Marginalii la o aniversare

Editorial

Vasile Gârneţ

Marginalii la o aniversare

În luna octombrie 2009, revista Contrafort împlineşte 15 ani de la lansare. Un capitol important din biografia redactorilor săi şi, îndrăznim să credem, şi a scriitorilor care au colaborat cu revista în aceşti ani. E poate momentul să evocăm împrejurările în care am publicat primul număr, în octombrie 1994, gândindu-ne la cât de zbuciumaţi şi contradictorii au fost aceşti ani. Plecaserăm de la Editura Hyperion, eu şi Vitalie Ciobanu, într-un moment de răscruce pentru destinul nostru profesional – instituţia luneca pe toboganul unui implacabil faliment –, aveam în spate o experienţă de redactori de carte şi chiar de conducători de editură (acumulată în vremuri ceva mai… asigurate economic, dar mai puţin libere politic). Nu ne puteam lăuda cu mari abilităţi în ce priveşte editarea unei publicaţii periodice. Ştiam ce vroiam, ştiam cum ar fi trebuit să arate „revista noastră” – ea urma să fie radical diferită de ofertele pieţei basarabene de la acea oră în materie de revuistică literară –, dar nu ne-am imaginat de cât efort teluric, nespectaculos, de câtă muncă şi rutină cotidiană, mai mult administrativă decât „creativă”, va fi nevoie pentru a pune pe picioare o întreprindere culturală independentă şi viabilă. Mai ales că, în 1994, ne aflam în plină restauraţie neocomunistă, promovată de partidul agrarian, care avea, la fel ca PCRM-ul lui Voronin, o atitudine extrem de ostilă faţă de cultura română. Am putut totuşi lansa revista, graţie sprijinului Fundaţiei Culturale Române - preşedinte Augustin Buzura -, devenită între timp Institutul Cultural Român, care ne-a susţinut financiar în toată această perioadă. Acest ajutor a contat decisiv pentru apariţia Contrafortului. Ar trebui să menţionăm şi sprijinul Fundaţiei Soros Moldova, oferit pe anumite proiecte. În toţi aceşti ani, am păstrat un mare regret şi chiar un sentiment de ruşine pentru „statul Republica Moldova”, care nu a contribuit cu niciun ban la editarea revistei, deşi ne adresăm prin ceea ce facem în primul rând publicului de aici, de la est de Prut. Contrafort aparţine, indiferent de schimbarea regimurilor politice de la Chişinău, patrimoniului cultural basarabean, după cum aparţine, în egală măsură, şi patrimoniului cultural general românesc. Poate că de-acum încolo, noile autorităţi democratice şi proeuropene de la Chişinău, instalate în urma alegerilor din 29 iulie curent, vor avea o atitudine corectă şi responsabilă faţă de cultura naţională şi vor susţine proiectele performante din domeniu. Singurul criteriu al acestei implicări a statului, după un prea lung şi sfidător dezinteres, nu poate fi decât valoarea, nicidecum obedienţa ideologică şi legăturile de rudenie cu mai marii zilei. 

15 ani de prezenţă continuă pe piaţa culturală românească înseamnă afirmarea a trei promoţii de „contrafortişti”. Prima este grupul scriitorilor optzecişti: Vitalie Ciobanu, Grigore Chiper, Constantin Cheianu, Emilian Galaicu-Păun, Irina Nechit, Nicolae Spătaru, Călina Trifan, Maria Şleahtiţchi, Nicolae Leahu, Aura Christi, Mircea V. Ciobanu, Anatol Moraru, Vladimir Bulat, Oleg Garaz, Eugenia Bojoga, Margareta Curtescu, Augustin Nacu, Lorina Bălteanu, Mihai Fusu, Silvia Caloianu, Lucreţia Bârlădeanu, Ghenadie Nicu, Gheorghe Erizanu, Efimia Ţopa, Leo Bordeianu, Nicolae Popa şi, cu voia dvs., ultimul pe listă, Vasile Gârneţ. A doua – grupul „nouăzeciştilor”: Iulian Ciocan, Tamara Cărăuş, Mihail şi Alexandru Vakulovski, Liliana Armaşu, Dumitru Crudu, Lucia Ţurcanu, Adrian Ciubotaru, Dorina Bohanţov, Andrei Ungureanu, Diana Iepure, Vasile Ernu. A treia – desantul „douămiist”: Alex Cosmescu, Andrei Cuşco, Oleg Bernaz, Marcel Gherman, Constanţa Popa, Corina Ajder, Vitalie Sprânceană, Cristina Boboc, Igor Mocanu, Aurelia Borzin, Petru Negură, Călin Sobieţchi-Mânăscurtă.

Contrafort, ţinem să subliniem, nu a fost deloc o publicaţie generaţionistă, exclusiv „postmodernistă”, chiar dacă s-a subintitulat în toţi aceşti ani „revista tinerilor scriitori”. Ea şi-a deschis paginile pentru scriitorii de valoare de toate vârstele, împărtăşind cele mai variate  formule estetice. E vorba de confraţi care se regăseau în programul cu care am demarat această aventură în octombrie 1994: spirit critic modern, demers civic pro-european, sincronizare cu literatura română contemporană. Şi e suficient să dăm câteva nume: Leo Butnaru, Serafim Saka, Vladimir Beşleagă, Arcadie Suceveanu, Ion Hadârcă, Aureliu Busuioc, Mihai Cimpoi, Nicolae Rusu, Marcela Benea, Mihai Ştefan Poiată, Eugen Lungu, Valentina Tăzlăuanu, Nicolae Negru, Val Butnaru, Rodica Iuncu, Valeria Grosu, Iurie Colesnic, Andrei Burac, Alexe Rău, Andrei Ţurcanu, Pavel Balmuş. Nu-i vom uita pe regretaţii Vasile Leviţ­chi, Nicolae Vieru şi Vasile Vasilache, care au ţinut mult la revista noastră.

