Voci 2 sau Misterioasele sfere

(partea a II-a)

- Domnule Goloi! Domnule Goloi! Sunt un telereporter de la radioul naţional Chişinău. Acceptaţi să-mi acordaţi un interviu?

- Nu. Nu. Nu accept.

- Dar de ce, domnule Goloi?

- Pentru că spuneţi minciuni mereu!

- Domnule Goloi! Domnule Goloi! Sunt un telereporter de la TVM1. Sunteţi de acord să ne daţi un interviu?

- Nu. Nu. Nu. Pentru că voi vă ocupaţi mai mult de şefii cei mari. Sunteţi un post... o televiziune mincinoasă!

- Domnule Goloi! Domnule Goloi!  Sunt de la EuTV...Sunt un telereporter de la EuTV. Acceptaţi să ne acordaţi un interviu?

- Nu. Nu accept. V-aţi vândut. Aţi fost un post de televiziune liber, când eraţi EURO TV, acum de când v-aţi vândut sunteţi tot EU şi iar EU! Dar ceilalţi?... Plecaţi cu toţii de aici!

- Domnule Golloy! Domnule Golloy! Sunt un telereporter de la PRO TV Chişinău? Vă rog să-mi acordaţi un interviu.

- A! PRO TV Chişinău? Nu cumva sunteţi Morena Bonza?

- Exact, domnule Golloy! Sunt Morena Bonza. De la PRO TV Chişinău. Vedeţi că chiar vă ştiu şi numle corect! Toţi ceilalţi colegi de-ai mei vă spuneau Goloi, eu însă vă spun Molloy-Golloy. Cu doi de „l”!

- Bravo! Bravo, Morena! Eşti fată deşteaptă. Totdeauna am ştiut că ai să vii aici, la mine, ca să stăm de vorbă.

- Da, domnule Golloy. Ştiam... ştiam... şi am auzit, dar nu mi s-a oferit ocazia... Acum, însă, aş vrea să vă adresez câteva întrebări. E adevărat că sunteţi un sfânt?

- Eu? Sfânt? Se prea poate să fiu sfânt...

- Da! Aşa spune lumea: că sunteţi un sfânt! Aţi părăsit familia cu mulţi copii... Aţi plecat de acasă şi v-aţi stabilit cu traiul aici, sub acest magnific pod! Ia uitaţi-vă, cât spaţiu este aici. Uitaţi-vă ce pod uriaş! Ce loc superb! Aţi amenajat aici... V-aţi făcut... v-aţi făcut o cameră de locuit, chiar şi un antreu somptuos... V-aţi durat împrejur un gard... Aţi deschis aici o întreprindere privată... Puteţi parca maşini! Puteţi organiza în aer liber diverse acţiuni publice... Ba chiar şi întruniri electorale! Manifestări sportive, dar şi politice! Aveţi aici chiar şi un fel de amfiteatru!..

- Da. Da. Exact. Eu sunt membru în consiliul comunal al municipiului Bungheni...

- Cum? Cum aţi pronunţat Dvs.: Bungheni? Da, dar pân-acuma era Ungheni! De ce: Bungheni?

- Pentru că odată ce s-a stabilit frontiera Uniunii Europene pe Prut, guvernanţii noştri au hotărât să schimbe toate denumirile. Să nu semene cu cele de pe partea dreaptă a Prutului. Aşa că Unghenii au devenit Bungheni...

- Interesant! Foarte interesant. Dar şi mai interesant este că Dvs, în calitate de consilier municipal, v-aţi lăsat de casă şi... în loc să căutaţi să obţineţi o locaţie mai mare, mai vastă pentru cei şaisprezece copii... Este adevărat că aveţi şaisprezece copii?

- Da. Am şaisprezece copii. Zece băieţi şi şase fete.

- Şi cum îi cheamă, dle Golloy!

- Apoi trebuie să recunosc că... mă cam încâlcesc... când să le zic pe nume... Dar dacă ştiţi alfabetul, luaţi fiecare literă din alfabet, fiecare consoană, o luaţi din capăt... În alfabet îs douăzeci şi patru de litere... Da, cam aşa, în alfabetul  românesc sunt douăzeci şi patru... Adică nu sunt sigur că-mi ajung pentru şaisprezece... Poate că mai trebuie vreuna... Dar nu-i nimic – le adăugăm cu diacritice. Ori din alte alfabete d.e. din cel grecesc... Acuma... pe cel mai mic îl cheamă: Buţă! Pe al doilea – Ciuţă! Pe al treilea – Duţă! Şi tot aşa, în jos la vale... Pân-ajungi la Tuţă! Muţă! Suţă!... Şi eu de fiecare dată când mă adresez...

