|
Autorilor le-a plăcut dintotdeauna să vorbească despre facerea operei literare utilizând un limbaj incifrat sau, dimpotrivă, alegând textul deschis. Specialiştii citesc în mod diferit aceste efuziuni ale autorilor: de la căutarea unor reverberaţii de profunzime până la simple semne ale îmbătrânirii. Indiferent de ce se crede, literatura şi metaliteratura au încetat să mai fie domenii absolut distincte. Traversăm un veac al postmodernismului interdisciplinar.
Biorgaficul (înnobilat poetic) face un adevărat tur de forţă pentru a da un chip imaginarului. Poetul înfăţişează un tablou realist de pe poziţie de martor ocular şi doar unele semne foarte vagi deconspiră "falsul", adică imaginarul: "Afară-n curte sunt caii lui Franz Jozef / Afară e-un soare gălbejit/ Împins de coroana copacilor până-n // Vârf. Până-n cerul gurii./ Afară-s caii împăratului castraţi şi grăsuţi/ Vopsiţi parcă-n alb.// Ce paradă!/ Ce paradă de vioiciune/ Zice împăratul şi-şi netezeşte/ Obosit cu mănuşa/ Hainele îngheţate" (La Lipica, de unul singur).
Unele poeme te duc cu gândul la arta prozatorilor şi poeţilor optzecişti, cea din chiar deceniul respectiv: o realitate zdrumicată apărută în urma şenilelor existenţiale. Spre deosebire de tradiţia Gogol-Cehov, unde drama omului mărunt capătă nişte proporţii planetare, la optzecişti drama nu mai este crescută în dimensiune. Drama personajelor este pe potriva lor. Câteva instantanee (8 iulie '98, O femeie de cretă ş.a.) ar întregi, în chip fericit, profilul artistic al lui Daniel Vighi (din Povestiri cu strada depozitului sau Decembrie. Ora 10). Cităm amuzantul poem 8 iulie '98, scris în stilul trepidantelor istorii hollywoodiene, cu happy end: "Ea poartă o fustă foarte/ scurtă poartă/ pantofi anti-viol el // Merge în spatele ei / Pe cămaşa transpirată bate un soare / Aproape alb.// Ochii lui verzi se lipesc/ De pielea bronzată a picioarelor ei.// Ea simte că alunecă/ Alunecă.// În timp ce el trece pe lângă ea/ Cu trei morcovi proaspeţi ieşind din plasă".
Andrei Bodiu înregistrează cu fineţe o parte din reflexele, clişeele şi tabieturile noastre. Are antenă pentru aşa ceva. În dosul acestor exerciţii se ascund spaimele, obsesiile noastre, mai puţin bucuriile. O poezie matură. Iar dacă din tot volumul ai găsit câteva poeme bune, care te-au prins, înseamnă că totul e bine în viaţa asta unde ai în faţă "automobilul gri-metalizat al morţii", iar "în spate e cimitirul".
|
Grigore Chiper
Inapoi la cuprinsul numarului