Ar trebui să îi amintim, la acest moment aniversar, pe bunii noştri prieteni de la Iaşi, colaboratori şi comilitoni fideli, care ne-au sprijinit de la primele numere: Mariana Codruţ, Constantin Pricop, Alexandru-Florin Platon. Contrafort a fost o revistă pan-românească, am spune chiar privilegiată, pentru că în paginile ei puteau fi întâlnite nume care altfel nu prea comunicau (mai ales în „bună” tradiţie românească postdecembristă), despărţite de falii ideologice şi conflicte personale. Ne mândrim că în Contrafort au semnat mari personalităţi ale culturii române, azi, din păcate, trecute în lumea umbrelor: Eugeniu Coşeriu, Monica Lovinescu, Alexandru Paleologu, Irina Eliade, Adrian Marino, Mircea Ciobanu, Octavian Paler, Laurenţiu Ulici, Gheorghe Crăciun, Petre Stoica, Iustin Panţa. Că ne-au oferit colaborări de valoare: Neagu Djuvara, Mihai Şora, Andrei Pleşu, Victor Ieronim Stoichiţă,  Dorin Tudoran, Andrei Codrescu, Sorin Alexandrescu, Alexandru Zub, Nicolae Breban, Gabriela Adameşteanu, Mircea Iorgulescu, Emil Hurezeanu, Horia-Roman Patapievici, Carmen Firan, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Nicolae Prelipceanu, Alex Ştefănescu, Gabriel Chifu, Nora Iuga, Sanda Golopenţia, Gheorghe Grigurcu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter, Nichita Danilov, Ruxandra Cesereanu, Simona Popescu, Carmen Muşat, Alexandru Muşina, Ion Simuţ, Liviu Antonesei, Dumitru Radu Popa, Ion Zubaşcu, Radu Andriescu, Michae­l Astner, Liviu Ioan Stoiciu, Mircea A. Diaconu, Silviu Lupescu, Simona Grazia-Dima, Adrian Popescu, Andrei Bodiu, Marian Drăghici, Bogdan Ghiu,  Caius Dobrescu, Horia Gârbea, Marius Chivu, Bogdan Creţu, Dan Perjovschi ş. a.

Am vrea să îi amintim aici şi pe colegii din redacţie, care au contribuit la apariţia revistei. În primul rând, să-l numim pe regretatul Boris Covaci, primul nostru tehnoredactor, cel cu care am făcut primele numere ale Contrafortului, în epoca „preistorică” a linotipurilor de la tipografia „Universul” din Chişinău. Îi adresăm un cuvânt de mulţumire primei noastre corectoare, Aleutina Saragiu, şi actualilor noştri colegi din „echipa tehnică” a redacţiei: Vitalie Eşanu, Ana Druţă şi Valentina Solovei.

Nu pomenesc pe nimeni dintre aceia care, statornic, cu o tenacitate demnă de o cauză mai bună, ne-au „demascat” în aceşti ani, declarându-ne „nepatrioţi, antimoldovenişti, vânduţi românilor”, dar şi „antiromâni, slujitori iudeo-masoni” sau chiar „kgb-işti” (aceştia obişnuiau să ortografieze titlul revistei cu „K”). Ne-a durut şi ne-au dezamăgit mai ales atacurile venite din partea unor colegi de generaţie sau a unor persoane care s‑au afirmat în paginile Contrafortului. Nu am polemizat cu nimeni (polemica civilizată la Chişinău mai trebuie însuşită), ne-a părut doar rău că abdică de la demnitate, că se tem de libertate şi, cum ar spune Andrei Pleşu, „ratează normalitatea unui episod de bucurie intelectuală”, cum nu există prea multe în Basarabia…

Şi o ultimă notă. Ne-a displăcut întotdeauna obiceiul unor publicaţii de la noi de a prezenta lungi liste de nume, în ideea unei pledoarii pro-domo, care să substituie responsabilitatea personală a redactorilor respectivi pentru opiniile şi atitudinile promovate în paginile acestor reviste. Dacă am reprodus şi noi, acum, nişte şiraguri de nume, nu înseamnă deloc un gest de evlavie sau o manifestare de automulţumire – departe de noi aceste ritualuri. Citarea unor colaboratori prestigioşi şi a colegilor de redacţie reprezintă un omagiu celor care ne-au fost şi ne sunt alături şi, totodată, un apel pentru un nou angajament. Începând cu acest număr, Contrafort va purta titulatura „revistă de literatură şi dialog intelectual”, pentru a reintra în acord cu implacabila realitate a timpului biologic, sperând însă că revista îşi va păstra „tinereţea” spiritului şi acuitatea atitudinii în spaţiul cultural şi politic românesc de o parte şi alta a Prutului. Contrafort intră, am putea spune, într-o nouă etapă a conştiinţei de sine şi într-o altă relaţie cu publicul cititor: mai sensibilă, mai responsabilă, mai directă. Vă invităm să ne însoţiţi pe acest drum, îmbogăţind biografia unei reviste care nu-şi va trăda idealurile!

1