|
Ar fi bine să ne amintim că anexarea ţărilor baltice de către Moscova nu a fost niciodată recunoscută de SUA şi de cele mai multe dintre democraţiile vest-europene, pe întreaga durată a ocupaţiei sovietice. Această atitudine simbolică nu a putut fi modificată nici de prevederile Tratatului de Pace de la Paris, din 1947, nici de Conferinţa de la Helsinki, din 1975, care statua inviolabilitatea frontierelor postbelice pe bătrânul continent, iar această consecvenţă - cunoscută şi respectată - în a-şi urmări vocaţia propriei identităţi, deopotrivă naţională şi europeană, a permis estonienilor să nu-şi rateze libertatea în anii de graţie 1990-1991. Pentru Estonia anului 2000 independenţa contează, ea este chiar o realitate, nu bluf propagandistic sau articol într-o Constituţie vlăguită. La noi, din contra, independenţa constituie o perdea de fum pentru afacerile ilicite ale unei oligarhii de sorginte sovietică. Ne-am obişnuit, în Moldova, să ne fabricăm mereu justificări pentru condiţia noastră umilă, să căutăm vinovatul în altă parte - în ocupaţia străină, în poziţia geopolitică, în împărţirea sferelor de influenţă ş.a.m.d. Dar, după cum vedem, asta nu ne-a ajutat cu nimic să progresăm. Estonienii sunt un popor mai "rece", care nu se inflamează cu una-cu două, şi poate de aceea mai predispus spre reflecţie, spre interiorizare. Această trăsătură de caracter i-a obişnuit să caute sursa puterii şi slăbiciunii lor în ei înşişi, să nu arunce lumii o privire mânioasă decât după ce-şi vor fi epuizat reproşurile adresate propriei conştiinţe.
Confruntarea a ceea ce vedeam şi descopeream în Estonia cu realităţile din Basarabia a fost, pe toată perioada aflării noastre acolo, inevitabilă. Inutil să mai spun că din acest exerciţiu de suprapunere a perspectivelor, noi ieşeam întotdeauna mai prost. La Tallinn înţelegi mai bine dimensiunea eşecului nostru "democratic" de după 1989, simţi mai acut diferenţele dintre estonieni şi basarabeni. Sper să rezulte acest lucru şi din materialele pe care le publicăm acum. Nu am dorit să prezentăm o imagine plată, un fel de "ilustrată" turistică a Estoniei, ci să încercăm o radiografie multiaspectuală a societăţii estoniene, comunicând cu oameni din mai multe sfere de activitate şi de diverse orientări: de la politicieni şi importante personalităţi culturale, la oameni de rând. Am ţinut să prezentăm şi câţiva compatrioţi ai noştri stabiliţi în Estonia, care, se va vedea, au împrumutat în felul lor de a fi şi a munci ceva din specificul acelor locuri, de adopţiune, în care i-a aşezat destinul. Dovadă că nu există structură umană fundamental vicioasă - ea se poate transforma, ca urmare a unui transplant geografic, care înseamnă de regulă şi o grefă de mentalitate. Sperăm ca numărul de revistă pe care îl propunem atenţiei Dvs. să constituie nu numai o punte, cum se spune, aruncată spre realitatea politică şi culturală a Estoniei de astăzi, ci să rămână un document de referinţă, o mărturie convingătoare că se poate şi altfel, că am fi putut avea, ca popor "aruncat în calea tuturor răutăţilor", o soartă mai bună, dacă am fi ştiut să răspundem adecvat - adică prin seriozitate şi consecvenţă - provocărilor libertăţii.
În încheierea acestor rânduri ţin să mulţumesc încă o dată Fundaţiei SOROS Moldova, departamentului cultură, pentru susţinerea financiară a proiectului nostru, fără de care deplasarea revistei Contrafort în Estonia ar fi fost imposibilă. Mulţumim de asemenea bunului nostru prieten, Boris Buracinschi, un intelectual româno-estonian remarcabil, stabilit de mai mulţi ani la Tallinn, care ne-a ajutat enorm în realizarea acestui număr tematic, şi care ne-a fost un excelent ghid pe toată perioada aflării noastre în Estonia. De asemenea, nu-l uităm pe dl. Albert Zagnitko, preşedintele societăţii de prietenie "Moldova-Finlanda", care ne-a sprijinit în faza de pregătire a "expediţiei" noastre la Marea Baltică.
|
Vasile Gârneţ
Inapoi la cuprinsul numarului