'Preocuparea pentru integrarea armonioasă a străinilor în societatea estoniană este o politică de stat'

- Doamnă Veronika Palandi, v-aţi stabilit de 20 de ani cu traiul în Estonia, la Tallinn. Aş vrea pentru începutul dialogului nostru să ne oferiţi câteva date din biografia Dv., apoi să ne spuneţi cum aţi luat această hotărâre de a părăsi Basarabia?

- Încep cu ultima parte a întrebării. Am părăsit Basarabia, deoarece m-am căsătorit cu un estonian şi decizia noastră a fost să ne stabilim aici... Sunt originară din raionul Călăraşi, satul Dereneu. Am absolvit mai întâi Şcoala Pedagogică din Călăraşi, apoi Universitatea de Stat din Chişinău, facultatea de filologie...

- Cu viitorul soţ unde v-aţi întâlnit, la Chişinău sau la Tallinn?

- Mai curând pe un teritoriu neutru... Am ales însă să trăim în Estonia şi nu regret acest fapt. Am fost primită foarte bine, cu multă căldură de socrii mei, de rudele soţului, pot să spun că de toţi oamenii care m-au cunoscut. Sigur că există expresia bine cunoscută care spune că ce oferi aceea vei primi înapoi. Eu m-am străduit să fiu întotdeauna amabilă, înţelegătoare şi răbdătoare cu oamenii, şi ei mi-au răspuns la fel. Mă simt stimată şi trebuie să spun că nu există fericire mai mare pentru cineva aflat într-o ţară străină decât să se ştie respectat şi apreciat.

- Cum v-aţi descurcat cu limba estonă, cât de greu aţi învăţat-o? La Chişinău se vehiculează ideea că este o limbă extrem de dificilă şi foarte greu de asimilat pentru un român...

- După cum cunoaşteţi şi Dvs., limba estonă face parte din grupul de limbi ugro-finice, deci mai apropiată de finlandeză. Sigur că pentru noi, românii, nu este deloc uşor să înveţi estona. Recunosc că mi-a fost destul de greu la început. M-am căsătorit în luna august, iar în septembrie am mers deja la cursuri de învăţare a limbii. Pentru mine era imposibil să trăiesc într-o ţară a cărei limbă n-o cunoşteam şi n-o puteam vorbi. Îmi aduc aminte, în primele zile când am sosit aici, că soacră-mea, care nu vorbea mai deloc limba rusă, era foarte îngrijorată că nu vom putea comunica. Soţul a liniştit-o şi a asigurat-o că în câteva luni voi cunoaşte estona. Aşa a şi fost în linii mari. Când am venit în vizită la sărbătorile de Crăciun, am reuşit să vorbesc câte ceva cu soacră-mea, care a rămas foarte mulţumită de performanţele mele în studierea limbii estone. Sigur că gramatica limbii estone este foarte complicată - substantivul are 14 cazuri şi de aceasta depinde sfârşitul cuvintelor în propoziţie. Mergeam la cursuri de două ori pe săptămână. Atunci străinii nu aveau nici un ajutor financiar din partea statului în studierea limbii, era o chestiune personală şi trebuia să plăteşti din buzunarul propriu. A fost greu, dar sunt o persoană perseverentă, îmi place să pătrund lucrurile în miezul lor şi treptat m-am descurcat tot mai bine. Am învăţat estona în mai multe trepte, ca să spun aşa. Mai întâi limba vorbită, apoi cea scrisă. Îmi aduc aminte cât efort am depus ca să pot citi ziarele şi cărţile fără dicţionar. A fost o victorie a mea şi o bucurie pe măsura "evenimentului".

- Ce activităţi aţi avut de-a lungul acestor ani aici, în Estonia?

- În primul an am fost profesoară la o şcoală de limba rusă, date fiind studiile mele pedagogice de la Chişinău. Însă dorinţa mea a fost să lucrez cu grupurile de turişti ca traducător de limba română şi franceză. La Olimpiada din '80 am fost invitată să fac oficiile de traducător de limba română, obligaţie de care m-am achitat destul de bine, pentru că imediat am fost angajată ca ghid la "Inturist". Am lucrat acolo, ca traducătoare de limba română şi franceză, timp de 14 ani, atâta timp cât a mai existat reţeaua "Inturistului". După ce "s-a terminat" Uniunea Sovietică, s-a sfârşit şi cu "Inturistul". Atunci mi-am creat un mic oficiu de traduceri, pe care l-am numit "Regina", acesta fiind şi numele fiicei mele. Eram invitată, mai ales verile, să lucrez cu grupurile de turişti francezi. Din păcate, după căderea URSS-ului, românii au venit tot mai rar prin Estonia. Apoi, deoarece sunt membră în Asociaţia Naţionalităţilor din Estonia, din care fac parte peste 20 de comunităţi culturale, am fost aleasă să coordonez activitatea lor. Fac această muncă de doi ani de zile, o muncă care presupune organizarea cursurilor de limba estonă, a diferitelor seminare şi simpozioane care să faciliteze integrarea minoritarilor de altă expresie lingvistică în societatea estoniană. Principala preocupare în activitatea noastră este desigur însuşirea de către minoritari a limbii estoniene, deoarece fără cunoaşterea limbii e imposibil să te integrezi într-o societate. Apoi, punem accentul pe cunoaşterea şi respectarea culturii, a tradiţiilor şi obiceiurilor ţării în care au ales să trăiască. Estonienii, trebuie să vă spun, sunt oameni foarte deschişi, respectuoşi şi săritori la nevoie cu acei care le respectă limba, cultura şi obiceiurile. Această politică de integrare armonioasă a străinilor în societatea estoniană este o politică de stat, supravegheată de Parlament şi susţinută cu multă perseverenţă.

1 2

Următoarea pagină