Viziunea religioasă în poezia modernă: Uku Masing comparat cu Hopkins şi Eliot (2)

Atunci când luăm în considerare transformările ulterioare din poezia lui Eliot, este evident rolul pe care dezolarea, ca stare, l-a jucat în viziunea religioasă a realului. Primele două poeme din Ariel, de pildă, ilustrează moartea ca experienţă şi deznădejde, stări ce parvin în momentul când personajele se confruntă cu realitatea venirii lui Hristos. Pentru fiecare din personajele lui Eliot, o nouă împărţire a lumii aduce teamă şi, totodată, dorinţă consecventă a morţii. Eliot tinde să fie, în comparaţie cu Masing sau Hopkins, mai mult analist şi filosof decât liric şi emotiv în poemele sale vizionare.

Dintr-o perspectivă mai largă, poezia dezolării a lui Masing pare să-şi găsească locul printre portretele reci ale lui Eliot şi cele înflăcărate ale lui Hopkins, atunci când se referă la întunecata noapte a sufletului. Folosind faimoasa terminologie a lui Nietzsche, am putea caracteriza această diferenţă ca fiind cea dintre arta dionisiacă şi cea apolinică. Din acest punct de vedere, Masing pare să exprime caracteristicile fiecărui tip, aşa cum reiese şi din poemele Doar ceţurile există şi, respectiv, Întunericul provoacă lumina. În esenţă, Masing ocupă un teren intermediar între Eliot şi Hopkins, deşi tendinţa sa în aprofundarea intensităţii lirismului îl apropie, într-o mai mare măsură, de Hopkins.

Dincolo de momentele de interiorizare mistică, dincolo de experienţele prezenţei lui Dumnezeu şi ale întâlnirilor dure cu noaptea întunecată a sufletului, fiecare din aceşti poeţi relevă o persistentă şi comună preocupare de stabilire a relaţiei cu Divinitatea. Dar, în sensul acesta, fiecare dintre ei uzează de o modalitate individuală distinctă.

Pentru Eliot relaţia cu Dumnezeu este, de regulă, caracterizată ca fiind una indirectă. El nu a văzut niciodată faţa Divinităţii, Eliot nu vorbeşte direct cu El. Când se roagă, pare să exprime mai curând disperatele dorinţe ale unei persoane necredincioase. Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul lui Masing sau Hopkins, unde relaţia cu Dumnezeu este directă şi intimă. Conversaţiile lor cu Divinul sunt în spiritul respectului şi al dragostei, toţi cei care se roagă sunt, de fapt, nişte fiinţe ce exprimă afecţiune şi intimitate. Când sunt trişti, supăraţi, ei îl acuză pe Dumnezeu aşa cum numai un prieten ar putea-o face. Eliot, în felul său propriu, îşi concentrează amărăciunea mai degrabă asupra tragicei naturi umane decât asupra aparent crudei şi injustei autorităţi a Cerului. Pentru Eliot, căderea Omului - Păcatul Originar - pare să aşeze o imposibilă barieră între Dumnezeu şi fiinţa muritoare. Omul are, în concepţia sa, o putere limitată şi, totodată, un potenţial care-l îndepărtează de regulile unei vieţi ascetice. Ca şi Eliot, Masing relevă, ocazional, acest sens al distanţei şi natura transcendentală a lui Dumnezeu. Dumnezeu e legea omniscientă, această idee apare în poemul Întunericul provoacă lumina şi în Cântecul Războinicilor retraşi în faţa Cunoaşterii. Aşa cum se poate observa, Dumnezeu este o prezenţă iminentă în viziunea lui Hopkins, transcendentă în cea a lui Eliot, în vreme ce Masing le înglobează pe amândouă în funcţie de relaţia existentă într-un anume moment a omului cu Divinitatea.

Aş vrea să sper ca prin această sumară examinare a poeziei lui Masing prin comparaţie cu cea a lui Eliot şi Hopkins să se poată oferi o audienţă mai largă a acestui poet şi, de asemenea, să se sugereze şi alte posibilităţi de abordare a misticii în poezia actuală. Fiecare dintre poeţii examinaţi mânuieşte bucuria şi dezolarea religioasă în felul său distinct, fiindcă fiecare dintre ei are, în parte, o relaţie distinctă cu Dumnezeu. Masing, Eliot şi Hopkins sunt poeţi încredinţaţi lui Hristos. În timp ce emoţiile, gândurile şi experienţele lor din această firească devoţiune sunt intens individuale, respectul sau dragostea de care dau dovadă pentru Dumnezeul lor sunt în imediat aparente.

Dacă ar fi posibil să-i descriem în câteva cuvinte pe aceşti trei poeţi religioşi, atunci l-am creiona pe Hopkins ca pe un mistic îndrăgostit, pe Eliot ca pe intelectualul erudit, iar Masing ni s-ar arăta ca un îndrăgostit ispitit de intelect, un Faust pe dos, dacă ni se permite...

Traducere din engleză de Cristina CÂRSTEA

Pagina precedentă

1 2