Câteva 'bonus'-uri culturale în formă de globuri

Dacă ne adunăm în jurul buturugii tupilate sub crengile bradului de Crăciun, aplecate din cauza globurilor, vom sta la poveşti până mâine dimineaţă, întrecându-ne la iscusinţa de a brodi şi a face scenarii cu Ibrăileanu, care vrăjea o întreagă "audienţă" infantilă cu rochia Annei Karenina, sau cu David E. Kelly, "capul" tuturor scamatoriilor avocăţeşti din serialul de televiziune Ally McBeal. Pentru regizoarea Daničle Thomson aceasta a fost o foarte bună idee pentru un film, numit simplu "Buturuga" (lansat în cadrul Zilelor filmului european din mai 2000), unde trei surori, alături de părinţii lor care nu şi-au vorbit după divorţ, îşi propun să petreacă sărbătorile de iarnă împreună. Calmul aparent al acestor "copii mari" scoate la suprafaţă suferinţe asmuţite, nevindecate, care recidivează, preparativele transformându-se într-un aiuritor carusel de drame individuale. Dând la o parte pletora evenimenţială a filmului, reţinem procedeul narativ al buturugii care declanşează fluxul rememorării şi impune coerenţă povestirii.

La gura unei imaginate buturugi contrafortiste, îmi propun să vă informez şi delectez cu evenimentele cele mai importante, "focurile de artificii" ale acestui sfârşit de veac şi mileniu bucureştean. Urmând logica lansării evenimentului, micile prezentări se vor rotunji, la fel ca nişte globuri, şi "se vor developa" în mintea noastră, în stilul mişcării circulatorii a unui măr pe o farfurie pluripotentă, dezvăluind un amplu tablou al fluctuaţiei cotidiene.

Dar, să urmărim globurile noastre, de marcă bucureşteană.

• De la început, trebuie să accentuăm faptul că sfârşitul acestui an plin de zero-uri angoasante în coadă, 2000, a fost marcat de politic. Alegeri 2000 a fost sigla acestui final atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău, Washington. Discursul alternativ al culturii, însă, disipat în toate formele posibile şi cândva imposibile în ţările postcomuniste, s-a afirmat cu personalitate. Design-eri electorali mai pricepuţi şi mai puţin s-au întrecut în prezentarea cât mai convingătoare şi mai pe placul electoratului a candidaţilor săi-comanditari. Mesajele propagandistice au invadat toată media românească (elementul-noutate au fost site-urile electorale), afişe cu chipurile candidaţilor şi sloganul/gândul-cheie al proiectului lor de guvernare au generat o adevãratã frenezie publicitarã. Ai noºtri desfiguraþi ºi mâzgãliþi, ai lor lipiþi peste ai noºtri ºi invers... degenerând într-o babilonie, unde numai vocea lui Corneliu Vadim Tudor suna mai abitir, confirmând prin tonul declaraţiilor sale intenţia de a "conduce România cu mitraliera". În peisajul general sufocant, mai distingeai, totuşi, agerimea arcaşului PNL care ochea "drept la ţintă" o săgeată în pătrat, auzeai îndemnul "Votează rePeDe" în acordurile unei motociclete încrâncenate, te amuzai de pitorescul unor grafitti care, alături de chipul unui tehnocrat inteligent, ţineau cu tot dinadinsul să ne încredinţeze că "Mugur Isărescu ăva fiî un preşedinte meseriaş". Dar, într-o bună tradiţie a casei, s-a votat tot stângaci (în curând, poate că va deveni o uzanţă să scriem cu stânga, şi nu cu dreapta), iar lozul câştigător a fost posesorul sloganului "Aproape de oameni, împreună cu ei": Ion Iliescu, pe fundalul unor steluţe albastre ale UE după ultimul strigăt al curentului euroatlantic.

• Dacă alegerile electorale 2000 au prezentat un joc subtil între transparenţă şi voalare a adevăratelor intenţii politice ale candidaţilor şi partidelor în cursa pentru diverse funcţii înalte în stat, intenţiile realizatorilor emisiunii televizate Totul la vedere (prezentatori: soţii Lia şi Dan Perjovschi, Adrian Cioroianu), lansate pe 7 octombrie, pe România 1, sunt explicite: abordarea unor teme percutante şi un stil dezinhibat şi vindecat de anchilozarea formalizantă a limbajului audiovizualului. "Greşelile" de regie, cu prezentatori care se mişcă lejer dintr-un cadru în altul, cu cameramani "dezavuaţi" fără nici un regret fac din temele propuse nişte subiecte-instant şi conferă fenomenului cultural o dimensiune ad-hoc-istă. Dar, pentru că în România "se cultivă managementul eşecului" (D.P) şi "nu există încredere în cultură" (L.P), după trei luni în direct, realizatorii ei au spus "Totul la revedere".

• Nu mai puţin spectaculoase au arătat lucrurile, replicile, decorurile spectacolelor din cadrul Festivalului Naţional de Teatru şi al Festivalului de Teatru-Independent OFF, desfăşurate ambele între 12-19 noiembrie 2000. Manifestarea dramatică în gamă majoră/oficială a fost orchestrată concomitent cu evoluţia dramatică a celor în gamă minoră/alternativă. Altfel spus, s-a consumat teatru ca "untul pe pâine", cu scrupulozitatea unui regim alimentar sănătos, cu trei mese/reprezentaţii pe zi: la prânz, seara şi pe la miezul nopţii. În ceea ce priveşte spaţiul performării, selecţia a fost consecventă spiritului fiecărui eveniment. Teatrele clasice au preferat medium-urile tradiţionale, în timp ce teatrul alternativ a exploatat/explorat scena barului Green Hours şi cea super-mignonă a Teatrului Act. Cât despre procedeele utilizate, diversitatea şi complexitatea lor a convins. De la Hamletul balcanic (un mise en abîme) din Mediterana după Panait Istrati, în regia Cătălinei Buzoianu, până la gesturile studiate, autoreflexive, "dând viaţă" unor indicaţii de regie din Cum se face după Roberto Mazzuco, în regia Theodorei Herghelegiu; de la solidaritatea "oamenilor de curte", a iubitorilor de teatru din finalul Zaragozei - 66 de zile după Manuscrisul găsit la Zaragoza de Jan Potocki, în regia lui Alexandru Dabija, până la asumarea parodică a clişeelor ºi topos-urilor româneºti din Republica Mioriticã România în interpretarea Adei Milea...

1 2

Următoarea pagină