|
- astfel l-a consacrat revista "Cahiers du cinema" pe unul dintre cei mai virtuoşi, dar şi de subtilă virtuozitate cineaşti independenţi (nesupuşi dictatului marilor studiouri, "majors") americani, întâmpinat cu interes, mereu aşteptat la Festivalul de la Cannes.
Jim Jarmusch este un cineast cult - în deplinul semnificaţiilor: de-o aleasă cultură, erudit, dar şi creator-fetiş al unei generaţii. Născut la 22 ianuarie 1953 la Akron, Ohio, studiază literele, engleza clasică. Profesează un gen de cinema polifonic, de-o neaşteptată stratificare, o estetică minimalistă, o simplitate de expresie ce atinge pe alocuri perfecţiunea - însă pentru a-l îndrăgi şi a-l dezghioca, a-l recepţiona adecvat e nevoie de antene speciale, de-o sensibilitate cultivată, de lecturi pe aceeaşi lungime de undă, de un apetit de gurmand - ce a depăşit, spre regret, facultăţile juraţilor de sub bagheta excentricului David Cronenberg (scenarist, actor şi regizor canadian anglofon), care, în 1999, a acordat preferinţă şi Palmierii operelor angajate social (or, dacă Rosetta fraţilor Dardenne se impune, totuşi, prin sinceritate şi îndârjire omenească, umanitatea răspremiată a lui Bruno Dumont s-a relevat de-o banalitate strigătoare la cer) în defavoarea celor de artă. Filmul de licenţă cu blazonul astăzi recunoscut - JJ - Permanent Vacation (1980), având ca erou un adolescent hoinar prin Manhatan, în plină vară, fixează câteva repere ale traiectoriei sale estetice ulterioare: ritmul contemplativ, structura muzicală (e cunoscut şi ca autor de clipuri) cool, umorul rafinat, metaforismul complex, întotdeauna demistificator.
Lungmetrajul Stranger Than Paradise ("Mai straniu ca paradisul"), prezentat în 1984 în cadrul secţiunii La Quinzaine des Realisateurs, l-a consacrat - i s-a acordat Premiul Camera d'Or. Peste doi ani, revine în competiţie cu Dawn by Law (aici, reuşeşte performanţa de a-l integra în universul său pe comicul italian Roberto Benigni), apoi, în 1989, revine pe Croisette cu Mystery Train (premiul pentru cea mai reuşită colaborare artistică), ultima parte a unei trilogii luând în colimator angoasele Americii moderne. Autor de-o inspiraţie livrescă. Un hebdomadar de specialitate titra un interviu cu Domnia sa (despre care nu circulă zvonuri, nu-i sunt radiografiate amorurile şi mariajele) cu litere de-o şchioapă - "Omul care iubeşte cărţile". Totodată e mare maestru în a construi peisaje cinematografice de limpezimea porţelanului patinat de străvremi. Artizan cumpătat, drămuind mijloacele pînă la a nu admite nici un detaliu de prisos sau nesugestiv, Jarmusch se revendică moştenitor al Noului Val francez, al cinemaului ceh al anilor '60, al lui Wim Wenders (care l-a şi susţinut), dar şi al monştrilor sacri japonezi - Mizogushi, Ozu (influenţă fructificată în special în Ghost Dog - "Câinele fantomă" sau "Calea Samuraiului" - prezentat la cea de-a 52-a ediţie a FIF.) În 1992, turnează Night on Earth, ritual de pasaj către cele două veritabile tratate de descompunere - Dead Man şi Ghost Dog: The Way of The Samurai - legate între ele printr-un documentar musical - Year of The Horse ("Anul Calului", încheiat în 1997), având ca personaj un cântăreţ rap, Neil Young (autorul coloanei sonore pentru Dead Man). Deja Mystery Train şi Night on Earth incită în permanenţă, provoacă spectatorul, îi pun la încercare inteligenţa, se joacă, într-un cuvînt, cu ideile noastre de cinema. Dead Man şi Ghost Dog merg mai departe, oferind un discurs elevat senzorial, mental, intuitiv, de-construind cu abilitate tradiţia de gen cinematografic - westernul clasic, "movie road" în Dead Man şi filmul negru, cu gangsteri în Ghost Dog. Ambele pelicule descriu parcursul aproape oniric al unor inşi care poartă în sine Moartea. Mai mult ca atît: contamineazã de ea totul în jur...
În Dead Man personajul central se alege, de la primele cadre, cu un plumb în cap - e Mort Om, cum sună literalmente, ci nu cadavru viu, cum s-ar crede. Mai curînd ceva la frontieră - nici viu, nici mort, - intrând în putrefacþie, sub ochii spectatorului... Scene de-o plasticitate răvăşitoare, filmate în alb-negru, lunecă lent, ca în vis - eroul, eviscerat de orice psihologie, mai curând o apariţie fantomatică, un spectru al indienilor masacraţi de către coloniştii din Lumea Veche, - porneşte, în tren, spre a cuceri Vestul Salbatic (Johnny Depp, foarte precis în acest neobişnuit rol - Jarmusch mărturisea mai apoi că a optat anume pentru Depp pentru că se cunosc de mult, se aseamană care cumva: îl consideră un indecis, ca şi el însuşi, în ceea ce ţine de cotidian, de every day; odată însă prinzând a juca, denotă o extraordinară forţă de concentrare şi stăpânire de sine). Bizar şi aproape surrealist, ceilalţi călatori observă o turmă de bizoni (rămaşi după cadru, of course), pun mâna pe arme, ochesc şi trag - firesc şi cu voioşie, ca la un tir ambulant. Asemeni vignietelor în cărţile de anticariat, la doar câteva cadre, ritmat şi lipsite de orice patos, apar semnele Morţii - un cadavru, schelete (pînă şi genericul sugerează oase cadaverice), faună împăiată. Violenţa are efectul unui bulgăre de zăpada, proliferează aparent fără motiv. Motivul transpare din mesaj, din acest subtil exerciţiu de descompunere a miturilor fondatoare ale civilizaţiei americane, cea edificată prin crimă, violenţă şi păcat - genocidul indienilor, sacrificarea bizonilor, poluarea mediului. Însuşi corpul eroului se descompune vizibil, însă nu moare definitiv, rezistă dispariţiei, persistă, trage cu puşca în jurul său cât vede cu ochii (apropo de arme şi violenţă - acestea fac corp comun cu cultura americană, nu le poţi extrage din ea - regizorul afirmă că s-ar fi format şi dânsul între extreme. Tatăl său, vânător, le avea, fireşte. I-a dăruit şi lui Jim una când credea că e destul de matur - la 12 ani; mama sa, dimpotrivă, caritabilă, vrăciuia, în garajul familiei, animalele rănite. Păstrează şi acum o armă, trage la ţintă, însă nu are intenţia de a vâna sau de a ochi în cineva). Îşi află un prieten, un indian tobă de carte care-l crede pe rând ca fiind reîncarnarea sufletelor Pieilor Roşii masacrate sau năluca omonimului său, poetul şi pictorul englez Wiliam Blake, asasinat pentru actele de revoltă contra ideologiilor epocii.
|
Larisa Turea
Inapoi la cuprinsul numarului