Viziunea religioasă în poezia modernă: Uku Masing comparat cu Hopkins şi Eliot

În opinia noastră, actul critic de descoperire şi restaurare, deşi riscă pericolul de a fi sufocat în labirintul întortocheat al literaturii, răspândeşte lumină în înţelegerea prezentului, oferind şi sugerând, totodată, noi unghiuri de interpretare a unui text.

În reconstituirea poeziei religioase a poetului estonian Uku Masing nu credem că este necesar doar să atragem atenţia asupra poeziei specifice a acestui poet printr-o analiză mai aprofundată, ci şi să oferim o perspectivă diferită asupra viziunii religioase în poezia modernă printr-o comparaţie între poezia lui Masing şi cea a lui Gerard Manley Hopkins şi a lui T.S. Eliot.

Uku Masing (1909-1985) a atras atenţia cititorilor estonieni în anul 1935 cu volumul său de versuri Promontoriile din Golful Ploilor (Neemed vihmade lahte). În virtutea succesului acestui volum, după trei ani de la apariţia sa, poetul nu a fost reprezentat în antologia de poezie estoniană Profeţii (Arbujad). Deşi, în acest timp, poezia sa neosimbolistă originală şi vizionară a creat impresia, în rândul cititorilor, a unui complex gratuit şi obscur, el a fost în scurt timp considerat ca un poet nou şi important.

Masing a fost cunoscut de către intelectualii estonieni încă de timpuriu ca un strălucit dar şi excentric profesor la Universitatea din Tartu, Facultatea de Teologie şi Limbi Semitice, şi ca editor, la Jurnal teologic. În timpul fostei Uniuni Sovietice, când Facultatea de Teologie a fost închisă, a practicat diverse activităţi şi a tradus poezie. (Menţionăm, totodată, că Masing a fost un strălucit lingvist, cunoscător a aproximativ 60 de limbi.)

Chiar dacă poemele cuprinse în volumul Promontoriile au faima lor, totuşi câteva cuvinte referitoare la structura existentă în poezia lui Masing vor dezvolta şi o altă perspectivă în următoarea noastră discuţie. În deschiderea volumului, Masing ne oferă un imn dedicat lui Dumnezeu în care se vede, cu smerenie, ca parte în Marele Lanţ al Începutului. După acest imn, Promontoriile se împart în trei secţiuni. Metoda arhetipală a primei secţiuni, ce cuprinde douăsprezece poeme, se realizează în jurul ideii că omul merge spre Dumnezeu, în vreme ce alegoria secţiunii a doua este cea a aducerii lui Hristos în om. Adăpostul nopţii - Moartea - din ultima parte (alcătuită, la rândul său, din unsprezece poeme) înfăţişează, într-o manieră suprarealistă, starea de fapt şi locul simbolic de unde omul îşi exprimă dorinţele şi năzuinţele sale spre eterna Casă a Domnului. În structura lor religioasă, Masing a inclus o viziune mistică de un teribilism ce poate fi asemuit cu devotamentul interior, intim al unui copil.

Este evident că Masing a avut deplina conştiinţă a prezenţei lui Dumnezeu, fapt ce l-a deter-minat să ridice probleme dintre cele mai diver-se, aşa cum îi cerea expe-rien-ţa acestei conşti-inţe religioase. În momentele sale de exaltare el şi-a portre-tizat viziunea ordinii şi bunătăţii creaţiei, a prezenţei dragostei lui Dumnezeu în creaţie. Această viziune, tradiţional numită "viziune sacramentală", a determinat o relaţie directă şi intimă a poetului cu Divinitatea.

Compararea lui Masing cu Eliot sau Hopkins poate clarifica anumite situaţii referitoare la opera sa. Pentru a fi siguri, orice comparaţie necesită o listare sumară a diferenţelor şi similitudinilor existente între operele celor trei poeţi. Pe de o parte, fiecare dintre aceştia tind să devină, la nivel de manieră poetică, obscuri, excentrici şi originali: în acelaşi timp, fiecare se situează în centrul momentelor mistice trăite în interior, evidenţiind prezenţa lui Dumnezeu în lume şi, totodată, a experienţelor nopţii întunecate a sufletului. De asemenea, toţi trei sunt profund legaţi de ideea relaţiei omului cu Divinitatea, a relaţiei intime şi directe cu Absolutul.

Ceea ce distinge viziunea sacramentală a lui Eliot de cea a lui Hopkins şi Masing este absenţa relativă în scrierile lui Eliot a momentelor mistice la nivel interior. În acest sens vine să accentueze ideea lipsa de preocupare a lui Eliot faţă de lumea naturii. Ca un anti-romantic care a luptat contra exceselor stilistice şi a dogmelor mistice ale romantismului occidental, relativa sustragere a lui Eliot de la celebrările sacre nu este, de altfel, o surpriză. Datorită largilor perspective pe care ni le oferă poezia sa, nu ne mai miră faptul că cititorii săi avizi au învăţat să adore acele momente rare ale viziunii sacramentale din faimoasa sa lucrare "Experienţe în Grădina Trandafirului."

Ca şi la Masing, la Hopkins dezolarea religioasă este unul din punctele importante în înţelegerea viziuni sale religioase. În celebrele sonete la Dublin ale lui Hopkins, scrise în 1885, separarea dintre Dumnezeu şi om, apoi disputa omului cu Divinul constituie unul dintre cele mai dramatice exemple din literatură a prezenţei nopţii negre din suflet. Se poate observa că poezia dezolării la Hopkins este mult mai violentă şi mai disperată decât la Masing şi un exemplu convingător îl constituie sonetul "No worst, there is none", în care poetul, încolţit de un acces de apostazie faţă de Isus şi Fecioara Maria, exprimă dorinţa morţii şi a unei vieţi terifiante ce conduce spre psihoză. Alte patru sonete, scrise înaintea morţii lui Hopkins, cuprind de asemenea stări dezolante ce vin să dea culoare întregului corp poetic.

1 2

Următoarea pagină