Ieşirea din iluzie

Filosoful francez de origine română Emil Cioran spunea că a ieşi din închisoare nu este acelaşi lucru cu a ieşi dintr-o bibliotecă.

După părerea mea, noi suntem nu captivii închisorilor sau bibliotecilor, ci captivii propriilor noastre spirite. Aproape genetic e codificat în noi spiritul conformismului şi supunerii, iar colaboraţionismul ni se pare singurul mod înţelept de existenţă. De aceea mi-am permis să afirm că adevăratele închisori sunt închisorile propriului nostru spirit. Şi ca să ieşim din ele ar trebui să spargem un ochi de fereastră în zidul structurii noastre interioare, pentru a ajunge, în sfârşit, la libertatea la care aspiraserăm în anii de regim totalitar. Singurul lucru clar este că noi ne tragem din acel trecut al persecuţiei şi obedienţei. Aş spune mai mult: fiecare dintre noi se trage dintr-un trecut totalitar propriu. Am fost mutilaţi cu toţii, numai că fiecare dintre noi a fost mutilat în mod diferit. Am avut de suferit cu toţii, numai că fiecare dintre noi deţine o experienţă singulară a suferinţelor sale. Fiecare dintre noi a trebuit să treacă prin cercurile unui iad personal. De aceea îmi voi permite să vorbesc despre ieşirea din iad sau despre ieşirea din iluzie, la persoana întâi singular, adică voi relata propria mea experienţă.

Eu cred că pentru a ieşi din totalitarism, dacă vrem să ne vorbim unii altora şi să rămânem vii, o putem face cu surâsul regizorului Lucian Pintilie din filmul "Stejarul" (Balanţa).

Nu este în firea mea să mă plâng de trecutul meu ca victimă, dar nici să mă înalţ pe piedestalul eroilor nu-mi place. Ca să fiu liber, prefer lumina obiectivă a generalizărilor: a înţelege, a ierta şi a iubi. Chiar a-mi iubi trecutul totalitar. A-l iubi pentru a suporta, fără prea mari suferinţe, prezentul, care a creat prea mulţi eroi din laşi, precum şi laşi din eroi. În ce mă priveşte nu sunt erou, nu sunt deci nici laş.

Dar pot afirma cu siguranţă că nu cei din Vest, ci noi, cei ieşiţi din trecutul nostru totalitar, ne putem înţelege cel mai bine unii pe alţii. Nu pot fi de acord cu filosoful francez Jean Marie Domenaque, care spunea că noi, est-europenii, nu suntem individualităţi, că nu ne-am realizat drept conştiinţe politice. Că ceasornicul istoriei noastre s-a oprit acum cincizeci de ani. Aceste afirmaţii sunt tot un soi de iluzii.

Cele trei principii ale represiunii

Ca să putem vorbi despre situaţia din Letonia de azi, ar trebui să ne întoarcem puţin înapoi, la fostul Imperiu Sovietic.

El a fost creat şi a existat pe trei principii de bază:

1. Divide et impera.

2. Asimilarea totală.

3. Degradarea valorilor şi tradiţiilor naţionale.

Divide et impera s-a realizat prin re-croirea spaţiilor teritoriale, nu numai în cadrul imperiului, conform pactului Molotov-Ribbentrop, ci şi a teritoriilor din întreaga Europă de Est. Această re-croire teritorială, o dată cu prăbuşirea imperiului, a dus atât la conflicte armate în Europa, cât şi la conflicte diplomatice. Bunăoară, judeţul Abrene din Estul Letoniei, fiind inclus în componenţa Rusiei, rămâne până în prezent principalul obiect de litigiu între Rusia şi Letonia.

Asimilarea totală a fost pusă în aplicare prin deportarea unor întregi popoare de pe teritoriile lor etnice. Imperiul intenţiona să-i deporteze pe toţi balticii, cum i-a deportat, bunăoară, pe ceceni sau pe tătarii din Crimeea. Acelaşi plan de deportare a întregii populaţii din Letonia se prevedea a fi realizat până în 1943. Numai în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941, au fost deportaţi aproximativ 40 000 de letoni, dintre care nici unul nu s-a reîntors la baştină. Începutul războiului mondial a împiedicat desăvârşirea acestui plan. După biruinţa sovieticilor, care a însemnat instaurarea altui totalitarism, aproximativ 100 000 de persoane au fost nevoite să părăsească Letonia, instalându-se cu traiul în Vest. Iar deportările din 1949 ne-au distrus aproximativ 119 000 de vieţi. A fost exterminată aproape a patra parte din populaţia letonă, care pe la 1940 număra 1,5 mln de locuitori.

Până în 1940 Letonia era un stat industrial dezvoltat. După unii indici, de exemplu, industria uşoară se situa chiar pe unul din primele locuri în Europa. După '40 însă întreprinderile au fost "evacuate" în Rusia, economia distrusă şi a fost pus începutul unei centralizări feroce. Este o perioadă de timp în care Kremlinul numeşte la conducerea economică şi politică de la Riga cadre alogene. Astfel în Letonia veneau anual în jur de 10 000-20 000 de aşa-zişi specialişti, a căror invazie a făcut ca letonii să devină treptat o minoritate în propriul lor spaţiu etnic. Deşi în prezent situaţia s-a schimbat oarecum spre bine, totuşi letonii alcătuiesc doar 54% din populaţia statului. În Riga doar 37% sunt băştinaşi, iar în estul ţării numărul acestora e şi mai mic, de numai 10-13%.

Asimilarea s-a realizat, de asemenea, prin sosirea unui număr mare de veterani de război, care aveau dreptul de a se stabili cu traiul în capitala oricărei republici sovietice. Tocmai aceste două categorii de persoane, pierzându-şi azi puterea politică, vorbesc cel mai des de "încălcarea drepturilor omului" în ţările baltice. Anume ele formează azi acea masă de oameni, care aşteaptă şi speră că Rusia le va readuce de peste hotarele Letoniei imperiul visurilor lor.

1 2

Următoarea pagină