Cultura română comunisto-securistă, subcultură de bucărătie? (2)

Totul era, explicit şi de fapt (în ciuda poveştilor rezistenţilor prin cultură, cu tot felul de amintiri din armată, despre cum i-am "fentat" pe sergenţi şi pe locotenent), propagandă într-o imensă închisoare.

Dar, în aceşti ultimi 55 de ani, a existat oare în România o elită? Da, este "elita" din Partidul Superior (iarăşi, citiţi vă rog, Orwell), "elita" securiştilor şi a activiştilor de partid. Ea a condus şi conduce România.

Are structurile, etica, codurile de acţiune şi de recunoaştere, mentalitatea (de a aparţine "celor aleşi") specifice unei elite. Din păcate este o pseudo-elită.

Mai întîi: a existat "păcatul originar" - originea ei (care s-a păstrat în codul genetic, cu toate excesele patriotarde de mai apoi) este una antiromânească, de instrument al ocupantului rus.

În al doilea rînd, partidul şi Securitatea au fost, dintru început, din indivizi declasaţi, dacă nu de-a dreptul antisociali (vezi Ceauşescu). Actuala "coabitare" dintre "organele" statului şi mafioţi e, iarăşi, una aplicabilă prin "gena" acestor "organe".

În al treilea rînd: apariţia şi modul de acţiune au fost de tip "ilegalist". Chiar şi în anii în care erau la putere comuniştii, Securitatea avea "case conspirative", structuri "sub acoperire" ş.a.m.d. O "elită" antisocială, cu mentalitatea "legea e pentru ceilalţi" şi, cel mai grav, schizoidă (la serviciu, criminali; în familie, "oameni de treabă").

"Adevărata" cultură română, care s-a manifestat şi în ultimii 10 ani, care s-a văzut la alegeri şi pe care o "recunoaştem" în relaţia schizofrenă cu Vestul, este, în mare măsură, cultura adevăratei "elite" române postbelice: Securitatea, cu academicienii, oamenii de "cultură europeană", lideri de opinie, ai ei. Nu întîmplător, aproape toată "elita culturală" română a lăsat-o ciudat de moale cînd a fost vorba de deschiderea (reală) a dosarelor Securităţii. O adevărată cutie a Pandorei.

Logica de fier a sistemului comunist, respectată cu stricteţe, dar pe care ne tot străduim să o uităm (psihanalizabil, dar aici nu sîntem la doctor!), era că toţi cei care călătoreau în afară, în scopuri "culturale", trebuiau să-şi dea raportul la Securitate. Iar cei care făceau dese "drumuri europene" şi/sau mondiale erau minimum agenţi de influenţă. Pacepa a mai dat 2-3 nume, dar era abia vîrful aisbergului.

Cât despre "libertăţile", "curajul" unor tovarăşi, membri în Comitetul Central al Partidului Comunist Român, sau persoane de sprijin, agenţi de influenţă, ofiţeri deplin conspiraţi? Ne întoarcem de unde am plecat. Chiar şi unul dintre personajele cele mai "libere" şi constructive din literatura postbelică, Nicolae Manolescu, a putut publica fiindcă se bucura de protecţia lui Ivaşcu şi Gheorghe Rădulescu (şi nici el n-a fost scutit de compromisuri, nici el n-a spus ce gîndea cu adevărat, pînă la capăt). Iarăşi, nu acuz, nu arunc cu piatra. Constat, reamintesc lucruri pe care mai toată lumea vrea să le uite. Reamintesc că nu am avut o elită culturală, că "plaja mentală" a poporului român din ultima jumătate de secol a fost "amenajată" de (pseudo)elita securiştilor şi a uneltelor lor vorbitoare în ale culturii.

Aşa încît "raportul dintre nivelul elitelor culturale şi gradul de civilizaţie a ţării" e unul paradoxal, demn de studiul unui antropolog cultural, deoarece poporul inerţial, mai puţin "adaptabil" e - în ultimă instanţă - mai bun, mai civilizat, mai "european" decît "elitele" sale. Am văzut atîta minciună, atîta ticăloşie, atîta spirit tranzacţional, atîta dorinţă de căpătuire şi nesimţire în "elitele" culturale, totul drapat în discursuri, în texte "nobile"... Pentru mine, România "profundă" e, în ultimă instanţă, mult mai civilizată, mai europeană decît "elitele" care o reprezintă. Care se tot plîng de populaţie (ca şi cînd ele ar fi coborîte cu hîrzobul din cer). Mesajul ciocoiesc, de tipul "nu ne meritaţi", se întinde de la Academiciana Doctor Inginer pînă la Alina Mungiu, de la Iubitul Conducător pînă la H.-R. Patapievici, adică, vorba voastră, toată "plaja" (pseudo)elitelor româneşti, indiferent de semnul (plus sau minus) cu care sunt conotate în mintea noastră.

Mai mult, de ce le cereţi românilor obişnuiţi să fie altfel decît "elitele" sale, fie ele şi "pozitive"? Care nu vor decît privilegii, tratament de excepţie, chiar dacă se încalcă legile ţării, în numele "meritelor" lor, reale sau presupuse, nu mai contează.

Din mulţimea de exemple şocante doar cîteva. Chiar nu se ştie sau s-a uitat că prima "privatizare", prin hotărîre de guvern, publicată în Monitorul Oficial, în februarie-martie 1990, cînd Iliescu era preşedinte, iar Petre Roman prim-ministru, a fost a "Editurii politice", devenită "Humanitas" - unul dintre beneficiari fiind autorul Apelului către lichele, Gabriel Liiceanu (şi, se pare, şi alţi reprezentanţi ai elitei culturale). Un alt membru al "elitei", şarmantul de serviciu, Alexandru Paleologu, deconspirat ca turnător, nu renunţă la mandatul de deputat liberal (?!). Pleşu şi Dinescu, care au forţat încălcarea legii Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, în numele valorii şi meritelor personale, reprezentanţi (în spirit şi faptă) ai elitei, pot fi modele pentru "omul de rînd"?

Pagina precedentă

1 2 3

Următoarea pagină