Reforma la polonezi (2)

Concurenţa - considerată de autor o formidabilă invenţie a lumii occidentale, care i-a asigurat superioritatea economică şi militară faţă de restul lumii - îi face, deopotrivă pe producători şi pe consumatori, să desfăşoare o activitate mai performantă şi să utilizeze cât mai raţional resursele limitate. Şi chiar dacă economia de piaţă are o serie întreagă de carenţe, dorinţa guvernelor de a le înlătura cu orice preţ s-a soldat cu situaţii în care "leacul este mai rău ca boala însăşi". O consecinţă a intervenţiilor nechibzuite în mecanismul pieţei poate fi, spre exemplu, limitarea sau chiar eliminarea rivalităţii dintre furnizori şi declanşarea unei lupte crâncene pentru privilegiile distribuite centralizat, aşa cum s-a întâmplat în ţările lagărului socialist (pag. 64-65).

După analizele pur economice ale problemei şomajului, rolului banilor în economie, efectelor economice induse de diferite tipuri de proprietate, autorul revine cu o problemă mai degrabă filozofică decât economică, cea a egalităţii. Indicând asupra unei deosebiri principiale între inegalitatea şanselor şi inegalitatea situaţiilor, Balcerowicz pledează în favoarea aşa-numitului egalitarism dinamic, model care presupune, în primul rând, creşterea productivităţii muncii. Iar în condiţiile în care creşte cererea faţă de factorul muncă, sporeşte şi numărul locurilor de muncă. Această situaţie, după cum demonstrează practicile Japoniei, Coreii de Sud şi Malaieziei, conduce la diminuarea decalajelor dintre veniturile personale.

Una dintre problemele vizate de Balcerowicz, proprie şi Moldovei, de altfel, este cea a satului, a agriculturii şi a relaţiilor acesteia cu piaţa. Demonstrând că menţinerea constantă a preţurilor agricole la un nivel mai înalt decât cele de piaţă este o risipă socială, autorul conchide, şi suntem totalmente de acord cu el, că "situaţia fiecărei ramuri a economiei, inclusiv cea a agriculturii, depinde în primul rând de calitatea politicii economice globale şi abia pe urmă de politicile aplicate în ramura respectivă" (pag. 134). Prin urmare - concluzie relevantă şi pentru noi - politica de ramură trebuie să vizeze nu atât agricultura, cât satul în întregime, unde agricultura reprezintă un element important, dar nu singurul, al activităţii economice. Din această perspectivă, nu este dificil să identificăm carenţele politicii agricole moldoveneşti, care nu vizează altceva decât supravieţuirea biologică a ţăranilor, şi absenţa unei politici rurale adecvate, care ar trebui să se orienteze esenţialmente aspura reducerii decalajelor dintre sat şi oraş în ceea ce priveşte calitatea serviciilor publice acordate şi nivelul de trai.

Continuând lectura cărţii lui Leszek Balcerowicz, cititorii vor descoperi, în mod neaşteptat poate pentru unii dintre ei, că statul nu este nici pe departe o "forţă supranaturală", care ar putea soluţiona în mod automat eşecurile pieţei. Mai mult ca atât, intervenţiile guvernamentale în dinamicile economice pot fi uneori de-a dreptul păguboase, în favoarea acestei aserţiuni economistul polonez aducând câteva argumente "grele". În primul rând, resursele financiare ale statului sunt destul de limitate. În al doilea rând, există riscul real ca guvernul să deţină informaţii incorecte sau parţiale asupra stării economiei. În sfârşit, intervenţia statului poate conduce la situaţia când preţurile încetează să mai fie principalul semnal al pieţei, devin distorsionate şi provoacă luarea unor decizii de producţie eronate şi periculoase pentru întregul sistem economic. Deşi, în principiu, aceste argumente nu sunt suficiente pentru a invoca inutilitatea totală a intervenţiilor statului, mai ales în domeniul aşa-numitelor bunuri publice, recunosc că personal am rămas impresionat de "concentrarea" acestor argumente şi de frumosul fir logic pe care îl urmează.

"Exemple bune şi exemple rele" ale transformărilor şi politicilor economice sunt aduse în următorul capitol al lucrării. Autorul arată cum anume s-au intercondiţionat factorii dezvoltării economice în Japonia şi explică care este, după părerea lui, formula secretului "tigrilor asiatici" - Hong-Kong, Singapore, Malaiezia, Indonezia şi Coreea de Sud. Aici credem că Balcerowicz a subestimat - poate în mod involuntar - mai ales în cazul Japoniei, importanţa factorilor culturali şi a politicilor industriale. Mai mulţi autori, printre care şi francezul Jacques Brasseul, consideră că anume ingredientul cultural a avut o importanţă covârşitoare pentru succesul economic japonez. Combinaţia confucianismului şi şintoismului cu spiritul corporativ japonez a furnizat o forţă ideologică capabilă să soluţioneze probleme economice şi sociale. Iar în cazul celor "mai tineri tigri asiatici" - Hong-Kong şi Taiwan - chiar a existat, deşi Balcerowicz nu menţionează, o formă de neo-intervenţionism guvernamental în economie, însă idea esenţială care a ghidat guvernele reformatoare a fost de a acţiona împreună cu piaţa şi nicidecum împotriva acesteia.

Pagina precedentă

1 2 3

Următoarea pagină