„Trakl în exil” și alte poeme

Trei poezii

1

Ziua asta n-a fost

ziua asta.

A fost în treizeci iunie

o mie nouă sute paisprezece.

Străbunicul şi-a şters tăiţeii

din mustaţă şi şi-a pus

vestonul militar.

Pe urmă brusc a trebuit

să  explic. Am plecat.

2

Dincolo de garduri şi  grădini

începea pădurea. În tăcute canale de scurgere

cutii de tablă, trese de argint din război

hoituri de pisici şerpii şi crocodilii

din cărţile bibliotecii săteşti.

Călăream spre casă. Către soarele

scăpătat. Preţ de trei minute.

Acum. Treizeci şi cinci de ani.

3

Nu mai lipseşte nimic. Din nou

piloţi sportivi peste oraş.

Copilăria julită la sânge. Vorbe

în piaţă. Vorbe. Îşi fac curaj.

Frică. Nu ştiu.

Rămâne ce lipseşte. Golul nu.

Vânt. Încet

se-ntunecă. Tăcere devine.

*  *  *

LA DESPĂRŢIRE atunci

încep cuvintele

să se încalece

devin sonore stridente

se calcă pe propria silabă finală

şi cad la sunetul fluierului

definitiv unele peste altele

ultimele

nerostite

se uită

câteva ore mai târziu

singure

Recidivări

după peretele alb de carton unde

albi obrajii sunt culcaţi pe

catafalc, fiecare ascuns

în propria lui laşitate,

lumină artificială pe

gene, perle de sticlă, spânzură

după oglinzi

mereu câte unul se întoarce

deschide felurite robinete

face clopotele să sune

şi se bucură

până când ei observă, îl scot din priză,

îl spânzură din nou şi-l trag

în sus în mecanica dementă

deasupra scenei

Paşi presupun

gesturi puţine

pe care un altul poate

le-ar numi de prisos sau

cel puţin cam aşa

vârful unei foi albe

între buzele colorate-n

albastru cum

se deschid spre roşu

lăsând albul să navigheze

cu pata roz

de carne

Fraza castanilor

Enormi sub vânt

păşeau castanii.

Culcat sub ei copilul visă moartea,

grota iubirii şi din durată atât

până ce imaginea

a prins conturul unei toamne

brune, căzătoare.

În osul ţestei alb strălucitor

natura bate primul cui.

Trakl în exil

din exilul californian

se ştie că Trakl i-a

returnat invitaţiile lui Brecht

iscălite cu „Sebastian

doarme” îi scrie cel de 54 de ani

surorii lui de 49

Grete: „…s-a sfârşit; himerele

de platină s-au derulat, uitat

tot de părea să aibă sens. Plin

atârnă ce-a fost vis, palpabil:

cuvintele, Grete, cuvintele…

eu le-am văzut, cum

urcau treptele, voiau cu toată

forţa să intre; să vorbească,

spuneau, voiau să vorbească

cu mine. Dar eu, cu lanţul

la uşă, aşteptam liniştit

încuiat în frica mea, simplu nu eram aici.”

germania asta

               după konrad bayer

de unde până unde germania asta?

când e germania?

aici e germania într-o oarecare măsură!

şi-apoi germanii sunt la fel de speciali

                                       în general

oricum germania aia e pe aproape.

deci pentru ce sunt germanii în schimb

de fapt mult mai mult?

pe moment germanii sunt ore în şir.

nu, nici o germanie nu e nici oarecum

nici cel puţin.

fireşte germanii sunt foarte acolo!

de necrezut că o germanie ar fi fost

               vreodată cu aproximaţie.

de-aceea sunt germanii sau vor fi de-aceea.

în schimb germania asta a fost aici

în general oarecum, dar

               la fel de probabil pe de altă parte.

e posibil ca unii germani să ajungă în spate

               sau să fie la dreapta, dar întotdeauna

cu atât mai mult.

nici vorbă mai curând germania asta

               a fost îndeobşte probabil în afară de

potrivit cu de aici.

fără germania nu mai e nimic mai presus.

