Trecute vieţi de doamne şi domniţe (2)

Ar fi fost însă prea puţin dacă autorul s-ar fi mulţumit numai să corecteze imaginea "tendenţioasă" a surselor, prin aducerea în prim-plan a regulilor de funcţionare a societăţii feudale. Interogaţia lui priveşte şi rostul social pe care îl vor fi avut aceste construcţii literare şi aspiraţiile colective, cărora avea menirea de a le răspunde o imagine a feminităţii concepută în acest fel. Acesta este, de fapt, domeniul mentalităţilor colective, care, cam de pe la finele anilor '70, s-a aşezat firesc, în opera lui Duby, în prelungirea istoriei structurilor sociale. Filiaţia este în chip grăitor evocată de cel de-al doilea exemplu, de care aminteam. Este portretul Hйloпsei, amanta nu mai puţin celebrului Abйlard, în trăsăturile căreia nenumărate generaţii de exegeţi au crezut că întrezăresc printre cele dintîi simboluri ale femeii îndrăgostite şi ale pasiunii care ignoră orice oprelişti. Cel puţin, aceasta este imaginea acreditată de bine cunoscuta corespondenţă dintre cei doi. Or, pe baza unei atente coroborări a surselor (fiindcă există şi alte mărturii, în care chipul "preaînvăţatei femei" apare diferit), istoricul demonstrează nu numai că exaltarea amorului ardent şi valorizarea feminităţii, pe care el o implică, sînt mai degrabă sugestii induse de efectul de "captaţie" al corespondenţei dintre cei doi, dar şi că această corespondenţă însăşi, corect citită, nu laudă pasiunea eliberată de orice constrîngeri, cît virtuţile infinit mai prozaice ale unirii conjugale, ale autorităţii masculine şi ale pietăţii. Altfel spus, ea reprezintă o scriere apodictică, de edificare, menită a socializa, cît mai temeinic, instituţia matrimonială, potrivit valorilor creştine.

Ar fi inutil să adaug şi alte exemple la cele deja arătate. Acelaşi procedeu: trecerea în revistă a surselor existente, repertorierea puţinelor menţiuni directe referitoare la femei, conţinute de ele, deconstruirea metodică a interpretărilor tradiţionale, urmată, finalmente, de reinserţia informaţiilor într-un comentariu propriu, care recreează imaginea femininului în funcţie de regulile sociale ale epocii), se vede limpede şi în celelalte două secţiuni ale volumului, rezervate, în ordine, "amintirii străbunelor" (adică modului în care femininul era comemorat, ca simbol de legitimare, în familiile nobiliare) şi felului în care erau judecate femeile de instanţele ecleziastice. Se mai cuvine, totuşi, să remarc - şi acesta este ultimul dintre mai sus invocatele motive ale alegerii pe care am făcut-o - extraordinarele virtuţi literare ale cărţii şi arta istoricului de a povesti - o calitate care, nefiind proprie doar lui, ci şi congenerilor săi de "şcoală", explică succesul de public înregistrat, fără excepţie, de tot ceea ce au publicat, în ultimele decenii, istoricii de la "Annales". Este şi meritul indiscutabil al traducătoarei (Maria Carpov, deosebit de competentă în tălmăcirea acestui tip de istorie) de a o fi transpus atît de firesc în limba română. Nu pot încheia decît spunînd că lectura cărţii lui Duby este nu numai deosebit de utilă, ci şi neobişnuit de atractivă, aidoma tuturor celor pe care i le cunoaştem.

Pagina precedentă

1 2