Realitatea cu amănuntul - Statalitatea asediată

Agresivitatea noastră cea de toate zilele

O ştire de-a dreptul curioasă, pe care am recepţionat-o zilele trecute, e aceea că autorităţile raionului Drochia vor să deschidă un centru de reabilitare a agresorilor. Menirea instituţiei cu pricina e să-i facă pe agresori mai buni şi mai înţelegători. Pentru realizarea acestui proiect, va fi nevoie de circa 2 milioane de lei.

Ideea nu e rea, atîta doar că frizează imposibilul, după părerea mea. Vorba e că agresivitatea a devenit, în anii lungi ai tranziţiei, un fel de trăsătură specifică a întregii societăţi moldoveneşti. Nu aţi avut niciodată impresia, în ultimele două decenii, că aici ostilitatea pluteşte în aer? Nu mă refer doar la campaniile electorale impregnate de dis­cursuri agresive. Tranziţia interminabilă i-a făcut pe mulţi încrîncenaţi, agresivi, frustraţi, iritaţi, nervoşi. Eu unul întîlnesc mai mereu oameni a căror purtare e agresivă şi absurdă. Cunosc cîţiva indivizi care nu-şi mai descreţesc frunţile. Sînt într-atît de mulţi, încît poţi face tipologii. Bunăoară, cine nu l-a întîlnit pe şoferul de maxi-taxi bădărănos? Sau cine n-a văzut vînzători, poliţişti, trecători, cerşetori, cinovnici, părinţi şi copii supăraţi şi învrăjbiţi?

În Moldova, omul necunoscut te poate bălăcări din te miri ce motive. Un fleac poate declanşa imediat agresivitatea verbală, ba chiar şi pe cea fizică. În spaţiul acesta pretins mioritic, trebuie să fii foarte vigilent, pentru că şi indivizii aparent bonomi sunt măcinaţi deseori de frustrări în stare să-i facă furioşi şi imprevizibili cît ai zice peşte.

E limpede că în cazul în care ne-am propune să combatem serios agresivitatea din societate prin crearea unor centre de reabilitare, ne-ar trebui milioane de dolari şi ar trebui să invităm în centrele astea o parte măricică a populaţiei. Cu siguranţă, mulţi dintre cei agresivi vor refuza invitaţia. Şi chiar dacă nu ar face-o, aş avea dubii în ceea ce priveşte eficacitatea acestor centre, care nu fac decât să ilustreze zicala: „a pune carul înaintea boilor”.

Poate că mai oportun ar fi să investim nişte bani în învăţămînt şi să reducem sărăcia. Pentru că omul, de obicei, nu se naşte agresiv. Îl fac agresiv greutăţile vieţii şi absenţa educaţiei.

Statalitatea asediată

Coperta ultimului număr al revistei Moldoveanca e înfrumuseţată cu chipul premierului Zinaida Greceanîi. Partea de jos a copertei reproduce o teză a premierului: „Păstrarea statalităţii – principala prioritate a Guvernului!”

Nu e o idee insolită, apărută după tragicele evenimente din 6-7 aprilie, ci una foarte veche, plămădită chiar după proclamarea independenţei. Ani de zile, guvernanţii şi cinovnicii ne vorbesc, cu diferite ocazii, despre întărirea statalităţii, despre duşmanii ei, despre importanţa statalităţii şi despre aportul lor decisiv la fortificarea acesteia. De bună seamă, păstrarea statalităţii e principala preocupare a Guvernului. Premierul are dreptate.

Deşi, în mod normal, prioritară s-ar cuveni să fie economia ţării şi bunăstarea oamenilor. Dar se vede că spaţiul în care trăim e unul aparte.

Ascultând discursurile guvernanţilor despre statalitate, ţi se creează impresia că în Moldova statalitatea e o citadelă asediată zi şi noapte de nişte răufăcători care vor s-o distrugă cu orice preţ. Statalitatea pare a fi mereu în pericol, cineva unelteşte mereu pentru a o submina. Prin urmare, adevăraţii statalişti trebuie s-o apere. Toate celelalte devin insignifiante pe lîngă sacrosancta statalitate.

Un amănunt important ce trebuie spus este acela că la nivelul muritorilor de rând, cum se spune, al cetăţenilor de pe estradă, nu există această îngrijorare exacerbată pentru destinul statalităţii. Oamenii simpli nu prea întrezăresc pericolele în stare să spulbere statalitatea moldovenească şi preferă să se gîndească la salarii şi pensii, la şomaj şi la criza economică, la cît costă kilogramul de carne la piaţă.

Pe de altă parte, îngrijorarea guvernanţilor mi se pare explicabilă. Cei care au avut de profitat cel mai mult de pe urma statalităţii din 1991 încoace au fost oamenii din vîrful piramidei politice. Dacă Moldova nu ar fi fost cea mai săracă ţară din Europa, dacă aici reformele ar fi fost promovate cu consecvenţă şi ar fi dat roade, dacă democraţia nu s-ar fi simţit ameninţată, ar fi ţinut poate şi oamenii simpli, la fel de mult ca şi guvernanţii, la această statalitate care ar fi fost poate mai puţin abstractă şi mai puţin demagogică.

Texte difuzate la Radio Europa Liberă

1