în orice caz germanii nu sunt sub nici o formă

fără îndoială

în concluzie germanii sunt de aceea

în mod cert.

fireşte unii germani sunt între timp din nou zilnici

mai târziu germania asta va ajunge uneori

abia pe vremuri.

de atunci germanii nu sunt bineînţeles

nicăieri mai departe

tocmai acum germanii vor deveni uneori

de mult deveniţi.

şi dacă germania asta poate este, chiar

               dacă  este, ca să fi fost cum va fi?

pentru asta există în cele din urmă o germanie.

cu certitudine; că dacă o germanie e germania

   unei germanii, o să-i fie atunci germaniei

   o altă germanie?

destul, acea germanie va fi aproximativă

   poate cu o germanie în mod cert!

pe germania asta rareori zilnic

ba mai mult brusc mulţi germani

au fost în scurtă vreme dimineaţa şi seara

   pe departe întocmai, în orice caz

   cel puţin de bună seamă oarecum.

în timp ce germania este mai întâi anume

imediat şi pe loc tocmai prin aceea

   în plus germanii prin urmare de când

   multă vreme a fost des ca şi mai mult

   totul fiind deşi ca să fie fiindcă

   pentru ce atâta cel mult ar fi

tocmai acum să fi fost.

curând o germanie nu ar mai fi o germanie

   poate doar afară de mai departe iar înainte

   până să fie.

este sigur că germania asta a devenit prin urmare?

sau pretutindeni germanii de pildă vor deveni

   fiind deveniţi.

în general alături de germania asta

poate e mai puţin.

va deveni germania asta în aşa măsură

oarecum fără îndoială?

Traduceri din germană de Nora Iuga

Dezvăluirile traducătorului

... într-o scrisoare Ernest îmi mărturisea că nu îmi poate înţelege textele decât atunci când mi le traduce. Acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi mie cu poezia lui. e un fel de a înţelege simţind. numai în momentul în care transpui gândul poetic dintr-o altă limbă în limba ta ţi-l însuşeşti, ţi-l faci al tău, e ca şi când i-ai da pijamaua ta şi l-ai primi în patul tău.

… poezia lui Ernest vorbeşte şi scrie nemţeşte. o face bine şi convingător. dar emoţia îi vine parcă din altă parte, dintr-o ţară îndepărtată în care melancolia era rege. ce curaj pe acest poet să se nască romantic după al doilea război mondial.

… cineva – am citit într-o carte – spunea că spiritul practic e diavolul, dar diavolul, cred eu, e şi cel care mânuieşte volanul poeziei. Ernest este poet fiindcă diavolul lui mânuieşte volanul fără să urmărească nici un scop, darămite un profit.

… lui Ernest poetul îi place uneori să se costumeze. atunci se joacă de-a Heine, de-a Trakl, de-a Villon, de-a Tzara şi de-a câte câţi vrei. îşi caută rolul. toţi poeţii adevăraţi îşi caută rolul vieţii lor.

… asta da, neruşinare, se poate spune azi despre un poet german care îşi lasă sentimentele în văzul lumii ca şi când ar umbla descheiat la prohab. subtil, rafinat, ermetic, ludic, după toate aceste jaluzele, poezia lui Ernest priveşte urâtele riduri ale timpului, dezagregarea tuturor formelor, cu o sfâşietoare resemnare.

… ce intenţionează un pat, ce face o scândură putredă, până unde se înalţă edificiul viermilor pe un cadavru, ce poate fi mai punctual decât roşu şi iarba e cel mai rapace animal, şi mazărea o mică sferă, o mandala care te încarcă de senzualitate; în spatele tuturor acestor arătări care escaladează realitatea poetul Ernest îşi ia servieta, se duce la serviciu, se luptă cu imposibilul ca să intre în alt imposibil, cum altă dată Kafka sau Urmuz sau Cehov sau Bacovia: „când am să fiu liniştit voi scrie un vers” şi tot aşa, din tabără în tabără, Hillary schimbă locul cu Tenzing… până când Everestul începe să se desluşească.

… pentru mine poezia lui Ernest este fetiţa evreică, vă surprinde, nu, care iese la plimbare, deşi pe strada ei se trage cu puşca… pentru că nu trăieşti dacă nu ieşi la plimbare.

Nora Iuga

1