|
Trenul meu (de la Bucureşti) a ajuns nu cu mult înaintea acceleratului din Cluj, aşa că mi-a fost plăcut să-l aştept pe Sandu, dar trecuse şi trenul, se îndepărtase şi ultimul lui călător ieşit pe peron, dar Alexandru Vakulovski tot doar în capul meu, când acelaşi Sandu iese, alene, din pasaj (auzi, pasaj într-o găruţă cu 4 linii) şi de sub o panamă ce-l făcea de nerecunoscut, chiar şi pentru frate-so. Fusesem invitaţi la Festivalul de la Sighişoara cu tema "Poezia în avangardă", cuvânt de care nu şi-a amintit nimeni între 8 şi 10 decembrie, cât a ţinut întâlnirea, da' nu-i bai. Din grupul numit "echinoxist", pe lângă Sandu, care nu-i echinoxist, mai făceau parte pletoşii Ştefan Manasia şi Marius Voinea, Rareş Moldovan, care seamănă uimitor cu Vitalie Ciobanu, şi Iulius Raţiu, care seamănă tot atât de mult cu Valentin, colegul meu de cameră de la an. I de doctorat. Dacă tot suntem la asemănări, Dan Lungu din Club 8, Iaşi, e intertextual cu Vasile Gârneţ. Sighişoara de până la gară mi s-a părut o păcăleală faţă de ce auzisem până atunci despre: că ar fi deosebit de frumoasă etcetera. Dinspre Bucureşti până la gară, Sighişoara pare un sat demult părăsit care-ţi inspiră numai tristeţe, oricât de optimist ai fi, cel puţin aşa mi-o (deja!) amintesc eu, ca pe o stare, nu ca pe o localitate. Apropo de tristeţe (vorbesc despre oraş, nu despre mine), cică Sighişoara e unicul oraş din România în care sunt mai multe femei decât bărbaţi (Marius Voinea a zis că e mişto aşa, îţi revin 5). Turnul, care îmi închipuiam că trebuie să lege toate drumurile culturale ale oraşului - şi aşa a fost -, nu e deloc greu de găsit, am mers direct la el, am ajuns în faţa Casei de Cultură (sub Turn), unde a avut loc festivalul, şi am început "interogatoriul". Nici unul dintre cei întrebaţi de Casa de Cultură, str. Turnului nr. I, chiar în faţa Casei de Cultură n-a ştiut să răspundă corect (mai apoi Rareş s-a aventurat să caute Bancomatul-Bank Post, violând astfel liniştea publică a oraşului). Până la urmă acelaşi Rareş Moldovan a intrat în "casa asta", poate aici ştie cineva ceva, şi, ca-n Harms (sau Urmuz) - era chiar Casa de Cultură, unde a negociat cu Ovidiu Munteanu, simpaticul ei director, locul unde aveam să dormim, doar să dormim. N-a vrut într-un han, numit de Ovidiu Munteanu "internat", aşa că ne-a trimis la hotelul-restaurant NEXT, chiar în faţa gării, cu lenjeria nespălată de la întâlnirea din anul trecut, sper (pătura lui Sandu era murdară rău de tot, dar şi cea de pe patul meu îi făcea concurenţă), dar cu lucrători f. de treabă, aşa cum mi-au părut în general sighişorenii. Am fost toate cele 2,5 zile împreună cu Sandu şi n-am reuşit să vorbim mare lucru, ne-am plimbat însă prin Sighişoara, am ieşit la o bere, am citit la recitalul de poezie unui după altul, iar "altul" - după Caius Dobrescu, am încercat să-l conving să meargă acasă de sărbători şi n-am reuşit, am primit cărţi "pentru fraţii Vakulovski" ş.a.m.d. În prima zi, vineri, 8 decembrie, când am ajuns, ne-au decontat biletele, aproape toate înjumătăţite; la punctul II, Lansări de cărţi şi reviste, Radu Andriescu a vrut să prezinte Timpul de la Iaşi, dar a fost întâmpinat cu o