Sud-Est cultural, nr.2/2009

Un excelent editorial semnat de Valentina Tăzlăuanu, intitulat „Totul se plăteşte”, care are ca subiect ultima electorală din republică. Citat: „Ceea ce s‑a întâmplat la 7 aprilie, protestele tinerilor contra fraudelor electorale ale guvernării comuniste, dar şi faţă de vârstnicii care au votat-o în neştire, au fost un semn foarte clar că s-a ajuns la un punct critic. Că există o limită şi pentru indolenţă, şi pentru refuzul de a înţelege ce se întâmplă efectiv cu comunitatea din care faci parte, şi pentru laşitate, şi pentru prostie”.

În „Adagii”, rubrica sub care e găzduit în acest număr Eugen Lungu, autorul „Raftului cu himere” constată lipsa poeziei într-o însemnare destul de poetică: „În poezie mi-ar fi dor de ceva înfiorător de proaspăt care să egaleze ca percepţie explozia de bucurie, uşor zănatică, din dimineţile copilăriei, când, după un noiembrie vlăguitor de mocirlos şi de lung, pe care îl luam, plictisit, seara pe retină, mă trezeam a doua zi în albul pur, imens şi înnoitor de lume al primei zăpezi. Încerc şi acum să reiterez acea surpriză a frăgezimii polare, când, dimineţile, trag, cu nerăbdare aproape copilărească, perdeaua de la geam. De la o vreme însă natura, inclusiv cea umană, se complace într-o monotonie gri fără leac, fără sfârşit şi fără speranţă”. Există şi astăzi poezie bună, cum a fost în trecut şi cum va exista şi în viitor. Poate că nu suntem noi întotdeauna deschişi spre poezie.

Mircea V. Ciobanu scrie despre „Istoria critică a literaturii române” a lui Nicolae Manolescu şi se întreabă, în titlu, dacă n-a sosit cumva Sfârşitul istoriei literare? Un comentariu dens, sprijinit pe citate manolesciene şi pe citate ale celor (mulţi!) care au comentat „Istoria…”. Eseistul are şi o paranteză specială, „consolatoare”, pentru basarabeni. Scriitorii basarabeni.

Leo Butnaru publică nişte reflecţii, ca de obicei, subtile, suculente şi bogate în detalii (aviz amatorilor de jurnale de călătorie!), despre… Mongolia – ţară pe care a vizitat-o în anul 1989, cumva à rebour, când în Europa de Est se prăbuşea comunismul. Textul său se intitulează: „Toate drumurile din jurul iurtei”.

Un interviu cu Emilian Galaicu-Păun, spectaculos-flamboaiant-egocentric, marca em. ga.-pe., omul-orchestră, care afirmă, între altele: „…În ultimă instanţă, cheia de boltă a fiinţei mele este poezia, chit că ori de câte ori ridic ochii în sus, nu ştiu dacă dau de ea sau mă uit în gol”. (vasile gârneţ)

1