Scopul nostru este să ajutăm populaţia rusă din Estonia să cunoască mai bine poporul pe pământul căruia

- Pentru început v-aş ruga să vă prezentaţi şi să ne vorbiţi despre revista Dvs.: în ce condiţii apare, care îi este periodicitatea?

- Sunt Alla Callas, redactor-responsabil al revistei Raduga (Curcubeul - rus.). Revista noastră apare din iulie 1986. Eu lucrez aici practic de la fondarea ei. Apărea mai întâi lunar şi era concepută ca o revistă paralelă lui Vikerkaar, absolut identică - aceasta era regula, cum ştiţi, în fostele republici unionale - cu toate materialele traduse. Dar destul de curând ne-am convins de faptul că auditoriul nostru e altul, că estonienii şi ruşii receptează într-un mod diferit aceleaşi evenimente şi fenomene, şi că trebuie să facem, practic, o revistă nouă. Acum sumarul nostru nu-l mai reproduce pe cel al lui Vikergaar, deşi o parte din texte le împrumutăm de la ea. Revista, după cum puteţi observa, are o prezentare grafică identică, ceea ce înseamnă că, dincolo de deosebirile de conţinut, nu e vorba totuşi de două reviste diferite convieţuind sub acelaşi acoperiş, ci de un corp comun, animat de o comuniune spirituală. Raduga apare acum trimestrial, ca un fel de almanah, din motive strict financiare.

- De unde vă vin fondurile pentru editare?

- Statul este cel care ne subvenţionează, de tiraj ne ocupăm noi înşine, ne mai susţin unele fundaţii, se întâmplă să mai obţinem fonduri cu ocazia unor numere speciale, vizând un anume auditoriu etc. Tirajul este în jur de 1000 exemplare. Tirajul maxim pe care l-am avut în trecutele vremuri a fost de 30 000. Asta e soarta majorităţii revistelor de cultură în condiţiile economiei de piaţă. Vikerkaar are 1800 exemplare.

- E o diferenþã de tiraj dar nu una... abisală, adică publicul de limbă rusă, iubitor de cultură, e destul de important. Cum s-a schimbat conţinutul revistei Raduga în ultimii ani?

- Dacă e să privim ultimul deceniu, putem spune că au existat trei reviste diferite. Am început a face această revistă ca pe un mijloc de a ajuta populaţia rusă din Estonia să cunoască mai bine poporul pe pământul căruia trăieşte. Apoi foarte repede a început perestroika şi publicaţia noastră a căpătat un aspect pronunţat politic, devenind populară pe întreg teritoriul URSS, chiar îşi făcuse faimă de opozant, pentru că au existat cazuri când vânzătorii revistei erau arestaţi de miliţie etc. O dată cu declararea independenţei Estoniei, am înţeles că va trebui să edităm o publicaţie substanţial diferită, întrucât lupta politică luase o turnură mai calmă, şi a apărut această problemă de identitate a revistei. De atunci, ne-am reîntors cumva la izvoare, la conceptul iniţial, adică am început să facem o revistă orientată spre integrarea populaţiei rusofone în cultura estoniană. În acest scop publicăm materiale de istorie, traduceri de proză estoniană, iar în ultimii ani încercăm să părăsim cercul acestor probleme specifice ale noastre, să atingem un nivel european, o tematică general-umană, pentru că însăşi epoca ne obligă să facem acest pas. Veţi vedea că în numerele recente ale Radugăi publicăm nişte anchete tematice, pentru a-l ajuta pe cititorul nostru să-şi conştientizeze locul nu numai în spaţiu, ci şi în fluxul timpului, aici şi acum.

- Aţi putea nominaliza subiectele de eseu, anchetă, articole care au trezit un mai mare ecou la public, teme care preocupă intelectualitatea, reflectate în Raduga?

- În ultimele trei numere ale revistei avem o anchetă care angajează într-un fel trei nivele. Primul este nivelul persoanei sau personalităţii, adică felul în care se raportează individul la societate, felul în care se vede pe sine ca o verigă în lanţul cauzal al istoriei. A doilea nivel al dezbaterii este Europa Unită: problema destinului european, care sunt principiile şi fundamentul procesului de integrare europeană. O altă temă este Rusia, întrucât ne orientăm la cititorul rusofon, iar Rusia pare scufundată în probleme insolubile. Este neliniştea, teama pentru destinul Rusiei, pentru că nu ştim în ce direcţie o va lua. Dar în centrul atenţiei rămâne fără îndoială Estonia, atrasă în procesul de lărgire comunitară, de aceea dorim să vedem în ce măsură realităţile, mentalităţile de aici contribuie la apropierea ţării noastre de Europa şi de întreaga lume civilizată.

- Vorbeaţi de integrarea populaţiei ruseşti în societatea estoniană. Care au fost aspectele mai delicate ale acestei teme, abordate în revista Dvs.?

- Situaþia e destul de complicatã. Ruşii care locuiesc aici şi care au considerat tot timpul Estonia ca parte a imperiului, au senzaþia deodatã cã acea þarã uriaşã li s-a dus de sub picioare, cã au devenit o minoritate naþionalã. Dacã omul nu era conştient de împrejurãrile istorice, nu avea habar despre modul în care a ajuns în Estonia, ce e cu acest pãmânt şi cu acest popor, dacã el nu a avut conştiinþa propriei condiþii, desigur pentru el independenþa Estoniei a constituit un şoc. Prin urmare, fiecare om aparte percepe în felul sãu noile realitãþi şi se manifestã în chip diferit în procesul integrãrii. Aici trebuie sã þinem seama de douã aspecte. Pe de o parte, avem de a face cu un proces istoric firesc, de care nu te poþi eschiva, la fel cum nu poþi sã te sustragi curgerii timpului. Pe de altã parte, e nevoie şi de o anumitã înþelegere, tact omenesc faþã de aprehensiunile acestor minoritari, pentru cã mai apar situaþii neplãcute, abuzuri funcþionãreşti, inevitabile. Dar aceastã schimbare de conştiinþã, în contextul integrãrii, este vizibilã. Prin voia sorþii eu personal sunt asociatã ambelor medii: şi rus, şi estonian, soþul meu este estonian, aşa cã profit de o dublã perspectivã din interior, graþie oamenilor cu care comunic. Cu alte cuvinte, nevoia de integrare este evidentã şi nu mai e cazul sã dovedeşti nimãnui în Estonia cã trebuie sã înveþe limba oficialã a statului, cã trebuie sã aibã o imagine despre cultura estonianã. Asemenea lucruri elemen-tare sunt pe înþelesul populaþiei ruseşti de la noi. Existã desigur probleme cu însuşirea limbii, deoarece estona e destul de dificilã, face parte dintr-o familie de limbi cu o configuraþie foarte diferitã de limbile slave. Au dificultãþi mai ales oamenii în vârstã, aşa încât problema se va rezolva în timp, acest proces trebuie sã se petreacã începând din copilãrie, în mod organic.

1 2

Următoarea pagină