serie de întrebări halucinogene de un nene oniric, întrebări care l-au enervat pe ieşeanul care a scos din geantă Eu şi câţiva prieteni, cartea sa de poezie despre care scriu tot în acest număr de revistă, şi l-a lăudat pe Dan Ursachi, graficianul cărţii pe care am primit-o ("Pentru Vakulovski Brothers (Bratia)") spre seară, în Casa Vlad Dracul, de unde - "cu prietenie de Vampir Drakulovski a făptaşului Radu Andriescu". După o ţuiculiţă şi cafea-cafea, s-a mers la această casă a lui Mircea cel Bătrân, în care a crescut şi Vlad Ţepeş, actualmente transformată într-un bar-restaurant, ai noştri au ocupat o încăpere aşa cum Ştefan cel Mare construia o biserică după ce-i mai învăţa o dată - scurt - minte pe blegii ăia de turci, i-am cedat locul lui Iova, din mai multe motive, aşa că am hotărât să mergem la alt muzeu cu bere şi mici. Acest locaş pilsculturals a fost "căutat" în drum spre hotel, aşa că, fiindcă n-am găsit unul pe gustul nostru, am ajuns la Next-ul unde, după un timp de poveşti, l-am convins pe Sandu să coborâm în restaurantul hotelului, pe scări hotărând să ieşim mai bine în oraş, că nu credeam să avem timp pentru asta a 2-a zi, aşa că am urcat pe scările alea lungi şi de lemn, care duc la o biserică veche din nu ştiu care secol - în Sighişoara în fiecare casă a locuit cineva mai mult sau mai puţin important & celebru într-un anume secol (mai îndepărtat sau mult mai îndepărtat), e adevărat şi nu-ţi vine să crezi -, ne-am mai plimbat pe străzile alea incredibil de abstracte, parcă mergi printr-o ficţiune - film, trecut, proză, text, film, ce poţi să-ţi închipui tu - şi până la urmă am ajuns la acelaşi turn discret luminat, lângă care - intens luminată - străluceşte primăria - o operă de artă; fireşte, criticii de la arhitectură mi-ar zice "las-o, nene, mai moale, e un kitsch incomensurabil de 2 parai" sau cam aşa ceva, aşa că am intrat în Casa lui Vlăduţ (se apropia şi magica oră 24), credeam că poeţii s-au cărat de mult de la aceste mese de lemn şi scaune cu gaură în centru, dar la tejghea era taman Radu Andriescu, care ne-a invitat la masa ieşenilor - ieşeni şi nemţi (nu din Piatra, ci de la mama lor), unde am stat toată seara, cu ieşenii familiarizându-ne instantaneu (aceleaşi trăsături ca ale intelectualilor basarabeni, începând cu deschiderea prietenoasă combinată cu un fel de reţinere şi îndoială care nu trebuie să fie văzute şi terminând cu...), nemţii - Johannes, f. simpatic, celălalt deja mut - amintindu-ne subit de prietenii noştri de la care vine lumina (apropo, Johannes, lector, dramaturg şi redactor de revistă, le-a şi dedicat un număr, în care, ce-i drept, a încăput şi un Andrei Bitov, de ex.). După ce s-au retras clujenii şi braşovenii şi au plecat şi bucureştenii, care insistau să-l ridice pe Gheorghe Iova, ajuns între timp la masa noastră, fiindcă erau cazaţi în aceeaşi vilă (a nu ştiu cărui mare fost securist), ne-am împrietenit cu chelnerul - o fantomă a lui Ţepeş, cu mustaţă şmecheră şi cunoscător a 4-5 limbi străine, inclusiv suedeza, nu ştiu de ce, care mi-a dăruit pliantul de la vitrină, care ilustrează localul pe dinăuntru şi pe dinafară.
|
Mihai Vakulovski
Inapoi la cuprinsul numarului