Literatura mea preferată, indiferent de originea ei, mi-a dezvăluit acelaşi adevăr: da, lumea este aşa cum se vede, dar ea poate fi şi altfel (3)

În ce mă priveşte, eu mă simt acasă şi la Dublin, şi la Londra, unde s-a născut nevastă-mea.

- Probabil, cel mai interesant lucru care s-a produs în literatura britanică de dată recentă a fost publicarea manifestului "Noilor Puritani" la sfârşitul anului trecut. Manifestul s-a inspirat din mişcarea cinematografică daneză Dogma şi a pledat vehement pentru o scriitură despre "aici" şi "acum", fără utilizarea "flashback"-ului şi altor artificii literare. A fost un fapt cu atât mai interesant cu cât britanicii sunt de obicei reticenţi în ce priveşte lansarea unor curente artistice de acest fel. Manifestul respectiv reflectă, dacă vrei, o schimbare în echilibrul puterilor în literatura britanică. Un nou val de scriitori a apărut de curând datorită faptului că au reuşit să ofere publicului noi versiuni ale vieţii contemporane din Marea Britanie. Prozatorul scoţian Irving Welsh, autorul lui Trainspotting, a fost unul dintre primii şi se numără încă printre cei mai cunoscuţi exponenţi ai acestei mişcări. Într-un fel, această modernizare a "hărţilor ficţiunii", cum le-aş numi eu, reflectă ce s-a întâmplat în Irlanda de Nord şi Sud din anii '80 încoace, când au ieşit în faţă scriitori ca Roddy Doyle din Dublin.

Din partea mea, eu nu am fost niciodată prea interesat de literatura irlandeză şi britanică doar pentru motivul că este irlandeză sau britanică. Primii scriitori de ficţiune care m-au entuziasmat realmente au fost scriitorii americani din aşa-zisa post-World War One generation, în special John Dos Passos, autorul uimitoarei trilogii intitulate USA. Cred că nu mi-am dat seama până atunci că se poate aborda o întreagă experienţă naţională într-o lucrare de ficţiune. Am avut acelaşi sentiment de entuziasm când, pe la vârsta de 20 şi ceva de ani, am început să-l citesc pe Salman Rushdie. Copiii din miez de noapte, romanul său despre naşterea Indiei şi a Pakistanului, a constituit, probabil, cea mai mare sursă de inspiraţie pentru mine în încercarea de a găsi noi căi de a scrie despre Irlanda de Nord (am spus încercarea de a găsi, întrucât pentru mine căutarea continuă). Într-un articol, pe care l-am publicat acum câţiva ani, chiar precizam, cu o intenţie polemică implicită, că datorită temelor sale, Salman Rushdie este de fapt cel mai mare scriitor irlandez pe care l-am citit vreodată.

- Voi împlini patruzeci de ani în vara aceasta şi scriu în mod profesionist de treisprezece ani. În tinereţea mea am lucrat în baruri, librării, dar, cum timpul trecea, mi-am încercat mâna şi în alte lucruri, nu numai în proză. În particular, am început să lucrez la filmele documentare, care mă captivează şi acum. (Acum câţiva ani, împreună cu un alt romancier din Belfast, Robert McLiam Wilson, am făcut un film documentar despre acţiunile punitive ale unor grupuri paramilitare din Irlanda de Nord.) Am prezentat o vreme programe de artă la televiziunea sud-irlandeză, dar mă tem că nu am fost prea bun în domeniu, şi pe lângă aceasta, în timp ce lucram la televiziune mi-a fost foarte greu să mă concentrez asupra activităţii mele literare. De fapt, nu scrisesem un cuvânt timp de şase luni. Acum încerc să mă asigur că sunt capabil să consacru scrisului în medie trei-patru zile pe săptămână. M-am convins din discuţiile cu prietenii mei, scriitori şi ei, din alte ţări - că şi aceasta e un lux. Eu le-aş dori scriitorilor britanici şi irlandezi să-şi amintească, atunci când se plâng că nu le ajunge timp pentru scris, că ei au incredibila şansă să-şi câştige decent şi în multe alte moduri existenţa; şi le doresc să-şi publice liber lucrările, atâta timp, desigur, cât au convingerea că fac o treabă bună.

Dacă a venit vorba de teme... Aidoma multor scriitori, întotdeauna mi s-a părut dificil să vorbesc despre temele cărţilor mele. În general, ceea ce am dorit să fac totdeauna e să scriu ficţiune. De pildă, am un text autobiografic intitulat "Love Poetry, the RUC and Me / Poetica de dragoste. Eu şi RUC", unde RUC este Royal Ulster Constabulary, adică Jandarmeria Regală din Ulster. Această forţă poliţienească a fost foarte controversată şi, ca parte a Procesului de Pace, urmează să fie rebotezată şi restructurată în chip radical. O dată ce sunt sigur de faptul că în IRA şi în alte organizaţii paramilitare sunt foarte mulţi oameni de treabă, ştiu şi că în RUC există foarte mulţi bărbaţi principiali şi decenţi. Am scris un text pentru o revistă din Suedia, care dorea să ştie ceva despre evoluţiile din Irlanda de Nord. Este o simplă amintire despre trei întâlniri cu poliţia pe care le-am avut în tinereţea mea. Afirmaţiile mele probabil au venit în contrast cu ceea ce unii se aşteptau să audă în legătură cu RUC. Eu nu ignor acuzaţiile formulate la noi împotriva poliţiei, şi am sperat de-a lungul anilor ca injustiţiile să fie scoase la lumină. Textul meu spune simplu: da, a fost aşa, dar şi altfel. De fapt, acestea sunt cuvintele la care ţin mai mult: "dar şi altfel". Literatura mea preferată, indiferent de originea ei, mi-a dezvăluit acelaşi adevăr: da, lumea este aşa cum se vede, dar ea poate fi şi altfel".

Interviu realizat de Vitalie Ciobanu

aprilie 2001, Chişinău-Dublin

Pagina precedentă

1 2 3