|
Dennis Deletant, Aliatul uitat al lui Hitler. Ion Antonescu şi regimul său, 1940-1944. Bucureşti, Editura Humanitas, 2008
Demonizat atât de legionari, cât şi de regimul stalinist, recuperat de comunismul naţionalist al lui Nicolae Ceauşescu, mareşalul Ion Antonescu a fost transformat după 1990 în figură emblematică a anticomunismului. Transformare pripită, având în vedere lipsa de studii cu adevărat critice dedicate, în perioada comunistă, personalităţii mareşalului sau frământatei perioade interbelice în general.
Cartea lui Dennis Deletant aduce o perspectivă nouă asupra omului şi epocii: perspectiva unui cercetător străin de pasiunile iscate în România, uneori chiar şi printre istorici, de un moment istoric „nedigerat”; a unui cercetător care citeşte toate documentele cu gândul la semnificaţia lor adâncă; a unui cercetător, mai ales, care ştie că personalităţile şi epocile istorice trebuie judecate, dar fără ură şi fără părtinire.
Marta Petreu, Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian. Seria Plural. Eseu. Editura Polirom, 2009.
Despre Nae Ionescu, contemporanii lui, inclusiv una dintre iubitele sale, Maruca Cantacuzino, au depus mărturie că era diavolul. Mihail Sebastian, care i-a fost ucenic la Cuvântul vreme de şapte ani, din 1927 până în 1934, a sfârşit şi el prin a declara că profesorul şi directorul său de conştiinţă era „diavolul”. Centrată pe publicistica politică a lui Sebastian şi pe psihologia tânărului scriitor – ce l-a fixat afectiv, ca pe-o iederă, de Nae Ionescu şi de Eliade –, cartea examinează rolul pe care l-a avut Nae Ionescu în formarea tânărului său discipol şi cât de tare a fost influenţat învăţăcelul de ideile politice şi filosofice ale maestrului. De pe urma acestei cercetări, făcute în presa anilor 1927-1936, autoarea demonstrează că Mihail Sebastian a fost (ca mai târziu Cioran, Eliade, Noica ş.a.) un reprezentant al aripii de extremă dreaptă a generaţiei sale, generaţia ’27.
Sylvia Plath, Johnny Panic şi Biblia Viselor. Proză. Traducere din limba engleză şi note de Anacaona Mindrila-Sonetto
Volumul de proză Johnny Panic şi Biblia Viselor (apărut într-o primă ediţie în 1977, apoi reeditat şi extins) include un corpus amplu de texte în proză, de la povestiri de tinereţe şi maturitate până la fragmente din jurnalele şi însemnările personale ale autoarei. Astfel, cititorul poate descoperi tainele atelierului de creaţie al Sylviei Plath, modul în care o istorie personală se ficţionalizează, devenind literatură pură. În plus, textele din volum dau adevărata măsură a scriitoarei: rafinată şi directă, crudă şi sensibilă, înţelegătoare şi ironică, Sylvia Plath e, într-adevăr, o artistă proteică.
„La un anumit nivel Johnny Panic şi Biblia viselor este o mărturie a uceniciei. Dar nu e vorba doar de nişte banale scrieri de tinereţe. Descoperim aici o mare diversitate atât în privinţa calităţii, cât şi a interesului – sau mai degrabă a calităţii interesului, fiindcă, deşi tânăra Sylvia Plath dă la iveală şi câteva povestiri relativ sumbre, ca majoritatea tinerilor scriitori, toate textele incluse aici sunt revelatoare.” (Margaret Atwood)
„Sylvia Plath a înţeles bine soarta înfiorătoare de a fi opusul lui Swift, femeia ce acceptă ideea că partea materială a vieţii înseamnă o oroare, o combinaţie grotescă între trup şi spirit, dezamăgirea tuturor iubirilor romantice şi coşmarul sufletului ascetic.” (Joyce Carol Oates)
„Aproape toate detaliile esenţiale ale poeziei sunt prezente aici, ca şi rudimentele interpretării şi atmosferei create de poetă, ba chiar şi ritmul straniu al unor fraze.” (Ted Hughes)
|
Inapoi la cuprinsul numarului