|
Pe parcursul anilor '70 şi '80 comentariul anual dedicat poeziei pe care îl făcea revista Uniunii Scriitorilor "Looming" devenise foarte influent, stabilind practic ierarhiile în poezia estonă. Câţiva dintre critici au transformat acest comentariu (de fapt o trecere în revistă a producţiei poetice apărută pe parcursul unui an editorial) într-un adevărat manifest, prin care şi-au lansat teoriile lor privind evoluţia poeziei. Deşi oficios-instituţionalizată, uneori marcată ideologic, această "radiografie" axiologică şi estetică a poeziei estoniene avea meritul că nu lăsa pe din afară nici una din cărţile de poezie.
În anii '90 situaţia s-a schimbat. Scena literară s-a diversificat (scepticii spun că s-a pulverizat), nu mai este atât de instituţionalizată şi se aseamănă tot mai mult cu un teritoriu pe care înfloreşte cultura pop. În aceste condiţii e destul de dificil să cuprinzi într-un comentariu toată producţia poetică, mai ales că numărul cărţilor publicate a sporit simţitor - în 1998, de exemplu, au apărut peste 75 de cărţi de versuri. Pe de altă parte, nici o revistă nu-şi mai asumă acum ultimul cuvânt în a stabili ierarhiile în turnirul poeţilor. Apar comentarii diverse, care se completează şi se contrazic reciproc. Cu toate acestea, se pot descrie principalele curente şi direcţii în poezia estoniană contemporană.
Mode şi personalităţi
Curentul cel mai remarcabil în poezia estoniană actuală este unul care poate fi numit neo-baroc sau iluzionist (aceşti termeni îmi aparţin, i-am inventat pentru a evita cuvântul "postmodernism", foarte vehiculat, însă care este destul de înşelător şi lax. Mai mult, se creează falsa impresie că restul poeziei, care nu se înscrie în paradigma postmodernă, poate fi trecut la "prepostmodernism"). Acest curent este reprezentat de poeţii care au învăţat să-şi fructifice în mod inventiv libertatea poetică, pentru a oferi demersului lor liric un teritoriu cât mai larg de cercetare. Trăsăturile lui speciale sunt: o anume abordare dramatică a formei cărţii (amplasări stranii de versuri, iluzii paratextuale, clasificări exagerate); o încercare de a serializa textele, astfel încât să formeze unităţi care depăşesc limitele unui singur poem; efecte intertextuale complicate.
Printre slujitorii cei mai devotaţi ai acestui curent îi putem numi pe Kalev Keskьla, Elo Viiding, Paavo Matsin şi Marianne Ravi.
Cartea premiată a lui Kalev Keskьla ,"Cântecele republicii", ne oferă o mostră elocventă a ceea ce se poate numi metoda serialistă. Întregul volum este construit în jurul cuvântului "republica", cuvânt care conferă unitate conţinutului şi creează un efect al repetiţiei. Criticii au interpretat cartea drept un imn patriotic, însă lucrurile nu sunt atât de lineare, deoarece autorul face, în câteva pasaje remarcabile ale cărţii, o distincţie între noţiunile "Patrie" şi "Republică".
"V" de Elo Viiding (titlul cărţii poate fi citit şi ca literă, şi ca cifră) este un alt exemplu de sensibilitate barocă. Iluzionismul paratextual afectează chiar şi paginaţia, iar poetesa a ales să-şi clasifice singură textele drept "poezii proaste" sau "mediocre", pe când capitolul cu "poezii bune" ne înfăţişează doar nişte pagini curate. Elo Viiding inventează şi cel mai lung cuvânt din poezia estoniană a anului 1998, un cuvânt care se traduce prin: "ahceextazahceextazahceextaz" şi parafrazează vestita formulă wittgensteiniană "dacă omul nu poate vorbi, atunci să scrie".
Un alt curent influent în poezia estoniană contemporană este cel manierist, care îşi are originea încă în anii '80. Poeţii manierişti exploatează virtuţile şi bogăţiile limbii, defrişează straturile mai puţin frecventate ale limbajului poetic, utilizând des rima şi aliteraţia. Printre slujitorii acestui curent îi numim pe Indrek Hirv, Marko Kompus şi Lauri Sommer.
Indrek Hirv este probabil cel mai important reprezentant al manierismului poetic din ultimul deceniu. El a început să scrie în acest stil prin anii '80 şi a atins astăzi o virtuozitate care îl distinge în peisajul poetic. În plan tematic poezia sa nu prezintă inovaţii (ea urmează mai curând modelul neoromantic al începutului de secol), însă la nivelul expresiei, al limbajului, poezia lui Hirv oferă un adevărat spectacol de nuanţe. În anul 1998 Indrek Hirv a publicat două cărţi: una cu un titlu intraductibil "Fuugamust", iar a doua reprezintă o riguroasă selecţie din cărţile de poezie publicate anterior.
Marko Kompus îşi scrie cartea sa "Peretele de absint" într-o manieră mult mai evazivă şi marcată de aliteraţie, încercând să inventeze un idiom poetic personal, lucru care îi reuşeşte în mod vizibil.
Curentul de poezie umoristică, în stil pop, este şi el important. Un tânăr poet, care semnează cu pseudonimul Contra, este considerat regele umorului negru din poezia estoniană contemporană. Culegerea sa, "Eu nu sunt radioul tău", cuprinde aproape 200 poezii, scrise în argou şi care au forma unor ghicitori. Contra este un adevărat maestru al expresiilor colocviale, iar uneori reuşeşte să obţină un extraordinar efect de satiră şi nonsens al compoziţiilor. Poeziile sale sunt foarte populare printre elevi.
|
Hasso Krull
Inapoi la cuprinsul numarului