Cum poate vizita Transnistria un străin fără să dea şpagă

În numărul din martie 2009 al revistei poloneze Lampa, a apărut o amplă relatare a călătoriei pe care a întreprins-o recent pe meleagurile moldave co-editorul acestei publicaţii, Paweł Gołoburda. Textul intitulat „E oare cea mai tristă ţară din lume?” reprezintă, de fapt, un buchet de istorioare culese de autor într-o ordine aproape cronologică. Titlul puţin zeflemitor este un apropo la alte editoriale despre Republica Moldova apărute în presa poloneză, unde publicului îi sunt prezentate sărăcia noastră şi apucăturile conducătorilor comunişti, care consideră statul drept proprietatea lor privată, etc. În acelaşi timp, titlul relatării vrea să combată valul de propagandă generată de către articolele în limba engleză de pe pagina web: The Tiraspol Times (TTT). Mesajul TTT e unul: Moldova e cel mai nefericit loc de pe Pământ, din care motiv transnistrenii nu vor să aibă nimic de a face cu lumea de pe malul de dincoace al Nistrului.

Vă propun o expunere la persoana a III-a a unor secvenţe din articolul semnat de Paweł Gołoburda, în ideea că e bine să ştim cum ne văd străinii.

1.

Scăriţa vagonului moldovenesc nu este coborâtă în staţia Jmerinka. Prea puţini pasageri urcă acolo. Conductorul îi controlează biletul, apoi îl ajută să urce în tren. Imediat simte elementele genotipului moldav: veselie, mulţime, ghemuire,  miresme indefinite, se aud şi cântece de genul manelelor.

În primul troleibuz chişinăuian Paweł şi ghidul său sunt întrebaţi – Ce limbă vorbiţi? – e o doamnă zâmbăreaţă, cu părul încărunţit, încotoşmănată într-un cojoc, are lângă ea câteva sacoşe cu sticle goale.– Sunteţi polonez? Aţi auzit cumva de doamna arhitect Barbara Sokołowska? – Mult mai târziu, deja după revenire, Paweł va descoperi că a existat într-adevăr o anume Barbara Sokołowska, co-proiectanta cartierului varşovian Żoliborz. Se întâmplase acum 70 de ani. Femeia i-a explicat şi cum să ajungă mai ieftin la Tiraspol – Urcaţi în trenul diesel Chişinău-Bender pe la 8 dimineaţa, iar din Bender, din gară, merge troleibuzul 19 până-n inima Tiraspolului.

2.

„Telefonistele moldovence vorbesc fluent suedeza” – e titlul următoarei iconiţe din textul lui Paweł, în care povesteşte despre limbile vorbite la Chişinău. Pe bd. Ştefan cel Mare aude mai mult româna, iar în Piaţa Centrală se vorbeşte suficientă rusă ca un oaspete slav să se simtă în apele sale. Suedezul Lars este unul dintre primii locuitori ai Chişinăului cu care discută autorul. Lars a sosit acum câţiva ani pe meleagurile mioritice să predea suedeza. Nu are de gând să plece. În centrala telefonică pe care a pus-o Lars la punct muncesc 70 de telefoniste tinerele şi, după un curs intensiv de suedeză, fac rezervări la taxiuri comune în Suedia. (Taxiurile comune sunt destinate mai multor pasageri care urcă în locuri diferite, dar care merg într-o singură direcţie.) Toate telefonistele ştiu pe de rost planul Stockholmului – zice Lars. – Salariile oferite aici nu sunt foarte mari pentru Suedia, dar pentru Moldova e un venit relativ decent. Paweł şi Lars descoperă că amândoi citesc TTT. Paweł îi zice că se aştepta să afle mai multe despre publicaţia respectivă aici, pe loc, dar chestiunea pare să fie învăluită în taină, cică site-ul TTT ar fi alimentat cu texte de nişte irlandezi (!?). Lars şi Paweł sunt de acord că, în medie, şpaga de intrare în Transnistria pentru un străin ajunge la 20 Euro.