- Dar cum ai făcut dumneata atâţia copii? Asta ar fi a doua întrebare.

- Phi! Doamnă Morena! Copiii nu i-am făcut eu, copiii i-a făcut soţia mea! Şi tocmai de aceea am fugit de-acasă, că ea mă tot îndeamnă... mă îndeamnă la dragoste... Şi am văzut eu că nu mai încape lumea de mine, cu atâta puzderie de copii în casă...

- Domnule Golloy, sunteţi într-adevăr un sfânt! Dar, de fapt, de fapt... Unii spun că aţi fi nebun şi nu sfânt... Uite, trăiţi aicea singur în locuinţa asta improvizată, aici, sub podul acesta enorm... Pe deasupra trec maşini, tot felul de transport greu: tiruri, furgoane, nu ştiu, mi se pare că şi trenuri, ba nu, trenurile trec prin altă parte... Şi Dvs. locuiţi aicea... Cum aţi putut să lăsaţi familia, nevasta... Să se zbată singură, să se descurce cu o droaie de copii...

- Nu-i nimic! Femeile la noi, la Moldova, sunt aşa de rezistente... Ele duc totul pe umerii lor – tot greul vieţii!.. Eu, însă, ca membru al consiliului municipal Bungheni ce sunt, o ajut... O ajut! Eu am păstrat toate relaţiile cu dânsa: şi cele economice, şi cele culturale, şi spirituale, în afară de cele sexuale!

 - Cum adică? Doar este soţia Dvs.? Cum puteţi să vă privaţi de asemenea relaţii, pe care însăşi natura ni le dă?

- Iată aşa! Când am văzut eu că ea nu se mai poate opri să tot nască şi să nască copii... eu mi-am zis: gata! măi Goloi, trebuie să pleci daloi! Să te duci de-acasă şi... să te închizi undeva... Şi iată, mi-am găsit acest loc... Acest spaţiu de sub podul Magistralei intercontinentale care uneşte Asia cu Europa. Şi aici mi-am făcut staniştea mea... Mi-am făcut adăpostul meu sub acest pod al Magistralei intercontinentale Asia - Europa  sau dacă vreţi: invers: Europa – Asia...

- Dar e adevărat, dle Golloy că la Primăria municipiului Bungheni sunteţi responsabil de... de... câinii vagabonzi... de maidanezi?

- Da. E adevărat. Eu îi cunosc pe fiecare. Avem cincisprezece mii de câini, nu ca la Chişinău... La Chişinău mi se pare că-s treizeci de mii, ori patruzeci, ori şaizeci sau şaptezeci... Aici, la noi, sunt  cincisprezece mii de maidanezi şi toţi ascultă de mine! Exact aşa cum ascultă poliţiştii de şeful lor, aşa ascultă ei de mine! Când e nevoie, eu numai fluier de trei ori şi ei vin aici şi... Se aliniază împrejurul spaţiului meu... Şi eu le dau ordin ce să facă... Dacă trebuie să mă păzească, ei mă păzesc – nici nu se clintesc din loc şi... nu intră nimeni! Dacă trebuie să păzească pe altcineva, îl păzesc şi – nu pleacă nimeni de aici, din interior! Iată, d. e. acuma, aceşti telereporteri pe care i-am refuzat, dacă vreau eu, n-o să plece nici unul de aici, până nu le dau eu voie. O să fie închis drumul de trei lanţuri de câini, pentru dânşii...

