostu', m-am suit în căruţă ş-am adormit, bun bazat că tu mă duci acasă! Şi tu - vai ce mi-ai făcut-o! - tu m-ai dus la vechea gospodărie din celălalt sat, nu erai încă învăţat cu noua casă! Mai mare ruşinea, cînd m-am trezit la poarta care nu mai era a noastră! Tot satul ne ştia, că doar trăisem acolo! M-am făcut de rîs! Şi-au dat toţi seama ce şi cum! Da' nu m-am supãrat pe tine, drept îþi spun! Am glumit, aºa!... Tu ţi-ai văzut de datorie! M-ai dus acasă, da' casa noastrã era alta, în alt sat!... Nu era vina ta, era vina fimeii, cu toate neamurile ei! Tu de unde să ştii?! Ce te interesează pe tine?! Cred că-ţi era dor de grajdul tău, cum să mă supăr?! Pîn' te obişnuieşti cu alt loc, alte bordeie, alte obiceie! tre' sã treacã vreme!... Dee! Dee!... Ce, eu crezi c-am dormit ca lumea vreo juma' de an, pîn' m-am obiºnuit cu casa nouã?!... Noaptea-mi era, nu ştiu cum, frică. Visam nişte orătănii, dracu' ºtie ce erau!... Bã, ce cauþi tu aici? mã-ntrebau ºi sãream din pat ºi smulgeam perdelele din geam, ca sã intre lumina... Ce-am mai tras, fimeii nici nu i-am spus, ar fi zis că vreau 'napoi, da' m-am obişnuit! Şi tu te-ai obişnuit! Dac-aş cumpăra vreodată o altă gospodărie, hă, hă! cred că m-ai duce la casa noastră de-acu'!... Dee, cã mai avem oleacã!... Aşa-i cînd te obişnuieşti! Cred că noi doi ştim drumu' ăsta cu ochi-nchişi! Uite, închid ochii şi ştiu drumu'!... Acu' sîntem la cotitura Budãiului... Acu' la iazu' cu plopi... Acu' lîngã stufãriº... Hã, hã! ºi chiori dac-am fi, tot am nimeri casa!... Păi, de cîte ori n-am venit noi la tîrg? Ne-am rătăcit vreodată?! Uneori, am întîrziat noi pe la crîşmă! M-am mai îmbătat eu, da' tu m-ai dus acasã!... Halal de tine! Aşa cal mai rar! Nu mai prind eu unu' ca tine, într-o mie de ani! Ce, n-a vrut porcu' de giner-miu sã te cumpere? Zice cã eu îs bãtrîn, sã mã mai liniºtesc pe-acasã, ce-mi trebuie cal? Sã i-l dau lui!... Credea că te dau degeaba, că-s prostu' lui! Pãi, el are habar ce-i ãla cal?!... Vrea cal?! Da' poate el mãcar sã înhame calul?!... Hă, hă! Cred că te-ar înhăma cu coada 'nainte, sã aibã de ce trage!... Ş-apoi, eu îs bătrîn?! M-a văzut el cum stau călare pe tine, drept, ca un flăcău liberat de armată?! Da' poate el, popîndău', sã te-ncalece?!... Hă, hă! Numai să-ndrăznească! Ce l-ai mai trînti! Zbang, popîndău' de pãmînt!... Hă, hă! Brava cal! Numa' eu pot sã te-ncalec! Sã mai zicã cineva cã-s bãtrîn!... Dee! Dee!... M-ai văzut cum înotam în iaz? Îţi aminteºti?!... Dupã o zi de coasã, te-ncãlecam ºi-o þineam tot o fugã pînã la baltã! Ce scaldã fãceam noi! Îþi plãcea, nu?!... Îþi plãcea, mai ales cînd te spãlam pe spate! Frumos, nu?!... Trr, trr! Hoo, sã deschid poarta!... Dee! Iaca am ajuns acasă! Întinde-o-n grãdinã, la iarbã, descurcã-te cum ºtii!...

1 2

Următoarea pagină