Benedict şi alte secvenţe din nord

Nu mă tentează

Rampa-rampa-rampa-pa-pa…am întîrziat la ora lui Jorj Corcodel. Alunec lin în hialin pe bancheta de lîngă 345. Nu face să intru, domnul profesor va amenda neapărat deprinderea mea de a dormi pînă cînd zeul Ra urcă de trei suliţe. De ce să-şi tocească instrumentele ironice de sensibilitatea mea feciorelnică?

Am avut timp să înfulec 2 tartine cu salam ieftin la cămin, aşa că pohodul la cantină se exclude, deocamdată. Nici la bibliotecă nu vreau să mă duc… e cam devreme să deranjez şi apoi am citit în troleibuz 15 pagini din Biografii necenzurate ale nefericitului Will Cuppy. Aleg să butonez telefonul mobil, am destule jocuri pentru mintea mea. Cam peste jumătate de oră, procesul de salubrizare a podelei s-a poticnit de picioarele mele şi atunci, lăsînd femeia de serviciu să lustruiască nadirul betonat, m-am transportat pe bancheta de lîngă 343. Prin uşa întredeschisă se făcea auzit discursul profesorului Corcodel. Vorbea cu însufleţire despre Povara bunătăţii noastre, autor Ion Druţă: „La o lectură versată putem observa că Onache Cărăbuş preferă un regim de ostilităţi cu întreaga comunitate şi acest îndelungat exerciţiu semnifică, dacă vreţi, o disidenţă asumată, or, el nu doreşte să fie o piuliţă din monstruosul sistem de depersonalizare, mai mult, de anihilare a umanului, cum a fost regimul stalinist din Uniunea Sovietică”. O-la-la… Onache Cărăbuş e disident… nu ştiam. Mi se pare că domnul profesor are probleme de interpretare.

M-aş întoarce la cămin să-mi reiau odihna fiinţei, dar cugetul meu se împotriveşte şi-i dau dreptate. Următoarea e istoria literaturii universale şi mie chiar îmi plac prelegerile lui Panţîru, un prof cu minte atletică.

S-au aprins lămpile de neon ce ornează vitrina în care sunt expuse lucrările profesorilor noştri. Ce-ar fi să-mi trezesc neuronii?

O.K. Să pornim deci calambureala de la raftul de sus. Astfel, perversînd semantic, volumul de un verde pal al doamnei Maria Vrabie Metodica dezvoltării vorbirii la preşcolari va purta, în versiunea mea, titlul Metodica dezvoltării orbirii la preşcolari. Apoi, este loc şi pentru alte conversiuni …Practicum la traducerea din lingvistică, Limba română, curs inofensiv, Curs de defectologie română, Dicţionar de evidenţe, Limba română, probe de evadare, Simple bloguri, Dicţionar de imicţiuni rus-român, Personajul din colivie… Bon, s-a terminat raftul. Să trecem la următorul. Titlul cărţii Mariei Şleahtiţchi Jocurile alterităţii trebuie citit Şocurile altruităţii…Vin cătinel şi alţi autori: Fiţele şi găştile optzecismului – Poezia ca formă de existenţă a terorii, Turme pe clip, Internul Morfeu, Cvartet pentru o vodcă, O săptămînă de polemici tăcute, Prinsă între scamele clemenţei, Tratat de indigestie, Turnătorul de codane, Mişcare broileriană, Ispita becului, Poezia veneraţiei ʼ80.

Mamă, sunt un Strămbă-Titluri talentat. Şi acum, achtun­g, ajungem la raftul de jos. Deci, Călăuză în dezvoltarea vorbirii a doamnei Zinaida Tărîţă trebuie să sune Călăuză în dezvoltarea sorbirii. Urmează alţi vecini de pix: Delia – fecioară din lacrima corbului (basamac pentru copii), Omul ros, Culegere de exhibiții la limba română, Îndrumar de ortopedie verbală, Ultima şoaptă a unui copil îmblănit, Consideraţii la ştrandul echidistanţei analitice, Haydn între două chiroane, Ultima Elizarie...

