iubirea altfel

1. îmi retrag mîna din palma ta ca dintr-un cuib de lăstuni pun lespedea la gura nebuniei care era cît pe ce să ne piardă ca două lujere biciuite de cineva în adîncuri ţîşnim ambii în lumina străzii din fundacul unde tu o clipă în urmă vroiai să rămînem

va trebui să-mi irizez nervii cu oxibral vreo zece zile apoi un anotimp să freamăt mărunt ca o ploaie de toamnă să mă prefac că-ţi vorbesc să aleg personaje să rezum acţiuni să narez paralel acronic eliptic să tac în pauze să tac un secol şi să-mi treacă

în februarie căldurile desfac în văzduh franjuri oliv tufe de liliac doldora de avortoni tînjesc după iarna cu gerul ei nespus de liniştitor întîmplările toate poartă numele tău ninsorile îşi lasă tandreţea peste alte stradele îmi potrivesc fulgarinul pe umeri curînd va să plouă

2. îmi amintesc plecarea noastră în pripă mărul neatins de pe masă şi aerul odăii din care ieşeam aerul acela încremenit prin unghere apoi caldarîmul oblic ecoul paşilor noştri grăbiţi tăcerea mea decojită pînă la sînge turuiala ta salvatoare platanii ce se tot mirau cît de repede ne înghiţea depărtarea trecătorii blazaţi străbătînd alene aerul dens al serii

de atunci decorul s-a limpezit şi noi nu mai suntem aidoma celor ce dorm în palmele zeilor noi trecem calmi prin dimineţi brumate în văzul lumii ne vindem liniştea pe două parale probăm haine uzate sorbim ceremonios cafele spargem liniştea cu un ce mai faci asimetric hălăduim prin păduri păşim peste leşuri de cerbi fără să ştim ce facem

singuri şi trişti printre bălării singuri şi trişti

3. vine o zi cînd scoţi de pe raft o carte pe care n-ai mai deschis-o de mult o carte lăsată în grabă de cineva la plecare cu un gest care spunea da era să uit am ceva special pentru tine cineva pe care cum îţi va scrie chiar el vîrtejul îl trăgea în jos pe scări iar tu stăteai uluită pe palier cu un rămas bun abia auzit pe buze cu ochii lipiţi de coperta albuie unde pluteau cuvintele unui alt alfabet Meditaţii în imponderabil Frank O’ Hara

acum ceva aidoma unui burghiu îţi scrijeleşte auzul deşi poemele respiră cuminţi de pe pagini schiţează zîmbete fac gesturi ca într-un film mut le laşi pe toate baltă tragi aer în piept şi-l reciteşti cu o prudenţă abia sesizată pe ultimul

„mic dejun melancolic/ albastru deasupra albastru dedesubt/ oul tăcut gîndeşte/ iar mînerul prăjitorului de pîine aşteaptă/ stelele s-au retras/ norul s-a ascuns”

scările de atunci s-au gîrbovit albastrul s-a prelins în şiroaie peste livadă prăjitorul de pîine se numeşte altfel din ou ai făcut praf şi l-ai presărat cîte puţin peste salatele de spanac de varză bruxelles ori de beijing

din forfota matinală decupezi tăceri văzul îţi lunecă pe diagonală după ani şi ani întîia dată stai la masă şi savurezi în pace cafeaua cu lapte

4. dimineaţa picătura de cinism din ceaiul de plante mă învigorează îmi dezlănţuie cuvintele şi ele se revarsă în şuvoaie fierbinţi pe creier

toată ziua fac desfac mîna îmi devine tot mai abilă domolesc răsărituri amurguri zadarnic în fond căci ele se vor preface a doua zi în cuiburi de şerpi aurii zvîrcoliţi în dansul de nuntă

seara am tăcut cînd mi-ai zis că îţi plac poemele mele apoi ţi-am tot vorbit despre mine pînă la miezul nopţii şi te-am rugat să citim împreună

„Dragostea îndelung răbdă; este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte./ Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndeşte răul”

spre dimineaţă cuvintele mă-nfăşurau în prospeţimea lor de apret

t. b.

