Un "eurosceptic" (2)

Ce i s-ar putea replica unei asemenea demonstraţii care, trebuie s-o recunosc, pare cu atît mai convingătoare, cu cît porneşte de la realităţi lesne de constatat de către oricine? În primul rînd, că Tony Judt omite să ia în calcul procesele "colaterale" unificării europene, cum ar fi globalizarea şi concurenţa economiilor asiatice (Coreea de Sud, Japonia şi - în viitorul apropiat - China), care vor avea, cu siguranţă, multiple efecte asupra evoluţiilor din Europa, stimulînd (la limită grăbind) procesul de integrare. În al doilea rînd, de ce trebuie să credem că statul naţional ar fi neapărat incompatibil cu o formă supranaţională de integrare? Desigur, este perfect posibil, ba chiar probabil, ca multe din trăsăturile şi din atribuţiile sale "clasice" să dispară dacă unificarea va continua. Cine ne împiedică, însă, să presupunem că el va supravieţui ca reper principal al identităţii, fie şi în forme "metabolizate", mai puţin vizibile, ca, bunăoară, programele educaţionale, culturale şi lingvistice? În sfîrşit, întorcînd "pe dos" argumentaţia istoricului englez, faptul că din anii '50 pînă astăzi s-au făcut, totuşi, atît de multe în direcţia unităţii europene nu este mai degrabă un motiv de optimism decît de îndoială? Cine ar fi bănuit, imediat după război şi în deceniul următor, că Europa apuseană se va angaja pe un asemenea drum şi va ajunge la formele actuale de integrare, trecînd peste toate disensiunile care, pînă în 1945, o sfîşiaseră timp de mai bine de o jumătate de secol?

Provocatoare în cel mai înalt grad, cartea lui Tony Judt are toate calităţile pentru a contribui la declanşarea dezbaterii publice despre unificarea şi integrarea europeană de care avem atîta nevoie.

Pagina precedentă

1 2