Apoi dacă ar afla distinşii mei dascăli cum le schimonosesc titlurile…

- Şi de ce nu eşti la ore, tinere?

- Buna ziua, pentru că am întîrziat, domnule Panţîru.

- Şi s-a lăsat noaptea de dinaintea Genezei?

- Poftim?

- Trebuie să înţeleg că nu s-a putut face nimic.

- Domnul Corcodel comentează acidural întîrzierile.

- Şi asta o spune voinicul în piele de tigru.

- Şi dumneavoastră persiflaţi…

- Orice georgian ar fi onorat.

- Posibil, dar nu înţeleg.

- O.K. Ne-am lămurit. Văd că ţi-am întrerupt procesul scriptic, e vorba de un text?

- Ei, aşa…, mai degrabă un exerciţiu irelevant, trebuia să fac ceva pînă la prelegerea d-stră.

- Aş putea să-l vad.

- Nu se merită, de fapt, mi-am bătut joc de titlurile cărţilor din vitrină.

- Legenda glăsuieşte că, atunci cînd Eugen Ionescu devenise vizibil şi în Franţa, Constantin Brîncuşi a dorit să-l cunoască. Marele sculptor s-a făcut a nu şti care e domeniul lui Ionescu. „Sunt dramaturg”, i-ar fi răspuns acesta. „Dar eu urăsc teatrul, a izbucnit Brîncuşi, eu scuip pe teatru!” „Şi eu scuip pe teatru”, ar fi replicat dezinvolt părintele „Cîntăreţei chele”. Şi a ajuns membru al Academiei franceze, în fine. Aşa că de literatură trebuie să-ţi baţi joc ca de o femeie iubită.

- Dacă tot insistaţi…

Hohotele lui Panţîru l-au făcut pe Corcodel să lase Povara… lui Druţă şi să afle ce se întîmplă în realitate.

- E în ordine, colega, discutăm despre literatură.

Corcodel şi-a retras iritarea după uşă.

- Sunt nişte sclipiri, tinere. Dacă vei persevera, ai toate şansele să devii scriitor.

- Mulţumesc mult pentru încredere.

Unchiul meu, inginerul Trofim Postolache, a scris nopţile două romane lizibile. Ei bine, cînd un prieten l-a prezentat unui măcelar de succes, acela a rînjit: „Eu frec nevasta unuia din Răşcani, care-i tot scriitor”.

Aşa că nu mă tentează, deocamdată.

Benedict

Domnul avocat Iosif Butnaru este un intelectual reverenţios şi cu noroc. Cazul lui Sebastian Ghiţă, directorul fabricii de zahăr din Grozava, cîştigat magna cum laudae la Curte­a Supremă de Justiţie, l-a făcut celebru în municipiu şi în suburbii. Reuşita i-a adus şi una tonă de zahăr, supliment discret la onorarul declarat organelor fiscale. Alte două dosare rezolvate, pledase cauza unor ţărani motorizaţi, jertfe ale rîvnei unui agent de circulaţie, i-au consolidat imaginea de defensor al dezmoşteniţilor. Şi-ar fi putut lua o casă în prestigiosul cartier Mîndreşti, dar a ales să locuiască într-un apartament cu 4 camere.

Astăzi n-are proces şi a decis să se consacre treburilor casei care s-au adunat ca vrăbiile pe sîrmă. Deocamdată, se pregăteşte să iasă în oraş, să plătească facturile.

Celălalt protagonist se numeşte Benedict, are o bunică poloneză şi cîntă serile la saxofon în cafeneaua Colibri. Anul trecut, la 11 septembrie, mai exact la 23.45, s-a produs un accident care le-a conectat destinele. Benedict a fost reţinut de o patrulă de poliţie în timp ce se deshidrata pe peretele unui chioşc de ziare. A urmat o noapte furtunoasă alături de clienţii de serviciu ai secţiei de poliţie nr. 5. Cînd s-a făcut dimineaţă, a avut noroc de Iacob Murgilă care petrece duminicile cu amanta la cafenea. Locotenentul major i-a permis s-o sune pe Dorra. Total disperata la acea oră soţie l-a contactat imediat pe domnul Butnaru. În consecinţă, saxofonistul a plătit doar amenda cuvenită. Din acea neagră dimineaţă, domnul avocat i-a devenit amic pînă la moarte. Cel puţin, aşa crede Benedict.

