Hollywood: Noul val (2)

N-au dat greş nici producătorii ce au semnat contractele cu alţi doi "teatrali", veniţi din acelaşi mirific mediu ca şi predecesorii lor, Anthony Minghella ( pacientul englez ) şi Roger Mitchell (Notting Hill ) - anume Julia Taymor şi Scott Elliott. Julia, regină a luminilor rampei cu Regele Leu montat pe Broadway, a experimentat din tot sufletul turnând un excentric Titus cu doi protagonişti de marcă - Anthony Hopkins şi Jessica Lange ("pentru Julia, remarca distribuitorul filmului, reprezentantul Foxului, - cinematograful n-a împlinit o sută de ani, ci este nou-nouţ, abia descoperit"); Tomas, dimpotrivă: producătoarea filmului său O hartă a lumii, cu Sigourney Weawer (vedeta din Alien), Kathleen Kennedy, mărturiseşte: "i-am oferit o şansă pentru că aduce pe ecran un punct de vedere adult, lucru rar înâlnit".

Un atu foarte serios al tinerei garde - priceperea lor de a valorifica, de a pune în lumină calităţile starurilor - i-a făcut acceptaţi şi respectaţi. Vedete cu fler de acum încolo doresc să se producă la ei - bine mersi, Kevin Spacey şi Hilary Swank datorează debutanţilor Sam Mendez şi Kimberley Peirce Oscarurile lor.

Bineînţeles, Cetatea filmului nu s-ar numi astfel, dacă n-ar fi în joc şi uriaşe interese economice - invazia masivă de tineri inspiraţi se explică şi prin lehamitea studiourilor de a mai achita conturi cu multe zerouri pentru prestaţiile monştrilor sacri care, blazaţi şi oţărâţi, cam bat peste poartă, ratând interesul junilor spectatori. Toată lumea vânează talente virgine, înflăcărate de dorinţa de a-şi vedea ideile materializate. Când Peirce a refuzat o ofertă de 50 mln $ - pentru că, s-a scuzat dânsa, "cu o asemenea suma mi-e teamă că nu voi mai controla calitatea artistică," - s-a produs un şoc. Fără nebunia grandomană a înaintaşilor, creatorii noului val ridică sus de tot ştacheta exigenţelor estetice, aidoma confraţilor lor răsăriţi la umbra Cinematecii franceze. Spre deosebire însă de parizienii ce o rupeau categoric cu "cinema-ul lui papa", cu babacii intelectuali cum ar veni, hollywoodienii în ascensiune nu se sfiesc să-şi etaleze referinţele cultural-vizuale. Deşi nu puţini dintre ei au absolvit şcoli de cinema, afirmă că a vedea filme străine nu constituie o metodă reuşită pentru a învăţa ceva şi îşi revendică ostentativ fascinaţia pentru cultura hip-hop (cea preferată şi de alţii, de Jim Jarmusch bunăoară - în acest context, mea culpa, regret că nu ştiu prin ce înt`mplare l-am înscris, în fasciculul precedent, pe Neil Young, cântăreţ rock autentic, la alt curent, şi le mulţumesc cititorilor sensibili ce m-au atenţionat). Şcolile de film sunt o escrocherie, - zice sus şi tare Paul Thomas Anderson. El pretinde că ar fi deprins meseria vizionând Rocky şi Short Cuts. Alţii - ca Spike Jonze şi David Russell - au ucenicit la MTV (pe care-l citează ca şcoală a eficienţei), şi chiar la emisiunile publicitare.

Confirmând ipoteza că arta, cinema-ul în special, e o chestiune de vocaţie, dar şi de val, de climat propice, de emulaţie (zice-se că fie şi pentru a gândi e nevoie de minimum doi inşi), tinerii ce dau un nou suflu filmului american vor trebui să treacă proba de foc a pieţei - nu s-ar zice că le displace, dimpotrivă, adoră să facă filme comerciale, însă cu o sensibilitate personală. Vor rezista? Criticul Peter Travers n-are nici urmă de îndoială: "noua recoltă de realizatori va mai dura, pentru că sunt de-o luciditate incredibilă. Ei l-au văzut pe Tarantino frângându-şi aripile de dragul succesului efemer. De la bun început ei joacă după propriile reguli şi nu se lasă influenţaţi câtuşi de puţin. Şi, în pofida ego-ului, sunt modeşti". Să fie oare umilinţa cea de poveste (a fetei moşneagului), răbdarea ce trece marea, factorul determinant în a-ţi croi pârtie în jungla hollywoodiană? Se pare că da - Sam Mendez, care a avut inspiraţia de a se înconjura de tehnicieni jos pãlãria, mãrturiseºte cã pentru a turna American Beauty s-a þinut scai, neslãbindu-i din întrebãri pe toþi cei experimentaþi care-i nimereau în cale...

În fine, ceea ce-i caracterizează pe toţi este pasiunea pentru film. Paul Thomas Anderson consideră că e un mare noroc să fii cineast: eu, zice, - voi filma întotdeauna, chiar dacă nu voi fi în stare să fac rost de bani. Dacã n-aº filma, aº crãpa. Julianne Moore mi-a zis într-o zi cã aceastã stare de urgenþã îmi procurã o energie particularã, faþã cu care nu poþi spune nu. Se prea poate cã anume în asta constã reuºita mea...

Oricum, e cert că vom mai auzi aceste nume.

Pagina precedentă

1 2