|
Să ne oprim în continuare la mai tinerii prozatori nord-americani. Pe urmele britanicului John Fowles - mă refer la "Colecţionarul" - păşeşte Richard Bausch cu povestirea "The Man Who Knew Belle Starr". Şi iată de ce. Un puşcăriaş proaspăt eliberat din închisoare urcă în automobil cu intenţia de a găsi un loc liniştit unde ar începe o viaţă nouă. Cum însă într-o călătorie lungă şi obositoare pasagerii nu pot fi evitaţi, şi puşcăriaşului nostru îi surâde norocul să aibă o însoţitoare - o fată blondă, simpatică şi elegantă. Şi este firesc ca - după o abstinenţă îndelungată - frumuseţea fetei să-l excite pe puşcăriaş. "Ce bine ar fi să facem dragoste" - gândeşte în sinea sa bărbatul flămând de sex. Va trebui însă să renunţe în curând la Arcadia sa imaginară pentru că, iată, într-un han la care trag, situat într-o zonă aproape nepopulată - firava şi aparent inofensiva fată scoate din buzunar o armă şi ucide cu sânge rege proprietarul localului, luându-i şi toţi banii. După care îi pune revolverul la tâmplă puşcăriaşului înspăimântat, spun`ndu-i să urce în automobil şi să-i îndeplinească fără crâcnire indicaţiile. Bietul puşcăriaş presimte că lucrurile iau o turnură înfricoşătoare. Aşa şi este. Fata îi porunceşte să oprească în inima preriei, propunându-i să iasă din maşină şi să se pregătească de execuţie. Un miracol face totuşi ca puşcăriaşul, profitând de întuneric, să scape cu viaţă. Nu va scăpa însă niciodată de frica care i s-a cuibărit în inimă. Este vorba aici, cred, de un alt mod în care este văzută relaţia dintre individ şi societate. Decenii în şir romanul american ne-a prezentat personaje inocente care suferă şi ajung la alienare din cauza societăţii imperfecte. Aşa cum spunea Marcel Pop-Corniş, iniţierea socială a inocentului presupune o confruntare dramatică cu societatea, ce ia adesea forma unei rupturi totale, a unei desprinderi de comunitate. Autorii postmoderni însă, aşa ca Fowles şi Bausch, ne descriu pericolele cărora le este supusă societatea inocentă alias democratică, pericole ce vin din partea unor indivizi dezaxaţi. Lucrurile s-au schimbat, aşadar. Astăzi societatea este ameninţată de nişte ucigaşi, handicapaţi sau escroci perverşi, iar ceea ce complică lucrurile este că aceşti indivizi periculoşi au învăţat arta de a se deghiza în "oiţe blânde şi inofensive". Să însemne oare aceasta că astăzi societatea e idilică şi nu mai afectează cu nimic individul? Nu, desigur. Pur şi simplu societatea democratică creează, totuşi, mai puţine probleme individului decât sistemele anterioare. De aceea, prozatorii contemporani consideră mai oportun să se refere la ceea ce cred că este astăzi o evidenţă: periclitarea liniştii şi ordinii comunitare de către nişte excentrici.
O proză plină de umor şi ironie este "Carnal knowledge" de T. Coraghessan Boyle. Protagonistul povestirii îşi găseşte, după lungi căutări, o femeie de care se îndrăgosteşte cu adevărat. Cu trecerea timpului începe să-l deranjeze, totuşi, o ciudăţenie a iubitei sale pe care n-o luase în seamă. E vorba de dragostea exagerată a acesteia faţă de animale. Mai mult decât atât, aleasa inimii sale este membru al unui partid care luptă împotriva oricăror discriminări ale lighioanelor. Protagonistul nostru este obligat să se supună şi el rigorilor impuse de partid şi să elimine carnea din alimentaţie. În timpul unei demonstraţii zgomotoase organizate de partid, el este bătut măr de poliţişti şi ajunge la spital. Într-o noapte, iubita îl trezeşte din somn şi îl anunţă că ei trebuie să plece imediat într-o localitate îndepărtată pentru "a elibera nişte curcani". În fine, povestirea se încheie cu aceea că protagonistul nostru renunţă la bizara sa parteneră şi, rupt de foame, intră într-un restaurant strigând: "Daţi-mi carne". Iată deci o proză în care sunt ironizate mişcările sociale exotice, demersul cărora ajunge deseori să irite prin radicalism paranoic.
Acestea sunt doar cinci dintre cele douăzeci şi cinci de proze adunate în volumul lui Madden. Sfârşesc aici nu înainte de a constata că obsesiile (americani)lor diferă de obsesiile noastre.
|