- Da, dle Golloy, toate-s bune şi interesante... Am mai vrea să te întrebăm încă un lucru... că mi se termină caseta de filmat... Am mai vrea să te întrebăm încă un lucru: Republica Moldova este pusă în alertă – toată poliţia, toate forţele de ordine... toate organele speciale caută de unde şi cum au apărut aceste sfere miraculoase, care au bulversat întreaga viaţă politică şi... viaţa socială... Uite, se apropie alegerile, campania cea mai decisivă din viaţa societăţii, în viaţa unui stat, şi... Guvernanţii, autorităţile sunt alarmate... Toată poliţia aleargă şi vrea să vadă de unde ? Cum au apărut ele? Ce s-a întâmplat? Că se produc tot mai multe acte de indisciplină statală, cazuri când funcţionarii de stat, angajaţii statului nu execută ordinele superiorilor, ci fac cum le trăsneşte prin cap! Şi încă zic că fac asta din sentimentul de libertate a cugetului, pentru sfânta dreptate... Şi iată că nimeni nu ştie de unde au apărut aceste sfere! Noi, pe anumite căi, contactându-i pe colegii noştri din Soroca, din Cahul, din Bălţi şi Chişinău, dar... În secret, vă pot spune că i‑am consultat şi pe cei de la Iaşi! Au şi dânşii anumite informaţii... Am aflat că dumneata ai cunoaşte secretul apariţiei acestor miraculoase şi enigmatice sfere.

- Da. Este adevărat. Cunosc. Cunosc. Şi vreau să vă spun că ideea... ideea în parte îmi aparţine.

- Dar de ce: în parte numai, dle Golloy?

- Pentru că pe jumătate este a mea.

- Cum, adică: pe jumătate? Da cealaltă jumătate cui aparţine?

- Aparţine nepotului meu... de soră, care a terminat şcoala de pădurari şi care lucrează acuma în ocolul silvic de la Bahmutea...

- Da? Aveţi un nepot? Şi de ce aceluia îi aparţine?..

- Pentru că el este... el este un tânăr scriitor... un autor şi are idei foarte originale şi interesante!

- Şi ce s-a întâmplat, ce-a fost cu ideea aceasta... cu sferele acestea?

- Apoi, iată, vine el odată la mine aici şi-mi spune, zice... Zice: nene Golloy, d-ta de ce te-ai izolat de societate? De ce te-ai rupt de lume? Şi eu i-am răspuns: Dar cum poţi să trăieşti în societatea aceasta neliberă. Eu vreau să fiu liber! Vreau să fiu independent! Atunci el zice: Dar d-ta ce crezi? Că este posibilă libertatea la noi, la Moldova? Şi eu îi răspund: Sigur că e posibilă! Iată, eu, de când am plecat de-acasă şi am lăsat familia...

- Cum ai plecat? De câţi ani ai plecat, dle Golloy?

- De vreo patru-cinci ani...

- Da, dar am înţeles că... în aceşti patru ani soţia ţi-a mai adus... nişte copii... A mai născut... Cum a putut să nască? Nu cumva din relaţii extraconjugale?

- Doamne fereşte! Fereşte, Doamne! Soţia mea este cea mai fidelă femeie! Ea naşte în continuare, pentru că nu poate să nu nască... Şi naşte din ceea ce a acumulat pe parcurs... de la mine... adică, din anii aceia când noi convieţuiam ca soţ şi soţie... A acumulat, a acumulat materie, material genetic... Şi acuma naşte în continuare, aşa cum nasc...

- Aşa! Am înţeles... Da, sunteţi într-adevăr un sfânt! Da... Şi nu aţi terminat vorba... Cum a fost cu ideea?

- Eu am spus aşa: Dragă nepoate! Numai că trebuie să vă spun că dânsul din Păduraru şi-a schimbat numele în Podaru... Dar de ce Podaru nu ştiu, că Păduraru-i mai frumos!

- Dar poate că dânsul s-a gândit la Domnia ta, dle Golloy? D-ta eşti Podaru, adică trăieşti sub pod?

