Încercând să definim Europa

"Am moştenit pur şi simplu Europa pe care iluminiştii au construit-o"? Oare să fie aşa? Oare conceptul de "Europa de Est" vine dintr-o simplă comparaţie a Vestului "luminat" cu Estul barbar?

În căutarea unui început de răspuns, am citit recent cartea lui Larry Wolf, Inventing Eastern Europe; The Map of Civilization on The Mind of The Enlightement, în traducere română apărută la Editura Humanitas, cu titlul Inventarea Europei de Est. Harta Civilizaţiei în Epoca Luminilor. Am fost plăcut surprinsă de obiectivitatea pe care am întâlnit-o în această dezbatere iluministă a conceptului est-european. De ce menţionez în primul rând obiectivitatea? L. Wolf este american. Profesor de istorie la Boston College, S.U.A., şi conform subiectivităţii noastre (în ciuda titlului de profesor) am putea considera lucrarea, la o primă vedere, un produs american destinat rafturilor "best-seller" sau segmentului de piaţă care nu cunoaşte despre estul european decât Putin, Dracula şi Bosnia. Însă această carte nu e nici pe departe aşa. Lucrarea Domnului Wolf e deja o prezenţă de referinţă în bibliografiile cursurilor destinate studiului estului european. Teza înaintată de autor este că ideea de Europa de Est reprezintă rezultatul unui secol controversat (sec.18), un produs ce a ajuns în sec. al 19-lea să facă parte din discuţiile şi discursurile oficiale ale statelor europene şi nu numai. Cartea mi s-a înfăţişat ca un foarte bun atlas al analizelor, dar şi al naraţiunilor făcute pe marginea subiectului. Documentat foarte serios, profesorul încearcă să explice (şi cred eu, să ne explice atât nouă, cât şi sieşi) când anume are loc apariţia "Cortinei de Fier" (pentru că este evident, domnilor, că aceasta nu a fost creată de comunism, el doar a bătut ultimele cuie).

Wolf nu pretinde că iluminiştii ar fi făcut o departajare exactă între Est şi Vest, care să fi ajuns până astăzi în aceeaşi formulă conceptuală. Nu. "Plictisiţi" de renascentista diferenţă între Nord şi Sud ("plictiseală" apărută după încheierea Marelui Război al Nordului, când Suedia a cedat Rusiei malul de sud-est al Mării Baltice, de la Riga la Sankt Petersburg), iluminismul descoperă o nouă antinomie: Est contra Vest. Însă cele care au cimentat adevărata deosebire au fost evoluţiile (ca să nu folosesc cuvântul "progres"- total nepotrivit Estului) economice, culturale şi politice, care au adăugat, în consecinţă, noi dimensiuni conceptuale spaţiului estic al continentului.

Două mari evenimente au implantat pentru totdeauna în gândirea occidentală stereotipul estic : 1. este vorba despre Primul Război Mondial, de care se fac vinovaţi Balcanii; şi spre o ilustrare mai colorată a atitudinii vestice aduc aminte aici cuvintele lui John Gunther din Inside Europe, când deplângea "peste o sută cincizeci de mii de tineri americani (care) au murit din cauza unui fapt petrecut în 1914 într-un sat primitiv, plin de noroi, Sarajevo"(!) 2. ceea ce a marcat şi mai profund Vestul a fost "stafia comunismului" (dacă veni vorba, nici acum iertată de judecata de apoi a Occidentului). De data aceasta problema venea din Rusia, ţară blamată pe vecie (cred) de opinia publică mondială. "Stafia" a provocat o ruptură de proporţii pe care W. Churchill, ca un adevărat profet, a intuit-o foarte bine în 1946 când, aflat la Fulton, Missouri (S.U.A.), a anunţat că "de la Stettin, pe malul Mării Baltice, până la Trieste, pe malul Mării Adriatice, "o cortină de fier" s-a lasat peste continentul nostru". (NOTĂ: totuşi să nu uităm că această "profeţie" era făcută în cunostinţă de cauză. Nu mai mult de doi ani înainte, în 1944, împreună cu H. Truman, Churchill fusese la Moscova "în vizită" la Iosif Stalin pentru a se delecta cu un nou joc de societate - "împărţirea Europei". "Mâzgălind repede pe o bucată de hârtie, Churchill i-a oferit lui Stalin 90% în România (se referea la influenţă),75% în Bulgaria, câte 50% în Ungaria şi Iugoslavia, dar numai 10% în Grecia".)

Cele 530 de pagini, care RE-inventează Europa de Est - prin câteva faze: "pătruns, posedat, imaginat, cartografiat şi populat" - trădează subiectul cărţii cu ajutorul surselor, "călătorilor şi filozofilor iluminişti". L. Wolf a studiat şi descoperit foarte multe jurnale de călătorie din sec. al 18-lea, jurnale care l-au ajutat să explice formarea Europei de Est. Cartea strânge un mănunchi de analize, comentarii şi povestiri referitoare, în general, la estul european şi, în particular, la Polonia şi Rusia. Din Rusia accentuează problemele domniei Ecaterinei a II-a, care venera ideile iluminismului şi care a menţinut o corespondenţă bogată cu Voltaire. Marele francez s-a adeverit până la urmă a fi un "protector" al Rusiei (chiar dacă nu a călcat niciodată la St. Petersburg, "participând" de la reşedinţa sa din Elveţia la toate călătoriile, luptele şi tratatele Ecaterinei). Lui Voltaire îi datorăm (nu în exclusivitate) o parte din temelia conceptului Europei de Est.

Rousseau, pe de altă parte, a fost cel care a admirat Polonia şi a acuzat Rusia, mai ales pentru fapta lui Petru cel Mare. Filozoful vedea salvarea Estului barbar numai prin menţinerea identităţii naţionale; în Consideraţiile sale sfătuind Polonia să nu-şi potrivească haine străine, spre deosebire de ce a făcut Petru în Rusia. Voltaire nu călătorise niciodată "la est de Berlin", totuşi lucrarea sa, Istoria lui Carol al XII-lea (monarh suedez care a luptat cu Rusia în Războiul Nordului ), a influenţat enorm apariţia Europei de Est pe harta cognitivă a iluminismului.

1 2

Următoarea pagină