O anchetă (ca o rană) deschisă (2)

Cu privire la neîmplinirile literaturii basarabene, Constantin Cheianu face o mărturisire semnificativă: "îmi amintesc cât de mult mă revolta ideea că scriitorii moldoveni, având la îndemână nişte modele atât de strălucite (din cultura rusă - nota mea, Vit. C.), nu împrumută şi nu învaţă nimic de la ele". Deşi i-au citit asiduu, adăugăm şi noi, scriitorii basarabeni nu au însuşit, de exemplu, reţetarul prozei psihologice a clasicilor ruşi. Dar această incapacitate de asimilare nu a avut la bază doar inabilităţi individuale. Acelaşi Cheianu constată: "Probabil au avut mai multă dreptate unii dintre colegii mei care, în dorinţa de a scăpa de "schizofrenia lingvistică" proprie intelectualului basarabean, şi-au propus în mod programatic să nu mai citească nimic în rusă". Era o reacţie de carantină lingvistică, o purgaţie spirituală asumată, în situaţia în care trebuia să faci faţă în continuare agresivităţii unui mediu rusofon de dincolo de cărţi.

Citatele pe care le-am reprodus ridică o problemă reală. Privită chiar şi numai în aspectul ei strict cognitiv sau de mediator între literatura occidentală şi scriitorul basarabean, trebuie văzut cât de fertil a fost contactul cu cultura rusă, în situaţia în care "consumatorii" săi basarabeni erau rupţi de izvoarele culturii române. În cazul scriitorilor este o problemă de instrumentar - limba în primul rând, strivită în cămaşa de forţă a grafiei ruseşti, a nu se uita! - şi a unui mod de percepţie a lumii, care nu mai rezonează la tradiţia naţională. Masele au suportat mai ales ravagiile rusificării prin propagandă. În ambele cazuri s-a mers spre o violare a identităţii receptorului (chiar dacă în grade şi cu mijloace diferite). De fapt, cultura română, în formele ei locale, regionale, sau mutilată, adică în varianta sovietic-moldovenească, a rămas o cultură de periferie, folclorică, strict didactică, în Basarabia postbelică. O cultură second-hand, cum se spune acum. În acelaşi timp, limba rusă şi implicit cultura rusă servea ca punte de acces spre o civilizaţie rusească triumfătoare, la adăpostul ogivelor nucleare. Vlad Zbârciog: "lecturile din literatura rusă, cu care eram suprasaturaþi, nu fac altceva decât sã ne inhibe, ne lipsesc de perspectiva unei gândiri fluide, adânci. (...) Este un mare pericol să-ţi cultivi spiritul, intelectul, apelând, în principal, la literatura rusă în original." Afirmaţia este exagerată şi, evident, nedreaptă. Dar, cu siguranţă, altfel am fi privit rolul culturii ruse în Basarabia, dacă ea nu ar fi fost impusă cu forţa, pe un teren făcut în prealabil tabula rasa. Influenţa culturii ruse ar fi fost indiscutabil salutară dacă ea s-ar fi exercitat nu prin excludere, ci prin asociere la alte surse de spiritualitate, cu care să vină într-o interesantă complementaritate. Prin prisma acestei realităţi trebuie citită o opinie radicală precum cea de mai sus. Faimoasa lozincă a lui Stalin Cultură socialistă prin conţinut şi naţională ca formă constituia "cifrul" cu care se eroda din interior profilul spiritual al coloniilor din fosta URSS. "Dacă dincolo de Prut nu ar fi fost România, cultura autohtonă din Basarabia s-ar fi şters, aşa cum au dispărut multe alte culturi ale popoarelor mici din fostul imperiu sovietic, popoare cărora le-ar fi rămas doar numele", spune Nicolae Rusu. Îl putem contrazice?

De fapt, excluderi se operau chiar în interiorul culturii ruse. Ajunge să evoc interogatoriile la care eram supuşi, noi studenţii de la Litere şi de la Ziaristică, din partea agenţilor KGB-ului. După o asemenea "audienţă", la care fuseserăm convocaţi rând pe rând câţiva colegi, o fată din grupa paralelă, rusă, povestea că fusese întrebată de securist dacă l-a citit pe Soljeniţîn, de la cine are lucrările scriitorului disident care circulau în samizdat şi dacă nu a transmis la rândul său acele "texte clandestine" altor colegi. Atunci am auzit prima dată de Soljeniţîn. Eram în anul I şi am fost mirat să aflu că existau interdicţii şi pentru colegii noştri rusofoni. Doar că între tabu-urile "lor" şi tabu-urile "noastre" era o diferenţă deloc neglijabilă. În timp ce noi eram persecutaţi pentru Eminescu, Sadoveanu, Rebreanu sau Preda - autorii prin care ne descopeream identitatea naţională -, colegii ruşi experimentau gândirea liberă în modernitate, împotriva unui sistem totalitar. Adică era un alt nivel. Moldovenii nu au putut cunoaşte literatura disidenţilor ruşi şi nici pe "filozofii care vedeau altfel evoluţia Rusiei în veacul XX: N. Berdiaev, V. Soloviov, V. Rozanov, P. Florenski, S. Bulgakov, L. Şestov" - observă Iurie Bodrug în răspunsul său la anchetă. La fel de necunoscută, sub comunişti, a rămas pentru noi efervescenţa culturală rusă din anii '20 ai aceluiaşi secol, spulberată de regimul comisarilor roşii.

Convieţuirea în spaţiul unei culturi străine, promovată prin mijloace politice agresive, poate constitui obiectul de cercetare psihanalitică pentru literatura română din stânga Prutului. De pildă, ce însemna limba rusă pentru un basarabean în anii '50? Ne spune Vasile Vasilache: dorinţa de a se egaliza cu veneticul, "căci în felul acesta întru câtva te şi eliberezi de complexul de a fi ocupat". Tot despre aberaţii comportamentale, dar de cealaltă parte, vorbeşte Vasile Romanciuc: "În anii de dupã rãzboi, s-a încercat pânã ºi rusificarea... mediului: mesteacănul, atât de frumos şi nobil în pădurile de lângă Moscova, dar destul de "nefericit" în exilul său basarabean, trebuia să le dea "eliberatorilor" (care au "uitat" să se întoarcă în patrie) iluzia că sunt acasă."

Pagina precedentă

1 2 3

Următoarea pagină