Postmodernismul - o nouă/veche mişcare literară la sfârşitul secolului XX - începutul secolului XXI (20)

Nicolae Popa: - Asta pentru că antologia s-a făcut, pe de o parte, după criteriul de vârstă şi, pe de altă parte, după semnalmente estetice. A fost, într-adevăr, o încercare de a împăca mai multă lume.

Gheorghe Erizanu: - Termenul "Generaţia '80" în literatura basarabeană a avut mai degrabă conotaţii politice. Polemicile care au apărut aici încă înaintea Suplimentului literar al Sfatului Ţării, în Tinerimea Moldovei de pe timpuri, au fost o reacţie a scriitorilor tineri la păşunismul "clasicilor" noştri. Astfel că acest subtitlu, "o altă imagine a poeziei basarabene", nu exprima un curent, ci o altă realitate. Pentru că primul atu al optzeciştilor basarabeni era programul de sincronizare, asumat deschis, cu literatura română contemporană. Noi oricum mergem cu întârziere, pentru că şi Portretul de grup venea ca o replică la antologia lui Alexandru Muşina - o filiaţie declarată în prefaţa lui Eugen Lungu. Şi apoi a apărut culegerea Generaţia '80 în texte teoretice, a lui Crăciun şi Vlasie. Şi, iarăşi, replica acestui volum a fost cartea lui Nicolae Leahu Poezia generaţiei '80, punând în valoare o altfel de analiză.

Ion Bogdan Lefter: - E limpede că criticii din Basarabia vor da o atenţie mai mare - ceea ce este foarte bine - autorilor de aici. Este o primă chestiune care face foarte utile asemenea exegeze. În al doilea rând, aceste cărţi participă şi la diversitatea de interpretări din care până la urmă se decantează "constructele consensuale", adică adevărurile mai larg acceptate despre anumite realităţi de istorie culturală.

Gheorghe Erizanu: - Avantajul cărţii lui Leahu este că el cunoaşte realităţile din literatura română de peste Prut şi le cunoaşte şi pe cele din Moldova de dincoace - spre deosebire de criticii de la Bucureşti şi Braşov, care nu cunosc la fel de bine literatura din Basarabia.

Vasile Gârneţ: - Dar am observat şi în cartea lui Leahu unele denivelări axiologice. Sunt acolo nişte vecinătăţi poetice care au contrariat mai multă lume. El vehiculează nume care nu prea contează în ansamblul poeziei optzeciste din România. Selecţia autorului, se pare, a operat mai mult prin zona Moldovei de peste Prut. Înţeleg solidaritatea moldavă a autorului, şi-a scris şi doctoratul la Iaşi, dar numele importante ale poeziei optzeciste din România se cunosc deja foarte bine...

Andrei Bodiu: - Am observat şi eu în cartea lui Nicolae Leahu, ceea ce a remarcat Vasile: eclectismul valoric. Aici e o problemă reală. Pe de o parte, dorinţa foarte mare de cuprindere, firească, mai ales la cineva care e şi-n afara şi înăuntrul fenomenului şi care se teme să nu greşească. Şi atunci el nu pune diagnostice, ci face invers, adunând vreo sută şi ceva de nume dintre care unele într-adevăr nu sunt semnificative. Astfel se creează şi înspre zona bună din carte - a determinărilor tematice, a analizei pe concepte, demne de tot interesul, fără îndoială -, nişte piste ambigui. Or, dacă nu încerci să întreprinzi acum o operaţiune prin care să formulezi şi un diagnostic, măcar în subteran, subiacent, atunci nu mergi înainte. Pentru că nu faci decât să repeţi din punct de vedere critic o experienţă deja consumată. Dacă bagi iarăşi o sută de oameni într-o listă, înseamnă că ai o anume nesiguranţă. Repet, eu îi găsesc circumstanţe atenuante lui Leahu, şi anume teama de a nu greşi: decât să greşesc, mai bine să-i trec şi pe ăştia. Dar, repet, din punctul de vedere al analizelor şi al relaţiilor cu textele teoretice volumul său oferă o foarte bună cunoaştere. Este o carte interesantă. Apropo de asta, aş vrea să vă întreb: care sunt de fapt sursele optzeciştilor din Basarabia? Adică este doar poezia românească?

Vasile Gârneţ: - Eu cred că la început au fost doar cărţile optzeciştilor români, pentru că la surse franceze, engleze sau americane - aşa cum mergeţi voi mai firesc - noi nu am avut un acces ne-mediat. Asta şi pentru că n-a existat în Basarabia, nici chiar în cadrul generaţiei noastre, o preocupare pentru limbile străine. Apoi, aceste cărţi la noi nici nu au circulat înainte de 1989.

Nicolae Popa: - Am citit câte ceva din poezia rusă contemporană de avangardă. De pildă, din Viaceslav Kuprianov, eram şi prieteni, ne cunoşteam, el trăieşte acum în Germania. Poezia lui este cu totul deosebită chiar şi faţă de Voznesensky sau Evtuşenko. Nu zic că am fost foarte influenţat de el, dar pe de altă parte nu poţi să nu împărtăşeşti o experienţă a scrisului din moment ce ai citit şi ţi-a plăcut un autor.

Em. Galaicu-Păun: - O sursă foarte importantă în perioada aceea a fost poezia din Republicile Baltice, care, pe ansamblu, erau şi cele mai deschise spre Occident. Acele traduceri din poezia letonă, lituaniană şi, în special, estonă sunau foarte firesc în rusă - deşi ruşii nu prea aveau tradiţia de a renunţa la rimă. Îmi amintesc foarte bine că în '84-'85 se puteau găsi la Biblioteca "Krupskaya" din Chişinău Poeme de amor a lui Cărtărescu, Cartea de iarnă a lui Ion Mureşan, precum şi cele două antologii, Aer cu diamante şi Cinci. Erau surse care se suprapuneau, nu se poate spune că cineva a venit numai din cutare sau cutare cultură. Apoi, are dreptate Vasile Gârneţ în ce priveşte lecturile din limbi străine, numai că revistele occidentale care ajungeau la Chişinău erau teribil de "selectate". Din Franţa venea aici numai l'Humanitй (voila!), nici vorbă de Quinzaine littйraire sau Le Monde. Oricum, placa turnantă era poezia românească.