Cultura română comunisto-securistă, subcultură de bucărătie?

1. Cultura română a dat lumii în secolul XX creatori remarcabili, performanţe intelectuale şi artistice demne de tot respectul. Dar cât de importantă a fost funcţia educativă şi formativă a acestei culturi pentru românii înşişi? Cum vedeţi în acest moment raportul dintre nivelul elitelor culturale şi gradul de civilizaţie al ţării?

2. A purtat şi poartă cultura română, eliberată de constrângerile politice şi ideologice de dinainte de 1989, adevăratele valori ale democraţiei, europenităţii şi umanismului? Cum explicaţi clivajul dintre aceste valori -- în măsura în care ele au fost exprimate - şi stările de spirit ale multor români, care demonstrează o neîncredere îngrijorătoare faţă de instituţiile democratice (recte: parlament, preşedinţie, partide politice, presă, justiţie); care manifestă o combinaţie ciudată între ortodoxism şi lipsa unei trăiri religioase autentice; o suspiciune maladivă faţă de străini şi, pe cale de consecinţă, faţă de Europa în care, la modul declarativ, doresc să se integreze; o tentaţie pentru soluţiile autoritariste, de "mână forte" etc. - toate aceste hibe alcătuind o plajă mentală ce a ieşit în evidenţă şi cu ocazia alegerilor din toamna anului 2000?

1.2. Scuzaţi-mă, dragi prieteni de la Contrafort, dar din felul în care aţi pus întrebările, am senzaţia că aţi trăit, că trăiţi pe Lună sau în Vestul cel putred şi capitalist, în care intelectualii încă mai cred că, în lumea comunistă, "principiile au fost bune, aplicarea lor greşită".

Despre ce elite culturale mai poate fi vorba într-o lume organizată după regulile din 1984 a lui George Orwell?! Ce elite culturale pot să apară, să existe, să influenţeze "gradul de civilizaţie al ţării" şi "stările de spirit ale multor români" în condiţiile unei terori (mai pe faţă, mai voalată) omniprezente, ale unei cenzuri draconice, ale sancţionării oricărei opinii cît de cît originale, curajoase, diferită de "linia" stabilită de "forţa politică conducătoare" şi "genialul cîrmaci"?

Cultura română, aşa cum a fost în ultimii 50 de ani, era una chinuită, schizofrenă, care abia a supravieţuit în forme specifice "peşterii". A fost o cultură de închisoare, de lagăr, de rezervaţie, de grădină zoologică dacă vreţi. Cum să poarte, săraca, "adevăratele valori ale democraţiei, europenităţii şi umanismului"?

Partea ei cea mai substanţială, care ne mai spune ceva, a fost corect numită de ex-sovietici: cultură de bucătărie. Cealaltă? O imensă potemkiniadă. Cu academicieni, cu "călători europeni", cu "reprezentanţi ai culturii româneşti" care nu erau, în ultimă instanţă, decît nişte ofiţeri deplin conspiraţi sau agenţi de influenţă, uneori simpli "turnători" ai omniprezentei Securităţi?! Cum, în România postbelică, puterea a aparţinut Partidului Comunist (Securităţii), "elitele" făceau parte din el (ea), îi erau subordonate, vîndute, erau terorizate de el (ea), suntem obligaţi să vorbim de cultura română comunisto-securistă (cu varianta ei "underground", subcultura de bucătărie).

Vrem să uităm, vrem să ne minţim. Dar imaginaţi-vă ce părere puteau, pot avea despre "elita culturală românească" seriile de căpitani, maiori, colonei de Securitate cărora le dădea raportul, zeci de ani la rînd, Alexandru Paleologu, unul dintre "boierii" acestei "elite"? V-aţi întrebat ce funcţii a ocupat în anii '50, '60, '70 guru-ul Octavian Paler? Ce "model paideic" putea reprezenta Noica, cel care - torturat - a "mărturisit" suficiente, încît să fie arestaţi toţi cei din "lotul" ce-i poartă numele?

Nu judec şi nu condamn pe nimeni. Ca persoană. Nu ştiu cum m-aş fi purtat în locul lor. În anumite condiţii, poate că e mai bine să faci anumite compromisuri, pentru a "construi" sau "păstra" ce se poate. Eu însumi am partea mea de laşitate şi de vină pînă în 1989. Totul e să ştim cum stăm. Să nu ne mai facem iluzii. Să nu ne mai minţim. Măcar acum.

Singura definiţie corectă a României culturale postbelice (inclusiv a zonelor înghiţite de tot de Monstrul Roşu, Basarabia şi nordul Bucovinei) este cea dată de Ioan Petru Culianu: "O Siberie a spiritului". Poate pentru această luciditate maximă, pentru curajul şi coerenţa sa de intelectual de elită a fost ucis, singurul intelectual ucis de Securitate - şi încă în America - după 1989!!!

Unii dintre voi, din nefericire, au ajuns şi în Siberia. Ce, acolo nu-s animale, nu trăiesc oameni?! Da, dar parcă în nesfîrşite ierni geroase, cu scurte "primăveri", mocirloase, cu noroiul pînă la brîu. Aşa a fost şi cultura română postbelică, cu "deschiderile" şi "liberalizările" ei cu tot.

Ocupantul rus şi colaboraţioniştii săi români (care, la un moment dat, au devenit "independenţi", dar nu de tot, evident) au distrus sistematic elita. Distrugere fizică, psihică, dar şi a bazei economice, sociale, a circuitelor de menţinere, de refacere, de reîmprospătare a ei. Circuitele de comunicare cu "masele". Revistele şi ziarele (reduse la minimum şi conduse în general de mediocri) controlate, ecervelate, universităţile, liceele, şcolile "epurate", radioul transformat în "instrument de propagandă" şi aşa mai departe, şi aşa mai departe.