|
Naşpa la sînge
Nu trăiam pînă la sînge
nici cînd luam pumni în bot. Doar roiuri de ţînţari
să-mi aplaude ecarteurile peste Bahlui. Şi la ce
naiba ar folosi. În zona industrială, noaptea, nici
ţipenie pînă la margine. O zbîrnîială electrică
deasupra capului, kilometri întregi, gropi în asfalt, ochiuri
de neon şi freon. Şina de tramvai gîrbovită în mijlocul
şoselei. Nici urmă de zăpadă electrică sau T. T. Coşovei
în zona
industrială. Mergi pînă la capăt, şi dacă vrei mergi
mai depare, prin bălţi, peste deal, pînă în Basarabia.
Stau la benzinărie şi ascult becul deasupra
capului. Îmi trag scatoalce peste ţînţari. Dacă
m-au pişcat, ţîşneşte sîngele. Tot degeaba, asta
nu înseamnă că am trăit pînă la sînge. Am citit
în două texte ieşene foarte bune despre
sîngele care zumzăie prin odaie în maţ de
ţînţar. De obicei e foarte frig aici. Ruşii îţi vîră cuburi
de gheaţă siberiană la prostată. Mergi cu bocanci
şi fular jumătate de an. Becurile slabe împrăştie alice
minuscule de gheaţă portocalie peste centură. Iaşiul
e făcut mai mult din centuri. Zvelt, gata
să se rupă, stă agăţat într-un harnaşament sado-maso
de centuri prost luminate. Are catarame din gări.
Gara Nicolina, Gara Internaţională, Gara Centrală,
Gara de Nord.
Oraş de Monopoly. Curve
în fiecare gaură a centurii. Promoroacă
pe bluziţele argintii, dar nu ţînţari. Sînge,
vîrtejuri de sînge şi smîntînă, dar nu ţînţari. Aburii
de benzină, halucinaţia drumului. Cînd
e frig, nici măcar atît.
Am rămas odată împotmolit
în bălţile de la marginea zonei industriale.
Mergeam cu prietenii la pescuit. Nu ştiam
să pescuim, dar era vară. Era cald. Au împins-o
pe bătrîna Blanchette. Ea, nervoasă, varicoasă,
i-a împroşcat cu noroi. Moale şi cald. Două luni
pe an, centurile se topesc în carnea Iaşiului. Larvelor
de ţînţar le cresc antene fragile. Doream să compar
antenele cu ceva, dar ieşeau numai prostii. "Antene"
sună foarte prost, în sine. Simţi cum sugrumă slinul
de pe scara blocului imaginea. "Cablu"
e aproape la fel. În plus,
nu poţi spune "larvelor de ţînţari le cresc cabluri
monoaxiale". De fapt, poţi. Cu un cleşte
pentru unghiile de la picioare poţi tăia
cablul. Antenele. Poţi martiriza ţînţarii
de pe splai. Poţi crea disconfort.
Am povestit mai multor grupe de studenţi
despre şobolanul fiert în maşina de spălat, pulverizat
între oţelul cuvei şi albiturile familiei. "Mi se face
rău", mi-au spus. Imagini incorecte. Politic. (Nu toţi
pierd culoarea din obraji. Nici ei
nu au trăit pînă la sînge. Au globurile-globule
de culoarea asfaltului luminat prost, toamna. Au
un varice existenţial negru ca perjele uscate. Sînt
foarte sensibili la frig şi la viitor. Plutesc
pe jumătatea cealaltă de biscuite, pe la piaţa
Nicolina, peste pasarelă - pe lîngă instalaţia
frigorifică, unde carnea e la jumătate
de preţ, nu prea ştie lumea, să nu fie pelerinaj
la bucăţile congelate de animal. De fapt,
au culoare în obraji
chiar dacă nu mănîncă decît rar carne. Cu feţe
de un purpuriu adînc, zic I've been mistreated.
S-au purtat naşpa cu mine la Iaşi.)
De sub cantină, în Puşkin (acum Maiorescu), iese
miros de gaz. Pe terasă, manele. Octombrie. În buric.
Buric universal, fără margini. Doar un cretin
ar spune că trebuie să trăieşti la sînge. Să salţi
peste buza buricului. Poţi răsturna un camion
de obuze în buric, sau scuipa. Bulbuci
de salivă, icre fără ADN. Cu ADN, corectează
Eugen. Scuipi ADN. Somon care uită să
se sacrifice în amonte. Un pumn în bot, borş, fără
să trăieşti la sînge. Nu ştiu unde sînt ceilalţi.
Am avut o noapte naşpa, Burs. Am dansat manele
cu ţiganii din cartier la un internet-cafe, era
să-mi mănînce un cîine lup uriaş, negru, boaşele. Mi-am
scrîntit şi celălalt picior. Mai merg şi la un parastas azi.
Naşpa superlativ.
|
Inapoi la cuprinsul numarului