„Hydriola” de Маciej Sieńcyzk - păţanii în benzi desenate

Oamenii îşi reprezintă lumea, preponderent, în două feluri: vizual şi verbal. Unii dintre noi sunt mai predispuşi spre a memora lucrurile în imagini, alţii şi le fixează în cuvinte. Odată ce cunoştinţele sunt încorporate în memoria noastră, le putem exprima folosind fie modalitatea vizuală – gesturi, desen –, fie pe cea verbală, prin propoziţii. Actualmente, cercetătorii care se ocupă de acest domeniu au căzut de acord asupra faptului că o poveste poate fi la fel de bine relatată atât prin text, cât şi prin imagini. Totuşi, dacă e să vorbim despre diferenţele de stil care există între benzile desenate şi textul pur, benzile par să fi fost dintotdeauna o manifestare a formalismului, adică nişte producţii narative opuse transcrierii „fidele” a realităţii, din care cauză par mai puţin serioase – o fandoseală cu iz ludic, dacă doriţi – de asta au şi fost, probabil, supranumite „comicsuri”. Până şi benzile desenate cu mesaje mai complexe sunt de obicei zidite pe o temelie hazlie.¹

Sistemele educaţionale prin care trecem însă influenţează semnificativ alegerea modalităţii prin care un individ ajunge să se exprime în mod obişnuit. Se poate afirma cu certitudine că în cultura noastră oamenii şcoliţi „preferă” mai mult să scrie decât să deseneze. La orele de limbă română se scriu compuneri, niciodată nu se compun benzi desenate.

Dar există şi artişti care, în ciuda sistemului educaţional, îndrăznesc sau uneori chiar sunt siliţi să-şi exprime gândurile prin desen. Unul dintre aceştia este polonezul Маciej Sieńcyzk.

A fost o bucurie să descopăr în Polonia o piaţă policromă a benzilor desenate. În librăriile mari găseşti sute de comicsuri, clasificate, de obicei, în două categorii: cele semnate de autori străini şi cele compuse de localnici. Ultimii mă interesează mai mult, pentru că-mi oferă „scuza” unui studiu: îmi zic că, citindu-le, voi afla mai multe despre „personalitatea polonezilor”. Astfel, într-un teanc de reviste mai vechi am descoperit o ciudată colecţie de „povestiri în desene” cu titlul Hydriola, autor – Маciej Sieńcyzk. Mai precis, se întâmpla anul trecut, în săptămânile imediat următoare după invazia armatei ruse în Georgia, şi îmi închipuiam că am pus mâna pe ceva, care mi-ar îngădui să mă desprind de realitatea acelui război intens mediatizat în Polonia.

Răsfoind culegerea, mi-am dat seama că era împărţită în două compartimente. Prima jumătate descria istoria a doi prieteni, aflaţi în căutarea unei familii dispărute. Hoinărind, drumeţii îşi povestesc unul altuia întâmplări ciudate. Faţa unuia dintre ei semăna leit cu fotografia autorului de pe coperta a patra a volumului.

Reproduc în cele ce urmează una din întâmplările bizare pe care am citit-o imediat, cea cu Hydriola. Marea a azvârlit pe mal o fiinţă neobişnuită, cu trupul asemeni unui con. Conul avea în vârf un cap de bărbat. Autorul ne anunţă că aceasta e Hydriola. Vilegiaturiştii de pe plajă hrănesc Hydriola cu frigărui şi-i dau să bea lapte proaspăt (bizară combinaţie!), după care, rugaţi de Hydriola, o aruncă înapoi, în mare. Sfârşitul întâmplării. De parcă ar fi o notă de Daniil Harms în imagini. (Conusul e un gen de moluscă marină cu cochilia convolută, conică.)

Lui Sieńcyzk îi place să răsfoiască atlasele vechi cu floră şi faună. Caută creaturi mai puţin cunoscute pentru a le include în povestirile sale. De cele mai multe ori, ele capătă trăsături noi, fantastice. Se întâmplă de parcă naratorul ar visa direct în pagină.

Tot depănând amintiri, drumeţii aşa şi n-au mai găsit familia dispărută şi decid să se despartă. (Mai târziu aflasem dintr‑o recenzie că Sieńcyzk e cunoscut şi prin faptul că utilizează în desenele lui chipurile iubitelor sale, înzestrându-le cu trăsături bărbăteşti. Astfel, eşecul găsirii familiei dispărute din „Hydriola”, pe care îl suportă protagonistul-autor în tovărăşia unui alt bărbat, am interpretat-o ca pe o tragedie personală şi foarte reală a lui Sieńcyzk.)

A doua jumătate a culegerii era compusă din istorioare scurte, alienate, improbabile, absurde, minimaliste şi nu în ultimul rând tragice.

Intrasem de-a binelea în lumea fabuloasă a lui Sieńcyzk, când o povestioară m-a reîntors subit la existenţa mea obiectivă. Era despre un chiriaş cu numele de Ałłu Ukinadze. Omul locuia într-o cămăruţă din apartamentul familiei Nemirski. Se defectase boilerul. Încercând să le facă pe plac gazdelor, domnul Ukinadze a încercat să-l repare, dar acesta i-a explodat în faţă. Domnul Ukinadze e trimis pe lumea cealaltă. În povestioara pe care Sieńcyzk o născocise cu mult înainte de invazia ruşilor în Georgia, apăreau la un loc şi moartea, şi un nume de familie georgian, şi o conductă de gaz, şi lauda stăpânilor, şi NE MIR (din polonă: „nu pace”). Povestirea aceasta a fost „cârligul” cu care Hydriola s-a agăţat temeinic de mintea mea. (Ţin să subliniez: Sieńcyzk insistă că el nu este un „artist angajat”.)

Îndemânarea cu care combină culorile şi măiestria cu care-şi desenează Sieńcyzk personajele sunt excepţionale. (O face cu pixul şi apoi prelucrează imaginile la ordinator.) Aceste povestiri în imagini compun mrejele unei realităţi paralele, de care poţi uşor deveni dependent. Маciej Sieńcyzk e un creator extraordinar, iar lucrările sale sunt concomitent obiecte de artă plastică – sunt expuse în galerii – dar şi literatură.

În câteva săptămâni îi va apărea o nouă culegere, tot numai din povestioare scurte. O aştept cu nerăbdare.

____________

1. Vezi tratatele economice semnate de Scott Adams, „Cronicile Dilbert”, sau filosofia lui „Calvin şi Hobbes”, prezentată de Bill Watter­son.

1