Un Jazz weekend cât o săptămână, la Chişinău

Anul 2000 părea a fi unul secetos în materie de jazz pe plaiurile româneşti. Însă, la început de toamnă, verii noştri de peste Prut ne-au sărit în ajutor: Asociaţia Muzica Nelimitată din Chişinău a organizat cel mai amplu festival de jazz din acest areal. Timp de o săptămână au avut loc concerte, conferinţe şi jam session-uri de înaltă ţinută artistică, aplaudate de un public numeros, receptiv, preponderent tânăr! În condiţiile socioeconomice precare ale Republicii Moldova, a organiza o asemenea manifestare este o performanţă ce presupune competenţă dar şi curaj. Victoria Tcacenco, managera festivalului, împreună cu junele ei asistente Victoria Oteanu şi Ecaterina Leonenco, au avut abilitatea de a găsi sursele de sponsorizare pentru o asemenea fiesta (impropriu numită Jazz Weekend, înctrucât - cum spuneam - se extinde pe parcursul mai multor zile). Astfel, s-a mizat pe colaborări cu Organizaţia Naţiunilor Unite, Arts & Culture Network Program, Open Society Institute (responsabila filialei Chişinău: Victoria Miron), Banca Comercială Română etc.

Gala inaugurală a fost consacrată formaţiilor basarabene. Sincer vorbind, nu mă aşteptam ca nivelul general al acestora să fie atât de competitiv. Din fericire, secţia de jazz a Universităţii de Stat a Artelor din Moldova funcţionează din plin, ceea ce ar trebui să reprezinte un exemplu şi pentru instituţiile similare de muzică din România. Tot o surpriză agreabilă - evoluţia Big Band-ului Colegiului de Muzică din Tiraspol: un ansamblu cu mulţi adolescenţi, etalând un sunet matur, "rotund", bine echilibrat, cu nimic mai prejos decât cel al orchestrelor studenţeşti americane ce ne colindau ţara prin anii '70-'80 în cadrul programului Ambasadorii prieteniei. Având în vedere caracterul ubuesc al enclavei transnistrene, unde o mână de politicieni şi militanţi conservă un sistem de tip stalinist în prag de secol XXI, pare-se că unica perspectivã a acestor tineri este de a-ºi continua studiile la Chiºinãu sau mai departe...

În acelaşi spirit tradiţionalist a evoluat big band-ul alcătuit din membrii Orchestrei prezidenţiale a Republicii Moldova (dirijor: Pavel Goia), precum şi grupul vocal Solar, aflat deocamdată în faza preşcolară de însuşire a limbajului jazzistic. În schimb, Proiectul Experimental Sonor (Maria & Ludmila Amelin/percuţie, Iulian Gogu/flaut) atestă că şi la Chişinău există artişti interesaţi de racordarea acestui limbaj la cuceririle aşa-numitei "muzici clasice contemporane".

Univox Vocal Band, fondat şi condus de Ilona Stepan, a atins după doar un an de existenţă un remarcabil standard valoric. Pe scenă apar cinci cântăreţe (Ilona Stepan/alto, Geta Burlacu/alto, Ina Ţerţeilova/alto, Viola Julea/soprano şi Alla Iudina/soprano) şi trei cântăreţi (Valeriu Vântu şi Nicu Pavlinciuc/tenori, Nicolae Andrus/bas), cărora li se adaugă o excelentă secţie instrumentală, alcătuită din Dorel Burlacu/claviaturi, Sergiu Testemiţeanu/bas, Alexandru Zavalii/baterie şi Andrei Jechiu/sax. Acest conglomerat vocal-instrumental se metamorfozează, sub ochii uimiţi ai spectatorilor, într-un compact generator-melodic, apt să intoneze nu doar repertoriul de tip Manhattan Transfer sau Take 6, ci şi piese ferm ancorate în melosul ancestral românesc. Momente electrizante furnizează Hăulita Getei Burlacu, piesa lui Testemiţeanu intitulată Dodă (cu un pasaj în care basistul însuşi îşi dublează liniile de pe instrumentul cu şase coarde prin unisoane vocale), dar cucerirea principală a acestui original ansamblu este prestaţia sa colectivă. De la precedentul meu comentariu despre Univox (ocazionat de festivalul clujean IntAct, din mai 2000) şi până acum, progresele sunt notabile. Ar fi minunat dacă toţi cei 13 muzicieni ar reuşi să-şi continue în timp colaborarea, solidari întru bucuria cântului, sfidând vicisitudinile istoriei.

Din partea României au fost invitate la festivalul de la Chişinău două formaţii tinere: Jazz Unit (Timişoara/Bucureşti) şi Shabah (Cluj). În cazul celei dintâi, deşi rămasă fără suportul armonic furnizat de "întemeietorul" Lucian Ban, am sesizat o sănătoasă tendinţă de asimilare a esteticilor post-coltraneene la cei doi saxofonişti, Eddie Neumann şi Mihai Iordache. Secţia ritmică - Uţu Pascu/bas, Levi Molnar/baterie, Emil Soumah/percuţie - acţionează îndeosebi pe principiul creării de "grooves" ("făgaşuri") dens-repetitive, prin care încearcă să stimuleze fantezia improvizatorică a soliştilor. Jazz Unit avea să inaugureze şi suita jam session-urilor nocturne de la atractivul Club Underground Black Elephant, situat lângă Muzeul de Istorie. Aici ne-am convins că tinerii noştri muzicieni sunt capabili să dialogheze spontan cu talentaţii lor colegi din spaţiul de interferenţă basarabeano-ucraineano-rus: Geta şi Dorel Burlacu (acesta din urmă şi la muzicuţă), Sergiu Macarov la pian, Sergiu Formanciuc la bas, Dumitru Sergheiev la sax tenor, Roman Tulei, un pianist de doar 22 de ani, ş.a.

Recitalul cvartetului Shabah, condus de Dumitru Belinschi, nu a propus noutăţi repertoriale, ci a mizat pe integrarea bateristului Vadim Tichişan (afirmat în ultimii ani pe scenele bucureştene), alături de lider la keyboards, Marius Gagiu la flaut şi Igor Varicaş la bas. Compoziţiile lui Belinschi sintetizează filoane melodice autohtone şi rafinamente armonico-ritmice purtând amprenta lui Chick Corea. Marius Gagiu reuşeşte să se impună ca solist prin intermediul unui instrument fragil, rar utilizat în prim-planul expresiei jazzistice. M-am convins de eficienţa acestui tip de muzică asupra auditorilor mai puţin avizaţi, urmărind reacţiile empatice ale poetului Grigore Vieru, care a binevoit să onoreze recitalul cu prezenţa sa. (În paranteză fie spus, literaţii de pretutindeni sunt dificil de adus în mediile concertistice. Ca atare, m-a bucurat de asemenea promptitudinea cu care a răspuns invitaţiei mele de a asista la o gală a festivalului dl Anatol Vidraşcu, cel mai important editor de literatură română din Basarabia erei post-sovietice.)

1 2

Următoarea pagină