|
Punþile Stalinskaya (r)
Viaţa a devenit mai veselă,
viaţa a devenit mai frumoasă!
- I. V. Stalin
Burs, punţile oamenilor mai închişi în ei înşişi
sînt adesea construite din arcuri întregi
de puncte de suspensie, prinse în bolţuri din votcă.
Ceea ce nu le împiedică să fie solide.
Şi Oti şi Musa şi oficialii culturii
care ne mai oferă cîte un job
reuşesc să străbată puntea. Poate sînt prea elastice,
poate pendulările semnelor nesiguranţei
fac să se încreţească de spaimă boaşele pantofilor, să
pleznească în pungi întregi de hollywood popcorn
ovarele zgribulite deasupra hăului virtual,
dar slăbiciunea le face aproape verosmile.
Te plimbi mult, bursucule. Drumuri în sud, în est, în vest,
toate drumurile astea şi-au găsit nămolul
în care să clocească şi cotcodăcească bacteriile talentului
undeva prin Timişoara, pe strada Musorgski,
unde musonul şi-ar nega liniştitoarea ciclicitate sudică
pentru a te muşca de buci, Bursule, şi a te trezi
la viaţa extrauterină,
te şi văd scoţînd căpăţîna ta simpatică din cutia de ţigări,
uşor adormit, drogat cu supradoze de hormoni,
indiferent la spasmele doctorale ale unei întregi generaţii
sau la subtila amalgamare a ceramicii de Korund
cu un capucino prost făcut într-un text care,
îţi imaginezi, se cere avortat. Ţeasta-ţi simpatică
în cuhnia cu aburi de spaghete îmbrobodite
în înşelătorii cîrlionţi blonzi ai parizerului
din uşa frigiderului.
Burs, ieri-seară şoarecele a fugit din nou din geanta
mea de umăr în canalizare, via buda.
Nu-i doream răul. Ca şi tine, aveam chef
să comunic cu cineva. Parşivul
mi-a întors încodatul cur şi s-a fofilat printr-o foarte,
prea largă poartă pe care am tăiat-o în uşa
de la budă, să nu se gîtuie volţii sau waţii în ombilicul
maşinii de spălat. Ce să-i spun, prietene, şobolan,
bursuc, vino, hai să stăm la taclale, dobitoc de ceferist
ucrainean ce eşti (ştii
povestea, corect?). Am luat băţul în care mă sprijin
de-o săptămînă, de cînd mi-am luxat piciorul -
asta n-o ştiai -
şi m-am dus după bunul şi blănosul
meu prieten. Am încercat cu vîrful băţului din brad -
coadă de mătură, mai pe bune - dar prietenul o
ştersese, convins că vreau să-i fac felul. (Are Ovid
o poemă inteligentă şi mişto cu motani şi
şobolani; eu doar spun ce mai găsesc prin canale.)
Vecinul meu, adept al lui bivolaru,
mai introvertit
decît o pară pe care nu vrea nimeni să o mănînce,
a scos din canale un şobolan care se
descompunea şi spunea, olfactiv, multe lucruri simţite
despre trecerea unor punţi. Unde s-a stins el
(l-am împachetat în două pungi şi l-am trimis
în alte expediţii), punţile sînt sigilate în straturi de ciment
şi noroi. Şoricioaica blănoasă şi tristă, Musa
cea frumosă şi deşteaptă a şobolanilor,
trebuie să-l fi
aşteptat, un timp, la răscruce de conducte pline de scîrnă.
Un Stalin al alcoolului din noroi urban,
cu ochii injectaţi cu scule ieftine din Orient, cu gheara
crescută în formă de logo, are cum scoate
limbă crestată şi bifurcată în salonul de tatuaj.
Cu vreo zeci şi zeci şi
zeci - dar nu mai mult - de ani în urmă, fiece creatură
cunoştea un singur limbaj. Catastrofa s-a
produs în salonul de tatuaj.
Partea bună şi partea din mătasea broaştei
a baronului tăiat în două au
pornit a vorbi limbi diferite. Italianul cel chel -
postmodernul cosmic, meridionalul înghiţit de
balena-malaxor a sfîrîitului de mileniu -
a avut cîştig de cauză. Un cîmp uriaş de varză fermentată
acoperă, spre toamnă, punţile comunicării în Răsărit.
Segmentele din fontă şi cărămidă ale punţii
plutesc peste hău susţinute de castraveciori muraţi. Telefonia
este scurtcircuitată de pisicile care se
puiesc în ogradă, foarte aproape
de tubulatura metropolei şobolanine. Timişoara,
o mască de carton
plasticat peste năsoasele culmi carpatine. Marginile
se chircesc, devenind punct, centru, păduche
liniştit în aşternutul unui fluture. Coarnele negre
ale coconilor ascund pulsaţii fosforescente. Dungi
proteice care scot în evidenţă părţile. Cristina,
Cristina. Un arici de nervi şi sensibilitate.
O permanentă chemare a gurii de oxigen. Molecule scrise
cu multe litere - ajung şi pentru un poem în proză.
Burs, lumea asta - construită din molecule pe care
chimiştii le-au ignorat - are circumferinţa siciliencei
care a născut opt pisoi de om, cîte jumătate de chil
bucata. Tehnologia, moleculele alfa, redimensionate,
structurile care vorbesc, punţile suspendate în
incertitudini, sudurile solubile, lichide,
peste estuare pline de căpăţîni seci şi doctrinare -
penumbra uscată a zilelor; pentru că de spuma zilelor
sînt mult prea departe (scot întreaga epopee
a muscociului din armura solubilă a adolescenţei, trec pe
lîngă crisalide hexagonale de gheaţă şi rămîn cu o tensiune
identică - poate mai mare, dar nu
covîrşitoare -
cu cea din extremităţile mele din carton - tendoanele
pierd greutate - imaterial
este un eufemism pentru un trup care cîntăreşte
cît brăţările din brad; şobolanul fierbinte strecurat pe
ţeavă, de la RAT; bătrînelul care-şi linge
buzele posesiv; varza cărnoasă
şi ghirlandele de crăciun; căpăţînile printre care
o recunosc, o văd cu scîrbă şi pe a mea).
|
Inapoi la cuprinsul numarului