Ca o febră în iunie (2)

Nu lipsesc nici infuziile metaliterare. În poemul Peştele digresiunea este, la un moment dat, curmată pentru a accentua relaţia dintre "faptele" relatate şi ceea ce crede autoarea despre poezie.

Unii autori încearcă, de la volum la volum, să scape de stilul lor ca de un blestem al obsesiilor. Alţii, dimpotrivă, dau dovadă de o tenacitate doctrinară, acceptând doar inovaţiile incapabile să le modifice substanţa. Se pare că Denisa Comănescu face parte din acei autori care caută să perfecţioneze un stil. Ea nu experimentează până la a nu se recunoaşte pe sine. De la o poezie în fond simplă, transparentă, scrisă într-un limbaj nepretenţios (Izgonirea din rai, 1979) până la o poezie angrenată, cu imagini reverberate, în trepte, dublate de multiple oglinzi (Barca pe valuri, 1987) - asta este schiţa de evoluţie a poeziei Denisei Comănescu.

La început exista dacă nu o exaltare, cel puţin un interes sportiv pentru o poezie obiectuală, ca în cele din urmă perspectiva să se răstoarne. Poeta devine mai introspectivă tot aşa cum cu vârsta omul tinde spre esenţe. În poemul Sylvia (o dedicaţie Sylviei Plath), poeta română invocă rădăcina unui mit. Într-un limbaj care o apropie de renumita sa predecesoare americană (vezi în acest sens poemul Stupii de Plath), Denisa Comănescu vorbeşte despre originea neliniştilor sale ce debordează prin mii de pori, neîncetat, irumpe înlăuntru şi în afară. Poeta română împrumută simbolul foarfecelor de la Plath pentru a exprima propria sinucidere literară, pregătită din timp, lent, cu gesturi studiate. Foarfecele reprezintă un alt echivalent sugestiv al picăturii chinezeşti. Mircea Ivănescu, în postfaţa acestui volum antologic, reproduce un splendid poem-replică al lui Ted Hughes, în care poetul englez - cel mai îndreptăţit s-o facă - redă viziunea sa asupra celebrelor foarfece. Astfel, un simbol poate să deschidă, dar şi să închidă o carieră.

Recitind această antologie, mă surprind la ideea că încă un timp oarecare ne vom hrăni din poezia anilor '70 şi '80, mai apropiată de sensibilitatea noastră. Nu că am trăi un timp mai puţin propice poeziei, pur şi simplu trăim un timp în care nimic nu este aşezat. Autorii şi literatura se caută reciproc.

Pagina precedentă

1 2