|
ghem în desfăşurare
mai degrabă aş fi putut face orice
altceva decât
să plâng avându-l în preajmă plânsul
era pentru mine un act mult mai
intim decât sexul ceva
ce mă făcea să tremur de sens sau
de absenţa
sensului era unghia mea părul
meu ochiul
meu piciorul meu faţa mea ceea ce
trăiam aerul vedeam
ceva ce nu mi se putea întâmpla
public ca o poezie oarecare lupul
instinctelor care sunt într-un colţ
de sine
stăteam toate pentru
plâns ritual
condensam aerul între degete până
la sânge că nu mă
lasă îmi ţine gândurile în pumnul
mâinii sale nemişcătoare sculptată în
piatră dar
du-te odată aşa precum zici
izbăveşte-mă
îmi doream sinceritatea să-i
curgă măcar odată ca sângele
din nas de la tensiune înaltă
zaruri să le adevereşti
în locul lui putea fi oricare altul la o
adică aveam vârsta când m-aş fi
îndrăgostit de oricine
întâmplător greşind numărul
de telefon întâlnit la scară în
troleibuz n-avea nicio importanţă ziua
aceea priponită cu un
cuvânt de inimă încheietura
mâinii belciug
crescut odată cu celelalte
cuvinte care l-au urmat pe pielea
mea lucrurile au început să lunece cu
viteza unui avion răsfrângându-mi-se
apă în interior
nici să dorm nici să tac nici
să mănânc nici să scriu de parcă
toate s-ar fi aflat deja în
interiorul meu suficienţă
curgerea aceasta a fiinţei şi
pe dinăuntru închis el lăfăindu-se
geometrie aplicată
el era o linie dreaptă nu un e.g.p.
să-l cuceresc cu-n text dacă
vrei chiar una din caietul de
matematici nu aşa ai vorbit
nu aşa ai privit să nu mai
faci să nu te mai duci vinovato
cere-ţi scuze într-un cuvânt
terorizantă trebuia să mă încap
în perimetrul unui centimetru
pătrat el era una dintre laturi
serviciul său altă latură
cunoştinţele sale alta şi
interdicţiile sale slavă
domnului că nu am înnebunit
dacă m-ar citi acum mi-ar
reproşa că am memorie scurtă
doar pentru lucruri negative că
uite ne-am plimbat odată cu barca
pe lacul din valea morilor care azi
nu mai există şi mi-a dăruit o floare
pe care de fapt intenţiona să
o dăruiască
unei alte iubite dar nu o găsise acasă
lucrurile prin care înaintăm
fă şi tu ceva serios în viaţa
asta mi-a zis lasă
prostiile poezia e doar
aşa la desert cu ea nu te
hrăneşti mai credeam
că scrierea unui text ar
putea să rezolve o problemă
de ordin karmik strânsă
în jurul unei foi cu
înfrigurare să-mi scot
sufletul afară saltea să-l
usuc la soare dar
tristeţile erau aceleaşi
peste tot tatăl meu
construise o casă nu şi
traiul liniştit în ea
mama mea născuse trei
copii nu şi fericirea lor
el mă iubea scobind în
mine esenţa anulând-o
glumă de prost gust
am mers la iubita lui nu s-a-ntâmplat
cum văzusem în seriale bărbaţi
duelându-se femei păruindu-se o
doamnă în vârstă inexpresivă pe
alocuri urâtă plângând mult ca şi
mine de altfel la vremea aceea lasă
dragostea fato mi-am zis parcă eşti
coborâtă dintr-un film indian viaţa e
mult mai brută în seara aceea nu ştiu
de ce zău lucrurile memorabile mi
se întâmplă seara mi-a citit versuri
deci scria versuri ne-am amintit
împreună vorbele glumiţele lui
de duh ca şi cum ar fi fost mort
complimentele cuvintele de alint
evident erau aceleaşi pentru ambele
îmi venea să urlu de câtă lipsă de
imaginaţie descopeream nu de
altceva declarasem că mă dezic
de el îmi spusese că-l părăseşte
în câteva clipe iubirea noastră
comună devenise fără să bănuiască
a nimănui niciuna din noi nu mai
aveam nevoie de el peste ceva timp
lucrurile s-au reaşezat în albia inițială
evident nu ştiam una de alta iar a fost
ziua întâi ziua a doua etc. istoria
