Realitatea cu amănuntul

Coreea îndepărtată

Se pare că experimentele nucleare ale regimului nord-coreean n-au speriat prea tare autorităţile de la Chişinău. E-adevărat că Moldova şi-a exprimat îngrijorarea, semnând, alături de alte state, o declaraţie comună a Uniunii Europene. Dar o voce distinctă, deosebită, răspicată, a Republicii Moldova nu s-a făcut auzită.

Pe de o parte, suntem prea departe de Coreea de Nord ca să ieşim în evidenţă. Dar pe de altă parte, se ştie că distanţele nu mai contează în cazul izbucnirii unui război nuclear nimicitor. Fireşte, vocea noastră  nu e cea mai viguroasă şi de aceea, mici fiind, e normal să luăm atitudine, în ceea ce priveşte problemele globale, împreună cu actorii politici mai impozanţi.

Aici s-ar impune o precizare, cred. Deşi Moldova e mică, vocea ei distinctă răsună răspicat şi ajunge până la Bruxelles când i se pare că România zdruncină statalitatea moldovenească. Ţările mari o aud atunci şi iau în discuţie temerile ei. Dacă e atât de vocală în legătură cu România, de ce dar nu s-ar auzi şi temerea distinctă a Moldovei legată de exploziile nucleare nord-coreene? Oare proliferarea armelor atomice nu poate periclitată tânăra statalitate moldovenească?

Unde mai pui că ar mai exista, la rigoare, nişte premise pentru ca RM să formuleze o atitudine distinctă. Prima e aceea că şi interesele Moldovei se extind oarecum până la frontierele nord-coreene. Alături se află ţările-prietene, Rusia şi China, dar şi Mongolia cu care colaborăm fructuos, potrivit mesajelor de felicitare anuale adresate de guvernanţii noştri autorităţilor mongole. De asemenea, vocea distinctă, ritoasă, a Moldovei mici, guvernată de un partid comunist, ar putea să impresioneze Coreea de Nord într-o măsură mai mare chiar decât vocile unite ale ţărilor mari.

Îmi amintesc că, acum câţiva ani, nişte membri ai PCRM au vizitat Coreea de Nord şi în paginile ziarului partidului de guvernământ Comunistul apăruse un articol entuziast despre realitatea nord-coreeană. Cum li se pare oare comuniştilor moldoveni această realitate acum?

Mirajul călătoriei fără viză

Guvernanţii autohtoni încearcă de la o vreme să convingă cu tot dinadinsul oficialităţile europene că şi moldovenii merită să cutreiere fără vize bătrânul continent. „Moldova e o parte a Europei!” declară cu nedisimulată mândrie conducătorii de la Chişinău. Bineînţeles că, din  punct de vedere geografic, Moldova e în Europa. Totuşi, mă tem că vom avea încă multă vreme nevoie de vize şi nu numai de ele.

Iată, bunăoară, Ministerul Afacerilor Externe al Cehiei a declarat că, începând cu 1 iunie 2009, cetăţenii Moldovei vor putea să obţină vize pentru o perioadă mai mare de 3 luni doar prezentând certificate medicale care confirmă faptul că ei, cetăţenii RM, nu sunt bolnavi de tuberculoză, sifilis şi SIDA. La fel vor trebui să procedeze şi doritorii de a veni în Cehia din alte câteva ţări: Ucraina, Turkmenistan, Tadjikistan, Kenia, Nigeria, Pakistan, Mongolia, Congo şi Vietnam.

Ce vreau să zic? Există o discrepanţă, probabil, între ceea ce credem noi că suntem şi felul în care suntem văzuţi. Dar şi mai îngrijorător e faptul că felul în care suntem văzuţi ar putea să aibă legătură cu starea reală a lucrurilor. Căci Ministerul de Externe al Cehiei şi-a motivat decizia invocând statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Nu zic că trebuie să fim copleşiţi de deznădejde. Dar nici superoptimişti nu e cazul să fim. Şi din când în când n-ar strica să ne privim cu ochii altora.

Guvernanţii ne vorbesc până la saţietate despre perspectivele europene ale Moldovei. Ţinând cont însă de compania în care „ne-a repartizat” Ministerul de Externe al Cehiei, perspectivele noastre sunt deocamdată mai degrabă africane sau asiatice.

Texte difuzate la Radio Europa Liberă

1