Acum, personajul se află într-un taxi cu încă alţi doi muzicanţi. Se duc la Colibri să bea o bere. Îl sună şi pe domnul avocat care tocmai iese din casă. Apărătorului îi place această expresie a gratitudinii şi acceptă. Domnul Butnaru ajunge primul, comandă o cafea şi, stand-bay, îşi aprinde un trabuc.

Un alt taxi opreşte în faţa localului şi Benedict coboară secundat de Marcel şi Vanya. Avocatul îi cunoaşte pe amicii îndatoratului său prieten. Chelneriţa se mai apropie o dată, îl salută reţinută pe Benedict şi le întinde mapele cu meniuri.

- Poftim, domnule avocat, aveţi cuvîntul, îl îndeamnă saxofonistul.

- Protestez … eşti omul cafenelei, le cunoşti potenţele culinare… dirijează, domnule.

Benedict se dezlănţuie: „Aşa deci, pani Marilena, ne aduci: 4 salate „Darurile mării”, 4 salate „Assorti din mezeluri”, 4 ciorbe de burtă, 4 porţii de costiţe de porc la grătar cu garniruri complexe, 2 sticle…

Bucătarii localului ştiau artă culinară şi ei au prînzit cu avînt. Cît aşteptau să vină cafelele, personajul cu obîrşie poloneză a povestit cum domnul avocat l-a salvat din cătuşele poliţiei: „Şi eu le zic: „Fraţilor, credeţi-mă, nu sunt vinovat! Da, colonelul de gardă unde face: He, he, ai păţit-o, toboşarule. O să-ţi vinzi femeia ca să scapi de puşcărie. Glumea, cum mi-a spus a doua zi. Dacă nu mi-l trimitea Dumnezeu pe domnul Butnaru, îmi putrezeau oasele în închisoare”. Defensorul fuma un alt trabuc, privind detaşat cum o angajată spăla, dezgolindu-şi pulpele încă fragede, podelele localului.

După ce conţinutul celor două sticle de „Perfect” s-a redus la cîteva picături, domnul Butnaru şi-a cerut scuze de la comeseni, spunînd că mai are program.

- Mai stai puţin, prietene, îi zice virtuozul instrumentului de suflat, bem cîte o bere şi …basta.

- Din păcate, dragă, nu am cum.

- Aşteptaţi măcar să ne aducă nota de plată.

Cînd Marilena a venit cu „citaţia”, Benedict a scos din buzunarul cămăşii înflorate două bancnote a cîte 50 de lei: „Să am pardon şi mii de scuze, dar ăsta-i tot capitalul unui muzicant în postul mare…”. Marcel şi Vanya au donat şi ei cîte 50 de lei.

Avocatul a tras spre sine „factura”. Prînziseră copios, de 935 de lei. A scos portmoneul şi a lăsat să cadă peste nota de plată 8 bancnote a cîte o sută de lei.

- Poate totuşi… o bere? a revenit Benedict.

- Grand merci, v-am spus că mai am program.

- Ne pare foarte rău, au exclamat şi amicii saxofonistului, ne-ar fi plăcut să mai stăm cu dumneavoastră.

- V-am salutat, domnii mei.

Afară, avocatul sună la o agenţie de taxiuri. Cum nu mai are cu ce să plătească facturile, e nevoit să se întoarcă în familie. Intrat în apartament, s-a îndreptat spre camera de baie. Împrospătat, şi-a preparat o cafea în care a turnat obişnuit cîteva picături de coniac, şi-a aprins un trabuc şi a ieşit numai în şorturi la balcon. Din balconul casei de vis-à-vis privea preocupată spre înalturi o domnişoară zveltă şi bronzată. Era Helene, nepoata doamnei Guriţă. Avocatul şi-a tras burta şi, cu un zîmbet neoromantic, a început să contemple şi el cerul gri. Şi-a mutat apoi iarăşi atenţia pe figura domnişoarei…