5. în piaţa dante cu evul mediu scrijelit pe creier mă vedeam dintr-o parte. îmbrăcată în blugi în banala cămeşă de in cu o umbrelă verde deasupra capului îmi păream mie însămi o mică vietate adulmecînd pavajul străvechi

ploua mărunt dar tu nu conteneai să mă răsfeţi cu poveşti adevărate despre scări spiralate cercuri ale infernului despre turnul de unde el contempla còmedia

cine urca scara aceasta nu se mai întorcea niciodată spuneai şi eu condamnata urcam rîzînd la prezent treptele ei

nu voi uita că duceai în palme însăşi liniştea mea acolo unde evul mediu plutea ca o ceaţă peste stradele şi balcoane doldora de flori urca pînă în vîrful bombat al domului sau al catedralei santa anastasia se întindea pînă la castelvechio trecea rîul şi ajungea la teatrul roman

verona toată înmărmurise în straie de pîclă. departe de pe colinele ei curgea un fel de toropeală uşoară turişti englezi tineri haioşi se instalau pentru somn lîngă balconul giulietei pe cînd ea torcea altundeva în cavou indiferenţe de lux

6. alice scriu al doilea poem despre tine. primul uşor patetic închis în jurnalul meu de astă-vară mi-l dictai chiar tu cînd te-nvîrteai pe lîngă maşina de gătit mestecînd energic în cratiţă sosul de capere cînd îţi spălai discret lenjeria în baie sau clătinîndu-ţi capul în ritm de vers îmi recitai poezioare învăţate în şcoala primară din san-georgio

în timp ce te priveam cum îţi potriveai salba de agate la rochia bleu tu îmi cîntai uitîndu-ţi durerile din mădulare

parle mi d’amor, marieu,/ tutta la mia vita sei tu,/ l’gli occhi tuoi grandi brillano,/ d’amore scintillano

apoi lăcrimai după fratele tău silvio mort în ‘42 lîngă voronej despătureai scrisoarea lui de pe front o netezeai. un copil era un copil repetai mîngîindu-i scrisul delicat

în amiezile toride ne priveam în vitrine ne zgîiam printre garduri de plasă la fragii sălbatici la florile multe şi austere sau tăceam cînd ascultam mierlele în parcul din cartier.

friulana ta îmi amintea de cimiliturile bunicii zenobia de jocurile noastre de copii cu frînturi de limbă cu numărători haioase. eşti profesoara mea îţi spuneam eşti profesoara mea de italiană iar tu mă ascultai curioasă cum repetam io lavoro io spero io credo io parlo. mai tîrziu aveam să pipăi fibrele dure cu al cor gentil ripara sempre amore1 ogni erba si conosce per il seme2 l’ultima che si perde è la speranza3

sunt ca un vas de tinichea în care bat cu putere stropii de ploaie bubuitul lor îmi răzbate pînă în creier. reiau de la capăt filmul îl desfăşor în mine. e martie şi pe strada carlo alberto oleandrii s-au trezit îşi adună sevele curînd miresme alb-roz se vor prelinge peste oraş

alice scriu al doilea poem despre tine şi simt cum toate revin proiectate pe inima mea

lui mario

acum un an de ziua ta ţi-am dăruit un cactus înflorit şi un mic poem în română pe care l-ai citit apoi cu voce pe silabe cu accentul tău italian vibrau cuvintele limbii mele ca nişte aripi de fluturi în bătaia vîntului şi nimeni nu a văzut cum prin sufragerie trecu deodată un val de tristeţe

mi-ai spus apoi că ai vrea să îmbătrîneşti în moldova să ţi se împotmolească maşina pe drumuri noroioase să treci nestingherit printr-o livadă de pruni sau toamna în vie să mănînci struguri direct de pe butuc să mergi desculţ prin iarba înspicată să vezi nori alburii plutind peste un lan de porumb să mergi pe ospeţe la rude şi să mănînci trei prînzuri pe zi

mario dar ştii la noi morţii se mai îngroapă direct în pămînt se vorbeşte despre noroc şi ceas rău la veneţia nu se ajunge în două ore cu personalul de dimineaţă veneţia e un titlu de sonet sau numele vreunui magazin de bibelouri iar adriatica e doar o mare pe hartă

am învăţat de la tine că silueta lumii rămîne mereu aceeaşi oriunde ne-am trăi vieţile

________

1.  Adevărata iubire sălăşluieşte doar în inimile nobile (it.)

2. Orice iarbă se cunoaşte după sămînţă (it.)

3. Ultimul lucru pe care îl pierdem este speranţa (it.)

1