Remediu de supravieţuire pe timpuri de criză sau De ce iubim poezia?

Deşi de cele mai multe ori fugim de ea ca de ceva ruşinos – nimănui folositoare, absolut neprofitabilă, cvasi-materială, parcă lipsită de vigoare şi miros, lăsând-o de obicei pe seama copiilor şi a romanticilor întârziaţi – poezia este poate singurul lucru în lumea asta căruia merită să-i acordăm atenţie. Datorită ei reuşim să ne amăgim uşor şi frumos, crezând că viaţa toată ni-i un vers inspirat din marea creaţie dumnezeiască.

Pe de altă parte, tot ea, poezia, este cea mai consistentă şi mai complexă dintre materii, dar pentru a ne convinge de acest lucru, trebuie să umblăm serios la esenţele ei. S-o facă însă mai bine teoreticienii avizaţi. Pe mine personal altceva mă interesează.

De ce iubim totuşi poezia? Sinceră să fiu, nu am habar de ce, şi cred că tocmai de asta ne place, fiindcă este în ea ceva inexplicabil, misterios, care ne atrage irezistibil. Dacă vom căuta neapărat un răspuns la această indiscretă şi provocatoare întrebare, cu siguranţă îl vom găsi, dar până atunci permiteţi‑mi să vă întreb şi eu: de ce vă iubiţi soţia (ori soţul)?

Pe cât de pretenţios sună, pe atât e de adevărat: poezia este un fel de substituent pentru orice ne lipseşte în această searbădă existenţă. Pe măsură ce o respingem, încercând să ne sustragem din ghearele ei, în aparenţă blânde, pe atât de mult ne lipseşte. Vrând-nevrând, suntem ostaticii ei.

Ai poeziei fiind, ne simţim liberi sau, mai exact spus, eliberaţi de noi înşine, cei încorsetaţi în limitele care ni se impun mereu din afară.

Doar aici, în Casa Poeziei, vorba lui Hölderlin, avem ocazia să ne manifestăm exact invers decât în viaţa reală, adică putem fi puternici sau vulnerabili, plini de vicii sau evlavioşi, desfrânaţi sau smeriţi, generoşi sau avari, buni sau răi şi, bineînţeles, doar nemuritori.

Poezia nici măcar nu ne solicită prea mult timp, aşa cum o face, de exemplu, proza. Putem citi cinci minute un vers sau un poem, dar în schimb avem de câştigat o… veşnicie. Aş îndrăzni chiar să afirm pe răspunderea mea: nicio plăcere lumească nu poate fi comparată cu plăcerea lecturii unei poezii bune!

În rol de „ternă Cenuşăreasă” (Al. Muşina), cel puţin prin această calitate poezia atrage simpatia tuturor. Adevărat că rimează cel mai bine cu sărăcia, mai ales în timpurile noastre, dar niciun om nu este mai bogat decât un bun cunoscător de poezie. Nu în zadar la ajutorul ei au recurs chiar şi unii dictatori, e drept, ceva mai inteligenţi decât cei de la noi, pentru a cuceri lumea (în special femeile).

Dar cea mai utilă e poezia pe timpuri de criză (financiară, politică etc.). Adică tocmai în aceste momente, cam tulburi pentru toată lumea.

Aviz celor care vor să economisească timp şi bani!

Dacă nu ai cu ce cumpăra un vin bun sau o altă băutură de calitate, citeşte-l de urgenţă pe Baudelaire sau pe Rimbaud, pe (Cesare) Pavese sau pe (Ezra) Pound, pe Esenin sau pe Stănescu, Ivănescu, Dumitrescu, Marinescu, Dimov etc., sau, în definitiv, pe cine vrei tu, dragă iubitorule de alcooluri tari, dar cu o singură condiţie: Poet să fie! Să vezi atunci beţie adevărată! Şi nu le mai da atâta atenţie politicienilor, că tot degeaba!

Dacă nu ai un sfanţ pentru a aprinde o lumânărică la biserică (vezi la ce zile ai ajuns, dacă ai crezut prea mult în cei cu idealuri creştin-democrate afişate pe toţi pereţii?), fugi repede la Rilke, Unamuno, Voiculescu, Arghezi, Blaga, Mălăncioiu, Blandiana ş.a.m.d. şi poate ţi se va aprinde o mică lumină în suflet, până nu s-a întunecat definitiv în RM.

Dacă vrei să ieşi cu iubita sau cu iubitul la o cafea şi vi s-au terminat cumva lichidităţile, sorbiţi cu nesaţ din marea poezie de dragoste, de la începuturile ei încoace (să nu treceţi cumva peste Emil Brumaru!), şi ambii veţi fi salvaţi, dacă nu chiar mântuiţi de această molipsitoare molimă.

Dacă s-a întâmplat că te-ai certat cu şeful şi cu regret nu el a fost cel care a rămas fără serviciu, măcar din resentiment apucă-te să citeşti poezii pe stradă, în librării, în magazine, în subterane sau în transportul public, poate aşa se va găsi cineva care să-ţi aprecieze curajul, verva şi inteligenţa artistică.

Recomand în continuare, pentru iubitorii şi neiubitorii de poezie deopotrivă, o reţetă eficientă pentru oblojirea rănilor sufleteşti în vremuri critice (eşecuri în dragoste, în campaniile electorale, în caz de căsătorie forţată sau de divorţ spontan, pentru falimente neprevăzute şi depresii profunde etc.). Se aplică intern.

1. Se selectează din timp 6-7 poeme bune (din diferite perioade de timp, cu tematică variată, în vers alb sau rimate).

2. În fiecare seară, înainte de culcare, se trage mult aer rece în piept, apoi se citeşte pe-ndelete şi cu creionul în mână unul din poemele alese. În caz de forţă majoră (agresivitate sporită, multiple obsesii, ticuri prea evidente etc.), se învaţă pe de rost.

3. Timp de 20-30 de minute (în funcţie de capacitatea de concentrare a fiecărui cititor) se meditează intens şi exclusiv asupra celor citite, lăsând ideile să vină lin, nestingherite de alte gânduri, în propoziţii monomembre sau în fraze lungi, în limba maternă sau, dacă bolnavul e cosmopolit, în una dintre limbile de circulaţie universală.

4. Aleatoriu, se vor memora câteva date din biografia autorului (pentru cultură generală).

Procedura se repetă din patru în patru săptămâni, cu pauze scurte şi până la… adânci bătrâneţi (rănile sufletului se vindecă greu).

Poate crea dependenţă, însă nu dăunează fizicului (dimpotrivă).

Efecte adverse (pe durate scurte de timp): vertij, accese de romantism, pierderea simţului practic, obsesia nemuririi, confundarea planurilor spaţiale cu cele temporale, introversiune acută, reflexivitate adâncă, cu dureri mari de cap în regiunea creierului şi a inimii.

Tuturor împătimiţilor de frumos le doresc să dea dovadă de multă rezistenţă la tot felul de crize! Financiare, politice, morale etc.

Şi încă ceva: iubiţi la nesfârşit poezia şi nu vă întrebaţi de ce.

1