O anchetă (ca o rană) deschisă (3)

Modelul francez, adoptat în secolul XIX, a furnizat societăţii intelectuale posibilităţi de rezistenţă în faţa politicii de rusificare promovate de comunişti în România postbelică, susţine Alexandru George, care a avut inspiraţia să se alăture discuţiei noastre, deşi nu am adresat în mod expres ancheta şi scriitorilor din România: "Franceza a reformat, rearticulat limba noastră literară şi, în cele din urmă, limba pe care o vorbim şi azi la Bucureşti, la Iaşi, la Cluj sau la Timişoara; o generaţie n-a fost de ajuns ca acelaşi lucru să se întâmple la Chişinău". Nimic mai adevărat. În RSSM, franceza era un "moft" latin, o inserţie benignă în şcolile naţionale. În schimb engleza, limba "duşmanului ideologic", constituia un drept rezervat exclusiv ruşilor din Moldova.

Dincolo de vicisitudinile istoriei, cunoaşterea limbii ruse conferă basarabenilor un atu important. "Am putea juca rolul unor mesageri ai spiritualităţii ruse, creând o punte între aceasta din urmă şi cultura românească în general", afirmă Augustin Nacu. Iar Iulian Ciocan deplânge faptul că intelectualii moldoveni de azi nu reuşesc să-şi valorifice această resursă preţioasă făcând traduceri din literatura rusă. În lumea globalizării şi a extinderii mijloacelor electronice, s-ar cuveni să privim cultura rusă din Republica Moldova ca pe un artefact al locului, ca pe o expresie a multiculturalismului contemporan. Aceasta este opinia multor străini care ne vizitează, spunând că în Basarabia peisajul cultural este mai interesant, mai cosmopolit decât cel din România (în speţă, din Vechiul Regat). Lumea se schimbă, a rămâne în plasa unor resentimente istorice este pur şi simplu contraproductiv, pragmatic vorbind. "Avem acum, din fericire, mai multe "centre", multiple "nuclee" spre care ne putem îndrepta privirile şi preferinţele intelectuale, susţine Vladimir Bulat. (...) Moscova a devenit interesantă în sine, prin ceea ce îi este propriu, irepetabil". Colegul nostru dă expresie unei libertăţi dobândite în urma dispariţiei imperiului sovietic. Mihai Vakulovski se înscrie în acelaşi trend atitudinal: "Ce influenţă a avut faptul că am putut citi literatura rusă în limba rusă? Dacă nu se întâmpla asta eram pur şi simplu autre. Nu se ştie dacă mai "bun" sau mai "rău", pur&simplu eram altul". Aşa cum se poate vedea, pentru aceşti tineri, stabiliţi de câţiva ani la Bucureşti, relaţia lor cu cultura rusă este complet denudată ideologic. Nu poţi să nu le aplauzi capacitatea de a-şi sfida blestemul apartenenţei, şi, totodată, deschiderea egală spre toate zările lumii. Numai că treburile, acasă, în Moldova, au rămas ceva mai complicate şi după 1991. Azi, pentru cei mai mulţi dintre moldoveni, contactul cu cultura rusă nu înseamnă (vai!) lecturi din Bitov, Makanin sau Viktor Pelevin, ci invazia aşa-zisei culturi populare, sau sub-culturii care ne agresează prin intermediul publicităţii şi al audiovizualului rusesc. Basarabia nu mai este un teritoriu în care se bat ideologii, ci interese politice şi economice. Dar înainte de a fi o "zonă strategică" pentru Moscova, Moldova tinde să devină fieful unei mafii euroasiatice, care vede cu ochi răi apropierea de România, şi pe care Vestul o interesează doar pentru şansa de a mai stoarce nişte credite nerambursabile, nicidecum de dragul valorilor lui civilizatorii. Îndepărtaţi de modelele spiritualităţii ruse (când ne-a vizitat ultima oară la Chişinău un scriitor important de la Moscova sau Petersburg?), moldovenii sunt victimele propagandei furibunde a modului rusesc de viaţă, rămânând astfel ţintuiţi mental şi fizic în sfera "intereselor vitale" a metropolei lui Putin, care-şi consumă un nou vis imperial.

Din pãcate, ziua de 25 februarie 2001 ar putea imprima discuþiei noastre accente deloc alexandrine. Comuniştii, cotaþi cu prima şansă în alegerile parlamentare, promit să reintroducă limba rusã ca limbă de stat în Basarabia. Să vezi atunci "contaminare beneficã"! Adicã tocmai când încercai sã-þi traduci cu efort, învingându-ţi prejudecăţile, condiþia marginalã în limbajul epocii postmoderne şi postideologice, o rafalã îngheţatã dintr-un ev de mult apus ar putea sã ne transforme zâmbetul în grimasă. Pentru a evita acest pericol, ar trebui să aşezăm întreaga noastră existenţă, inclusiv problema raporturilor cu cultura rusă, în lumina opţiunii pro-occidentale. O dată pentru totdeauna. Orice altă abordare este inutilă şi pernicioasă.

Pagina precedentă

1 2 3