Celan şi alte poeme

Celan

Celan ţipă iar. Şi iar se trezeşte

pe muchia şanţului plin de guri.

Celan – cuvântul care a devenit

trupul unui bătrân.

Râul ce curge

cu două braţe contrare

într-o singură albie.

Vânători

Unul varsă peştii, altul pregăteşte plasa.

El trebuie să pătrundă adânc sub rădăcinile pomilor.

Dar dacă Dumnezeu şi adversarul său

lucrează împreună în după-amiaza aceasta?

Noi

Aduşi la viaţă de bubuiturile într-un butoi

hodorogit.

Se ia

gunoiul –

şi pe noi ne lasă

aşa?

39º

Verdeaţa încet se retrage din soare.

Linişte de parcă cei ce nu vor să vorbească

s-au adunat aici. O pasăre înghite un peşte

în aer, arată ca un semn

demult aşteptat. Care se-arată asupra lor

într-o zi nepotrivită.

Copacii

Morţii vin printre noi. Şi noi

ne imaginăm că ei

nu ne uită. Spunem: a-ha, se întorc,

le-a fost dor. Însă ei au stat printre noi

tot timpul, ca printre copaci.

Stâlpi

Micile duhuri chemate să privească

în ochii muribunzilor. De pe înălţime

un palmier o coloană dorică un cuib de

barză un vrej de fasole. Acum ele îşi feresc privirea

tainic între ele-şi întind mâinile pe deasupra capului.

În româneşte de Ioana Ieronim

1