|
Valentina Tăzlăuanu, redactorul-şef al revistei, atacă în editorialul său eterna problemă a limbii române în Republica Moldova, observând flagranta desincronizare dintre evoluţiile culturale şi cele politice în ultimii 18 ani. Autoarea îşi focalizează atenţia asupra intelectualilor: „Purtători acestui discurs, unul subînţeles şi logic, dar având o carenţă de fond prin chiar faptul de a nu se fi putut impune decisiv, au rămas mereu pe dinafară. Chiar şi atunci când întâmplarea i-a adus, pe unii dintre ei, în poziţii de demnitari. Despre această slăbiciune se vorbeşte mai puţin sau aproape deloc, iar cei care au îndrăznit vreodată să ia o atitudine mai tranşantă au fost grabnic taxaţi drept defetişti, ne-patrioţi, sau… „anti-naţionali”. Şi continuă, atrăgând atenţia asupra inacţiunii oamenilor noştri de cultură în raport cu proliferarea marasmului antiromânesc sub regimul Voronin: „cât de fermă, consecventă şi principială a fost, până la urmă, poziţia specialiştilor-sociologi, a cercurilor academice, a mediului universitar faţă de aberaţiile moldoveniste ale unui Stati, faţă de elucubraţiile pe teme istorice ale unui Stepaniuc & com. sau în raport cu programele tot mai primitiv ideologizate promovate de ministerul învăţământului?” Neputinţa intelectualilor de a schimba ceva în mersul penibil şi complet dezaxat al Basarabiei post-sovietice, indiferenţa guvernanţilor faţă de problemele culturii naţionale, lipsa oricărei preocupări privind selecţia oamenilor după criterii de valoare şi competenţă transformă omagierea ritualică a Limbi Române într-un bâlci absurd şi ridicol, îţi dă gustul cenuşii pe limbă. Nu ştim dacă mai rămâne ceva de adăugat acestor concluzii severe şi absolut corecte.
Interviul plin de vervă, subtilitate şi cultură enciclopedică, aşa cum ne-a obişnuit, acordat de criticul, eseistul şi editorul Eugen Lungu (care a împlinit, recent, un număr rotund de ani – îi adresăm şi noi din inimă călduroase felicitări!) reprezintă marele clou al acestui număr. Definindu-se drept o fire timidă, introvertită, evitând manifestaţiile cu public, prea zgomotoase, Eugen Lungu se „răzbună” deambulând prin marea literatură a lumii, cu care se află într-o intimitate de invidiat. Aflăm din interviu că eseistul are în pregătire un nou volum, intitulat Cartea complexelor, care va cuprinde o serie de „studii de caz” din literatura universală, ilustrând comportamente şi… temperamente spectaculoase. Exigenţele criticului nu se dezmint şi atunci când răspunde întrebării privind viziunea sa asupra literaturii basarabene, pe care i-o adresează Valentina Tăzlăuanu: „(…) O istorie a literaturii basarabene în proiectul meu ar arăta destul de modest – nu ar depăşi o sută de pagini. Şi ar întruni, restrictiv, zece poeţi, zece prozatori, cinci dramaturgi şi cinci critici. Căci doar astfel am putea vorbi despre literatură şi nu despre înlocuitorii ei.” Ne putem imagina câte angoase vor stârni aceste declaraţii în rândurile scriitorimii basarabene, în care „bacilul Nero” (recte: vanitatea literară, cum o defineşte Eugen Lungu), nesusţinut de anticorpii valorii, face ravagii!
În acelaşi număr de revistă mai semnează: Claudiu Komartin şi Valeria Grosu (versuri), Nichita Danilov (proză), Mircea V. Ciobanu, Mihai Cimpoi, Tamara Cărăuş, Leo Butnaru, Eugen Lungu (studii, eseuri), Em. Galaicu-Păun (pagini de jurnal din China), Larisa Turea, Valentina Tăzlăuanu, Vladimir Bulat (cronici de film, teatru, arte plastice). Un Sud-Est Cultural excelent ca întotdeauna, un număr de revistă de citit şi de păstrat! (vit.c.)
|
Inapoi la cuprinsul numarului