|
Începerea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană a generat întrebarea firească cum va înfluenţa acest proces, iar mai apoi aderarea propriu-zisă, relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău. De multe ori s-au auzit declaraţii ale politicienilor din ambele state asupra viitorului relaţiilor dintre România şi Moldova în contextul extinderii Uniunii Europene, însa un studiu serios asupra problemei în cauză nu pare să se fi efectuat. În o seamă de cazuri anumite ziare au încercat doar să argumenteze declaraţiile patronilor lor politici. După cum 2000 a fost un an electoral atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova (an considerat electoral până la modificarea Constituţiei pe 5 iulie), declaraţiile politicienilor nu au valorat prea mult (nu că ar valora prea mult şi în afara curselor electorale).
Hotarul pe Prut
Bucureştiul s-a grăbit să afirme că aderarea României la Uniunea Europeană nu va afecta relaţiile "privilegiate" cu R. Moldova. La Chişinău reacţia a fost destul de ambiguă. Pretinsa "dreaptă" s-a arătat îngrijorată că România ar putea renunţa la aceste "relaţii privilegiate" pentru a accelera apropierea de Uniune; pretinşii "centrişti" au declarat că un hotar comun cu UE va avantaja Moldova; pretinsa "stângă" a zis că n-are nici o treabă cu România şi UE. În cele din urmă, auzind declaraţiile Bucureştiului, partidele de dreapta de la Chişinău s-au calmat. Declaraţiile lui Mircea Ionescu Quintus (pe atunci Preşedinte al Senatului) precum că "hotarele UE trebuie să treacă pe Nistru, nu pe Prut", sau Mugur Isărescu (pe atunci prim-ministru) - care a spus (în campanie electorală) că "România vrea să se integreze în UE împreună cu R. Moldova" au fost acel "biberon" care a mai redus din anxietatea opiniei publice pe ambele maluri ale Prutului. Problema însă nu e rezolvată nici pe departe, ba din contra. Iar calmul nejustificat şi inacţiunea Chişinăului nu pare să fie cel mai inteligent mod de abordare a situaţiei.
Despre "hotarele UE pe Prut" nu aş putea spune decât că "aproape" (de noi) nu înseamnă neapărat şi "deschis" (pentru noi). În cazul dat foarte multe vor depinde de relaţiile "Uniunii celor 27" (inclusiv România) cu Rusia, cu Ucraina, şi de situaţia social-politică din CSI. Adică Chişinăul va rămâne şi în continuare un ostatic al acestor factori. Iar evoluţia recentă a CSI cred că nu este tocmai benefică pentru nişte relaţii fructuoase cu UE. Este vorba şi de situaţia cu "valorile democratice", "drepturile omului", "libertatea de opinie" etc. Numai Moldova, Armenia, Rusia şi Ucraina mai păstrează aparenţa democraţiei, dar chiar şi această mască se ţine din ce în ce mai rău pe chipul Ucrainei şi a Rusiei. Moldova este şi ea afectată de o instabilitate politică cronică, care poate degrada până la o "republică prezidenţială" de tipul celei din Belarus. În Armenia democraţia este echivalentă cu concurenţa câtorva clanuri, din care nici unul nu predomină - un fel de sistem de "checs and balances" cu grave mutaţii genetice.
"Relaţie privilegiată" în pericol
Aderarea României la UE înseamnă intrarea pe "marche commun", adică lichidarea tuturor barierelor vamale în comerţul dintre statele membre (conform înţelegerilor anterioare dintre Bucureşti şi negociatorii UE, această măsură trebuie înfăptuită către 2002), libera circulaţie a capitalurilor, bunurilor, forţei de muncă etc... şi măsuri de protecţie a pieţei comune faţă de statele terţe, printre care figurează şi Moldova, desigur.
La momentul actual, România acordă reduceri de taxe bunurilor provenite din statele membre ale Uniunii Europene, statelor EFTA (European Free Trade Association), CEFTA (Central European Free Trade Association ), Turciei şi Moldovei. Odată cu intrarea României pe piaţa comună, Moldova se va trezi evident defavorizată. Ţările EFTA sunt aproape aceleaşi cu statele UE, deci tarifele vamale vor dispărea. Până când România va deveni membru UE, ţările CEFTA vor face parte şi ele din "piaţa comună". Turcia este ţară asociată la UE şi aspiră la statutul de membru, deci regimul preferenţial în comerţul cu România (în calitatea sa de membru UE) va fi păstrat. Moldova, nefiind nici membru CEFTA, nici stat asociat la Uniune, se va afla într-o poziţie mult mai proastă decât restul ţărilor care se bucură la momentul actual de un regim preferenţial în comerţul cu România.
Ce poate face România?
Pentru a păstra regimul preferenţial cu R. Moldova şi după aderarea la UE, România poate efectua următorii paşi:
- să ceară o perioadă de tranziţie pentru aplicarea acquis-ului comunitar (legislaţia comunitară) în politica fiscală faţă de mărfurile provenite din stânga Prutului. Această perioadă de tranziţie poate dura până la 10 ani, sau
- o adaptare specială a "acquis"-ului la "relaţiile privilegiate" cu Chişinăul. Aceasta ar avea un caracter permanent, şi ar fi introdusă în legislaţia comunitară derivată (secundară). (NB. Adaptări speciale ale acquis-ului pot fi agreate în cazuri foarte precise, când statul candidat reuşeşte să convinga UE că o anumită parte a acquis-ului comunitar intra în contradicţie cu realităţi obiective ce ţin de identitatea naţională a statului candidat. Dacă sunt acceptate, aceste instrumente determină schimbări ale acquis-ului comunitar, cu toate consecinţele juridice ce decurg de aici (modificări ale legislaţiei secundare). Aceste schimbări sunt incluse în anexele Tratatului de Aderare semnat de statele membre ale UE şi de statul candidat. Sursa: Centrul de Informare al Comisiei Europene în România). O "adaptare specială" ar corespunde cel mai bine intereselor pe termen lung ale celor două state româneşti şi ar permite păstrarea aproape intactă a "relaţiilor privilegiate". Dacă sunt acceptate de către UE, aceste "adaptări speciale" ale acquis-ului comunitar vor fi incluse în anexele Tratatului de Aderare semnat de statele membre ale UE şi România la momentul aderării. Însă aici intervine următoarea problemă: dacă UE nu va manifesta nici un interes pentru Moldova, (deocamdată, interesul este minim), România nu va putea cere prea multe "adaptări speciale" ale acquis- ului, reieşind din "relaţiile privilegiate" cu Moldova.
|