|
Mica dar potenta şcoală de jazz din Estonia a fost reprezentată de Weekend Guitar Trio: trei tineri muzicieni cu o mentalitate deschisă spre varii azimuturi şi cu o prestaţie scenică extrem de cool, demonstrând implicit că avem de-a face cu un spaţiu cultural mai curând scandinav decât hanseatic. Robert Jьrjendal, Tхnis Leemets şi Mart Soo sunt personalităţi distincte, clar conturate, având în comun explorarea potenţialului estetic al aceluiaşi instrument: ghitara electrică. Fie că apelează la teme folclorice (în recitalul de la Chişinău - estoniană, tătară, spaniolă), fie că se manifestă în câmpul minimalismului, al parodiei de filiaţie Kurt Weill, sau al celei în spiritul grupării Knitting Factory, cei trei ghitarişti de la Tallinn creează peisaje sonore proaspete, abundent pigmentate cu surprize. Conceptualismul lor muzical e scurtcircuitat pe alocuri de aluzii ironice şi humoristice, în sincronie cu lipsa de iluzii a erei postmoderne.
Două au fost punctele culminante ale festivalului. Mai întâi, sextetul vocal ManSound din capitala Ucrainei, Kiev. De o briantă omogenitate, cei şase cântăreţi re-compun a cappella bogăţiile şi profunzimile sonore ale unei întregi orchestre. Alături de cel ce a fondat grupul în 1994 - tenorul Vladimir Mihnovetskiy - cântă actualmente tenorii Vladimir Sukhin, Vladimir Traci şi Iurii Romenskiy, baritonul Viaceslav Rubeli şi basul Ruben Tolmaciov, toţi absolvenţi de studii muzicale superioare. Traseele vocale descriu volute imprevizibile, se înmănunchează în acorduri ultra-sofisticate, explodează asemenea unor focuri de artificii, se sting şi renasc într-o respiraţie unică, dialoghează cu tăcerea şi cu Divinitatea. Se trece cu nonşalanţă de la piese-standard complexe, precum Lullaby of Birdland, la gospeluri, sau melodii folclorice cântate în limba ucraineană, de la swing-ul acerb la lirismul mişcător, se jonglează cu efecte vocale şi cu afecte universale. Totul este o adevărată ofensivă de şarm, de pe urma căreia exportul cultural al tânărului stat Ucraina nu are decât de câştigat.
În ultima seară a festivalului, somptuoasa Sală cu orgă din centrul Chişinăului a găzduit Cvartetul Igor Butman, reper de elită al jazzului rusesc actual. Născut în 1961 la St. Petersburg, Butman este recunoscut astăzi pe plan mondial ca maestru al saxofonului tenor şi sopran. Din vasta lui carieră amintesc aici doar albumul Falling Out, realizat împreună cu contrabasistul Eddie Gomez, pianistul Lyle Mays şi bateristul Marvin Smitty Smith; prezenţa sa în orchestra-fanion a jazzului din Rusia, Big band-ul Oleg Lundstrem; colaborările cu Wynton Marsalis, Gary Burton, Lenny White, Kenny Garrett, John Abercrombie, Chick Corea, Randy Brecker; recitalul susţinut la summit-ul preşedinţilor Clinton şi Putin, în iunie 2000; emisiunile Jazzophrenia, pe care le produce săptămânal pentru canalul TV Kultura din Moscova; activitatea de manageriat artistic din cadrul celui mai important club de jazz moscovit - Le Club. Practic, în ultimul deceniu Igor Butman a devenit un fel de navetist ruso-american, traversând frecvent Oceanul Atlantic în ambele sensuri. La Chişinău el ne-a oferit un generos recital, perfect echilibrat între piesele incendiare şi cele lirice. Interpretul a atins un control timbral şi emoţional ce-i conferă o identitate aparte, în peisajul aglomerat uneori până la confuzie al jazzului din zilele noastre. Articularea frazelor - atât de plină de fantezie şi totodată logică - poate fi asemuită fluxului de versuri din marile poeme ale Generaţiei Beat. Acolo unde se află acum, Jack Kerouac poate sã se odihneascã în pace, având un asemenea mesager printre cei vii... Iar companionii lui Butman sunt şi ei muzicieni rasaţi, despre care vom mai auzi de bine: Ivan Farmakovski/pian, Vitali Solomonov/contrabas, Eduard Zizak/baterie. La ore târzii din noapte, aceiaşi muzicieni au demonstrat că spiritul creativ şi comunitar al jazzului e viu în Europa de Est, fără a se eschiva de la jam session-urile din clubul Black Elephant.
În ceea ce mă priveşte, am avut onoarea de a fi invitat, împreună cu dl. Iosif Viehmann, veteranul jazzului clujean, să susţin câteva prelegeri la Mediateca Universităţii Artelor din Moldova, ilustrate cu exemple audio & video. Temele propuse s-au intitulat: Jazz printre latinii Orientului/ Scurtă istorie a muzicii improvizate în arealul românesc, din timpul totalitarismului până astăzi; Muzica de jazz actuală: un fenomen periplanetar; Jazz şi latinitate. De asemenea, am dat curs cererii organizatorilor de a prezenta galele festivalului. Totodată, am profitat de acest voiaj (ale cărui complicaţiuni financiare au fost rezolvate cu artă de către Lavente Sбnta, din partea filialei clujene a Fundaţiei Concept), pentru a restabili fructuoase contacte cu intelectualii basarabeni de aleasă ţinută, cum ar fi literaţii Serafim Saka, Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, regizorul Mihai Fusu, muzicienii Anatol Ştefăneţ, Constantin Rusnac, Grigore Dolinţă, Victoria Melnic, Ion Chiorpec. Am aflat noutăţi despre extraordinarii jazzmeni din spaţiul ex-sovietic. L-am reîntâlnit pe Anatol Vidraşcu după un sfert de secol, iar pe Iraida Digodi după doi ani şi jumătate. Am ratat revederea cu Dorin Tudoran, Georges Diener, ca şi pe cea cu splendida Stela Argatu. Mi-am împlinit visul de a vedea cămăruţa din clădirea Uniunii Scriitorilor, unde se editează una dintre revistele culturale de vârf ale limbii române eliberate în 1989: Contrafort, ba chiar i-am mai prins pe eroicii ei redactori Vitalie Ciobanu şi Vasile Gârneţ între două binemeritate "drumuri europene". Am fost oaspetele familiei poetico-muzicale Emilian şi Violina Galaicu-Păun. Pentru mine, asemenea întâmplări fac parte tot din All That Jazz.
|
Virgil Mihaiu
Inapoi la cuprinsul numarului