se repetă ca-ntr-un film pentru idioţi
tangenţă de cavou
am renunţat la
cunoştinţele noastre
comune locurile
comune trăiesc
singură un
fel de imunitate
doar înmormântările pot
să ne mai întâlnească atunci când
durerile personale ies
oarecum la suprafaţă
ochii ciocnindu-ni-se
pe faţa aceluiaşi
mort crizantemele
mele alături garoafele
sale în acelaşi
cavou singura
atingere posibilă
drum iniţiatic
chişinăul este o tabletă de
ciocolată străzile se intersectează
în unghiuri drepte nu ai cum
să te rătăceşti îmi zicea
lăsându-mă la miezul nopţii
singură în mijlocul oraşului
oameni-suporturi de felinare
stâlpi şuierată câini vagabonzi
o căţea costelivă cu burta până
la pământ urmată de trei
ţânci la ce bun îi trebuia să
rămână iar gravidă când
singură moare de foame
abia se duce pe picioare ce-i
drept şi eu mi-aş face inima tare
să pot să mă despart de el odată
dacă am putea să ne punem capăt
instinctelor voluntar că sentimentele
sunt o transfigurare la faţă a acestora
cum am stinge lumina am închide
un robinet
planificare în detalii
mă gândeam dacă şi pentru mine la
vârsta lui oamenii vor ajunge să nu
mai conteze nici cu cine petrec timpul
doar să nu fiu singură mă imaginam
debitând la bis un patefon sovietic
ieşit din uz aceleaşi arhaice situaţii
glume
povestiri toasturi încât cei din jur să
le ştie pe de rost să fie cu urechile
iritate până la sânge de repetabilitate
îmi mai puneam o butelie de vin în
faţă îmi scoteam lacrimile voit în
afară şi vorbeam despre iubire politică
ca un mare înţelept dar mai ales eram
autoritară sâcâitoare şi mincinoasă
din cauza memoriei sau din altă cauză
pentru mine era esenţial să înţeleg
dacă tot decorul ăsta era doar
scrânteala
vieţii lui sau o regulă generală
părinţii mei erau încă tineri nu puteam
să verific dar nici să-mi permit să
mă las luată cu
asalt de bătrâneţe cum mi s-a mai
întâmplat cu alte lucruri fără să
fiu pregătită
seară cu draci
eşti certată rău cu gramatica de aia
şi scrii
poeme fără semne de punctuaţie
lipsite de sens cu acelaşi succes
aş putea
şi eu să scriu aruncând cuvintele zaruri
i-am replicat că nu pricepe o boabă
în poezie de când îl ştiu a continuat
calificându-mă
obrăznicătură i-am răspuns răspicat că
nu am întâlnit
un om mai profitor şi mai fals
decât cel pe care-l am în faţa mea
a avut tupeul să declare că lumea
i-ar ridica
un monument în centrul chişinăului
dacă
ar şti cât mă suportă cum se sacrifică
pentru mine
l-am răstignit cu privirea largă care-l
îmbrăţişa strângându-l bulboană
tot mai mult până i-a izbucnit
sângele pe nas
şi-a pierdut cunoştinţa l-am întins
pe podea
de fapt omul acesta nici cu
moartea sa nu mă putea ajuta
pentru prima dată
mă vedeam atât de îngrijorată că
erau doar nişte
poeme fără semne de punctuaţie la
mijloc şi moartea
cum e ea calculată n-avea nimic a face
cu asta
cel puţin nu ar fi trebuit
foarfecele care-i taie răsuflarea
şi-a făcut meserie într-acolo
unde priveşte lucrurile
să roşească sfioase că
sunt doar picioarele
mele drepte în
mers foarfece
îi retează privirea
de trup decapitându-l
îl fragmentează în
mii de aşchii o
bucată de varză în
cel mai bun caz bună
pentru salată nimic
mai mult picioarele
mele îşi ascut dinţii
în mers limbile
vase comunicante noaptea
îşi vorbesc unul altuia
atingându-şi marginile
periculoase lame CПУТНИК
made in СССР* speriindu-se
cu mitul dintru început al
spaţiului din care vin
____________
* lame, în traducere SATELIT, produse în URSS
|
Aurelia Borzin
Inapoi la cuprinsul numarului