|
Organizaţia nu mai oferă ochilor decât umbra a ceea ce a fost cândva, ea nu a ştiut să-şi conserve prestigiul de epicentru generator de idei reformatoare în societatea basarabeană, nu a devenit un sindicat în deplinul înţeles al cuvântului, capabil să susţină material pe cei mai greu încercaţi membri ai săi, şi s-a împotrivit din răsputeri să-şi reîmprospăteze cu forţe tinere structura administrativă, numai pentru a nu tulbura comoditatea unui cerc de oameni care ciugulesc din palma actualului preşedinte. În perioada dintre congrese, US a preferat mai ales să se dea în petreceri şi să facă activităţi de lobby în beneficiul unor veleitari politici. Pentru ca acest statut să nu fie abandonat, la Adunare maşina de vot a funcţionat impecabil, întărită cu numeroasa legiune de grafomani, primiţi în rândurile Uniunii în ultimii ani. După trei mandate consecutive, dl Cimpoi a fost cât pe ce să nu aibă parte de un contracandidat în lupta pentru a patra învestitură. E o ruşine ce ne vizează pe toţi. Astfel că înaintarea, in extremis, a lui Leo Butnaru la postul de preşedinte al US s-a dorit o tentativă de a spăla obrazul unei instituţii care a început să se confunde tot mai mult cu o singură persoană şi cu un stil de lucru ce pare de neclintit. Mă întreb cum ar mai putea pleda Uniunea Scriitorilor pentru o schimbare politică radicală în Republica Moldova, dacă o frică atavică de nou o împiedică să realizeze schimbarea în interiorul său?... În condiţiile descrise mai sus, nu cred că unitatea breslei ar putea fi salvată, că nu vor exista scriitori care să nu mai accepte să cauţioneze cu numele lor o farsă penibilă. Recenta Adunare Generală a fost, probabil, ultima în actuala componenţă a instituţiei. Lunga derivă trebuia să sfârşească în faţa unui rubicon.
***
Dacă în alte părţi ale lumii anul 2000 constituie un prilej de aprige dispute filozofice sau flirturi de societate pe tema profeţiilor lui Nostradamus, în Moldova starea de umilinţă la care a fost adus acest popor îndreptăţeşte cele mai sumbre scenarii escatologice. Trăim cu ochii în pământ, împleticindu-ne paşii printre noroaie, asemeni unor proscrişi, degradaţi din condiţia lor de zburătoare. Insensibili la provocările metafizice, indiferenţi faţă de spectacolul cosmic ce se apropie impetuos, nu avem detaşarea să reflectăm la condiţia noastră unică de oameni care vor realiza trecerea dintr-un mileniu în altul. Ar trebui totuşi să încercăm să ne recăpătăm încrederea, demnitatea actului creator, splendoarea gândului liber de care nu ne poate deposeda nimeni, atâta timp cât nu am consimţit de bunăvoie la acest lucru. Este motivul pentru care, în 2000, Contrafortul nu vă promite mai mult, stimaţi colegi şi dragi cititori, decât că va rămâne consecvent cu sine însuşi, iar dacă se va putea mai mult, fiţi siguri că nu vom rata ţinta. Acelaşi angajament ni-l asumam acum cinci ani, când scoteam numărul inaugural al revistei. A sosit momentul să-l reînnoim în faţa unui alt început.
|
Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului