|
Mi-ar fi greu să precizez rolul pe care ar trebui să-l joace intelectualii în societatea romвnească pentru a susţine anumite principii asociate, de regulă, cu ideea de democraţie. Nu e uşor să determini nişte oameni frămîntaţi de gîndul că n-au cu ce cumpăra o haină sau chiar hrană pentru puşti să renunţe la singurul lucru care le-a mai rămas, mîndria, care se confundă cu cele cîteva mituri pe care înaintează valul extremismelor de orice natură. Din acest punct de vedere, nu are cum să mire votul masiv acordat naţional-comunismului la alegerile generale din 2000. Nici nu cred că aş putea să-i condamn pe cei marginalizaţi, pauperizaţi de 10 ani de impotenţă politică, pentru faptul că îmbrăţişează, din nou, mitul conducătorului cu mînă forte, charismatic şi justiţiar, "vulturul" ("ca un vultur este Stalin", se cînta prin anii cincizeci) care promite să ia de la bogaţi pentru a da la săraci. Cîţi dintre părinţii acelor copii din Alexandru vor fi optat pentru o asemenea soluţie disperată, dacă nu pentru stînga, pentru orice variantă autohtonă a stîngii? Din păcate, votul pentru nebunie anarhică a venit din cele mai neaşteptate părţi, nu doar de aici. Am întîlnit scriitori şi universitari bilioşi care afirmau, scrîşnind din dinţi, că-l vor vota pe CVT în al doilea tur doar pentru ca Iliescu să nu cîştige. Alţii, că vor vota aşa pentru ca romвnii să se lămurească, o dată pentru totdeauna, ce înseamnă să ai un asemenea lider. Studenţi, de altfel străluciţi, care votau naţional-comunismul pentru a putea emigra mai uşor, ca persecutaţi politic. În sfîrşit, mulţi tineri, unii din familii "bune", de intelectuali lipsiţi de grija zilei de mîine, care votau CVT pentru a le face în ciudă părinţilor, sau pentru că au văzut ei că ăsta e singurul politruc cu tupeu (vezi triplarea opţiunilor electoratului în favoarea PRM în numai două săptămîni de campanie televizată), sau, pur şi simplu, din convingerea că anarhia e preferabilă ordinii sociale. Dacă se poate vorbi de un eşec al elitelor în sprijinirea anumitor valori, în această direcţie ar trebui să ne aruncăm privirea. În toate aceste cazuri e vorba de oameni fără prea mari probleme sociale - cu alte cuvinte, chiar dacă nu au suficienţi bani, nu mor de foame - şi care sînt capabili să înţeleagă, dar refuză să o facă. Ca să nu mai spunem că unii dintre ei se numără chiar printre "cei aleşi", sînt parte a acelor elite puse în discuţie.
Cu alte cuvinte, fractura ar trebui căutată întîi şi întîi în chiar inima elitelor, nu aiurea. Tot acesta este punctul din care ar putea începe să se reînchege societatea romвnească.
|
Radu Andriescu
Inapoi la cuprinsul numarului