…Jaluzelele erau trase şi corpul bronzat al Helenei transpira pe cearşaful alb ca omăturile din ceruri. Avocatul a înconjurat cu buzele sînii sărutaţi şi ei de soare, a sorbit cu nesaţ mărgăritarele de lîngă delicatul crater ombilical şi a coborît săruturile spre picioarele lungi, larg desfăcute, care zvîcneau în aşteptarea voluptăţii…

Helene a trimis o bezea unui nerăbdător şi pletos tînăr încălecat pe o motocicletă şi a intrat în apartament. Domnul Butnaru şi-a strivit oftînd trabucul în scrumieră şi a început, spre ulterioara bucurie nesperată a soţiei, să dea cu aspiratorul prin apartament. Cîştiga destul ca să poată angaja o menajeră, dar asta ar fi compromis imaginea de intelectual reverenţios, iar  el se gîndea şi la o viitoare carieră politică. Abia cînd a închis aparatul de captat praf şi scame, a auzit soneria. Prin vizetă, Benedict zîmbea cu toată dantura. Avocat al sărmanilor în primul rînd, domnul Butnaru i-a deschis.

- Nu deranjez, prietene?

- Cum se poate, welcome.

- Păi, vreau să ştiţi că nu ne-a mai ticnit berea.

- Şi eu ce vină am?

- Nu trebuia să plecaţi aşa de repede.

- V-am spus doar că am program.

- Ei bine, văd că ne-aţi schimbat pe un aspirator. Chiar ai ajuns dumneata, cel mai vestit avocat din oraş, să faci …

- Pînă la urmă, ce doreşti, totuşi, dragă Benedict?

- Să mergem la o bere, dar aşa ca să ne ticnească.

- Ascultă, vrei un pahar de basamac din caise, fiert de două ori?

- De ce ţineţi cu tot dinadinsul să mă jigniţi… parcă eu pentru asta am venit?

- O clipă, doar.

- Se poate să-i chem şi pe ceilalţi amici?

- Întotdeauna mi-a plăcut că eşti un om serios.

- Bine.

Domnul avocat a ieşit la balcon, unde într-un dulap ţinea o sticlă de 5 litri de basamac din caise. A turnat un pahar plin cu ochi.

- Şi dumneavoastră?, a întrebat prietenos Benedict.

- Mulţumesc, nu, aştept să vină din clipă în clipă un client important.

- Parcă mă tem să-l servesc aşa, fără zacuscă.

- Hai, dragă, nu mai fi epicurian.

- Atunci, multă sănătate dumneavoastră şi familiei, fericire, lumină în…

- Desigur.

Cînd a ieşit din apartamentul avocatului, Benedict arăta ca o caisă căzută la amiază în iarbă. Domnul Butnaru s-a băgat iarăşi în camera de baie şi n-a mai făcut alte lucruri importante pînă la cină.

A doua zi, l-a sunat Dorra.

- Bună dimineaţa, domnule Butnaru, vă rog să nu vă supăraţi, femeia avea o  voce nedormită, Benedict a fost ieri la dumneavoastră?

- Da, doamnă Dorra, dar, pentru Dumnezeu, nu a ajuns acasă?

Avocatul nu avea cum să ştie că Benedict, după ce a servit la el chintesenţă de caise, a băut cu amicii cîte o bere, care l-a ticnit. Ajuns apoi în faţa bisericii penticostale, a început să citească în voce mesajul banerului de pe frontispiciu: Hristos pentru frecare. Tulburaţi de o asemenea interpretare, enoriaşii binevoitori i-au insuflat cu răbdare adevărul: Hristos e pentru fiecare, apoi au alertat poliţia. Transportat la secţia de poliţie nr.5 în stare avansată de inconştienţă, Benedict a dormit buştean într-o celulă arhiplină şi a fost eliberat condiţionat dimineaţa de acelaşi Iacob Murgilă, care a chemat şi un taxi în semn de preţuire pentru vocaţia saxofonistului.

- Ba da, s-a întors numai ce… dar nu mă recunoaşte.

1