- Şi eu i-am spus lui aşa. Zic: Eu, de câte ori în visele mele visez... şi parcă zbor! Zbor în vis pe deasupra întregii Moldove... Când merg de la Soroca înspre Mare, înspre Reni văd sus, acolo, la Soroca, pe un dâmb, o... o... o coloană de cheatră, pe care o făcut-o un scriitor... un scriitor al Moldovei, care trăieşte la Moscova... Dar cum de-i el scriitorul Moldovei, dacă trăieşte la Moscova? Asta nu ştiu... Şi când mă duc la Sud, acolo văd altă coloană de cheatră... Un general rus care s-o bătut cu turcii... Şi văd că şi unul şi altul... Unul, acela de la Sud... am înţeles că-i un general ţarist... o făcut monument  ca să ştie lumea slava lui din războaie... Iar cel de Sus se închină lui Dumnezeu cu Lumânarea lui... Că aceea de la Soroca îi un fel de lumânare de recunoştinţă... Dar către cine?.. Iar noi, aici, la mijlocul lor, stăm şi putrezim ca într-un... într-un lagăr de concentrare, într-un ghetou şi n-avem libertate... Şi ştii ce mi-a spus nepotul acela al meu? Zice: Da, ai dreptate! Ai dreptate, nene! Ai dreptate, naşule!.. Că eu l-am botezat... Zice... Şi eu atunci ştii ce-i spun? Dar să vezi ce-am visat eu? Că, zic, ce bine ar fi... şi visez să ajung la ziua, când pe Măgura cea Mare de la Corneşti... Hai să ţi-o arăt! Şi ne-am dat noi mai la o parte, că ne-o acopereau nişte case... Ca să vedem Măgura bine ne-am urcat sus, pe pod, şi de-acolo o vedeam ca-n palmă... Acolo-i cel mai nalt loc... Ştii că acela-i cel mai nalt loc din Basarabia? Morena, ştii că-i cel mai nalt?

- Da, am auzit că ar fi cea mai înaltă culme, dar n-am o ideee exactă ce înălţime are...

- Ştii că de pe Măgura aceea în zile senine se vede lucind Marea Neagră la Odesa – oglinda mării... Iar în Apus se vede... se vede când îi soarele în Răsărit... se vede cum luceşte fruntea Ceahlăului, în Carpaţi... Apoi, iaca, acolo, am spus eu, măi nepoate, să instalăm noi o statuie a libertăţii... Ca să avem şi noi, în sfârşit, pe pământul nostru chinuit şi necăjit şi obidit o Statuie a Libertăţii şi cu statuia o să ne vină şi libertatea... Şi el a zis: nene naşule, dar ştii că-i o idee genială!

- Exact! Exact, dle Golloy – într-adevăr genială!

- Cum poate să fie o ţară liberă, dacă nu are o Statuie a Libertăţii? Franţa a fost prima care a înălţat o Statuie a Libertăţii. Franţa a făcut cadou Americii, Statelor Unite o Statuie a Libertăţii... Şi de atunci model al Libertăţii este Franţa, model al libertăţii sunt Statele Unite ale Americii... Iar noi suntem robi, cum am fost sute de ani, aşa am rămas! Ce idee bună a avut...

- Dar cum? A fost instalată această Statuie?

- Păi, noi...ne-am gândit, dragă Morena, să facem un demers din partea Societăţii Civile din republica noastră către Occident... să ne confecţioneze, să ne pregătească o Statuie şi să ne-o aducă şi să ne-o facă cadou...

- Şi aţi făcut demersul?

- Păi să vezi dumneata, ce s-a întâmplat. Dar ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva ne-mai-po-me-nit! Că nepotul meu a prins ideea asta şi a spus că el se include cu toate forţele lui creatoare şi... Când ia-ia să se realizeze visul nostru, s-a întâmplat ceva!

- Dar ce s-a întâmplat, dle Golloy?

- Asta eu nu pot să-ţi spun, pentru că... pentru că... asta trebuie să vezi... Să contemplezi... Să vezi cu ochii tăi... Iar pentru asta am să-ţi ofer... dar în secret... să nu ştie nimeni... o videocasetă, pe care am obţinut-o pe căi clandestine de la colegii noştri, de la... prietenii noştri din Iaşi, care au făcut filmările cu aducerea Statuii... Şi o să vedeţi ce s-a întâmplat!

- Aveţi Dvs. o asemenea videocasetă?

- Da. O am. Şi v-o pot oferi, că mi-am făcut mai multe copii. Una am ascuns-o, numai eu ştiu unde! Una o am aicea. A treia e în altă parte...

- Vă mulţumesc, dle Golloy, şi să fiţi sănătos! Dar... ne permiteţi s-o dăm pe post, ca s-o prezentăm şi spectatorilor?

- Eu consider că s-ar cuveni să-l întrebaţi mai întâi şi pe nepotu-meu. După care puteţi proceda cum doriţi... Pentru că jumătate este ideea mea, iar jumătate este ideea lui...

- Vă mulţumesc, dle Golloy.

(Continuare în numărul viitor)

1