Paweł e meloman. Oriunde s-ar duce, are întotdeauna grijă să afle cât mai multe despre muzica uşoară locală. Cel mai mult îl interesează să descopere texte care să fie cumva legate de patria sa. Astfel, Anatol Dumitraş al nostru a ajuns să fie tradus fragmentar în limba poloneză. E vorba despre piesa „Moldovan”, care, în română, sună îngrozitor de agramat: Ne cunosc la vame,/ Polska şi Taiwanul,/ Pân’ şi fraţii Belaruşi se tem,/ Uite şi Rumunia vrea viză-n paşaport, / Însă moldovanu vrea comfort, / El îşi ia soţia, soacra şi copii/ şi nu-i pasă, taică, de deport. / Poate li-i rău, poate li-i greu,/ dar acasă nu se-ntoarce nimeni./

3.

Autorul se întâlneşte cu o seamă de intelectuali chişinăuieni. E intrigat când vine vorba la un moment dat despre istoria Bătăliei din Codrii Cosminului şi află că la noi acest episod marţial este privit drept o indiscutabilă ispravă vitejească a luptătorilor moldoveni împotriva atacatorilor leşi. În manualele poloneze, evenimentul respectiv e pomenit printr-o singură frază. Mai află că şeful Gărzii de fier ar fi avut rădăcini de „poleac”. Le-ar fi avut şi haiducul comunist Kotovski.

4.

Mai târziu, Paweł vizitează galeria Brâncuşi. Nimereşte la vernisajul unei expoziţii de fotografie jurnalistică - un eveniment găzduit de către editorii Ziarului de Gardă. Concomitent este lansat „Topul anticorupţie”. Se înmânează şi nişte cadouri. Redactorul-şef al publicaţiei, Aneta Grosu, anunţă câţi „kilometrii de ziar”, reflectând cazuri de corupţie, au tipărit. Luptătorii anticorupţie se prezintă elitar – scrie Paweł – e o expoziţie elegantă, dar luptători sunt prea puţini, doar vreo 40 de oameni. Conform spuselor organizatorilor, libertatea presei în Moldova arată aşa: vine poliţistul la redacţie şi cere să i se prezinte numele surselor, precum şi adresele acestora.

5.

În dimineaţa zilei următoare, Paweł urcă, precum l-a sfătuit femeia din troleibuz, în personalul Chişinău-Tighina. În tren se tot frământă: va reuşi sau nu să intre în Transnistria? Data trecută n-a reuşit, n-a vrut să dea şpagă miliţienilor transnistreni. Iar dacă, totuşi, va reuşi să viziteze acel loc, ce va vedea mai întâi: „stindardul” regiunii separatiste sau armele ei de foc? Mare îi este mirarea că în Tighina, la ieşirea din tren, nu dă nici de vameşi, nici de poliţişti. Mai întâi, îi sare în ochi flamura pictată lângă o lozincă lungă pe un perete în apropierea cetăţii: „Transnistria – libertate, egalitate, fraternitate!”. Apoi remarcă şi pistoalele-automat pe umărul militarilor. Oamenii de pe stradă nu se deosebesc foarte mult de chişinăuieni. În preajma unor blocuri de locuit i se spune că acolo au stat pitiţi lunetiştii în timpul războiului cu Moldova. Paweł a auzit de ei. Lampa a publicat în 1993 un interviu cu lunetistul-medic psihiatru Serghei, care apăra din ferestrele blocurilor din Bender poporul slav de invazia fasciştilor români. Până la Tiraspol, Paweł ia un maxi-taxi. E supraaglomerat, trebuia să stea în picioare şi puţin încovoiat din spate, nu poate vedea nimic prin geam. Ajuns la destinaţie, face tura oraşului pe jos. Schimbă nişte ruble transnistrene. Îşi cumpără gazetele locale „Pridnestrovie”, „Patriot”. „Dnestrovskaya Pravda” şi „Pravda Pridnestrovia”, nişte mărci poştale mititele cu chipul lui Suvorov. Îi mai rămân câţiva gologani pentru o cafea în localul „7 Vineri”. Soarbe din ceaşcă şi răsfoieşte ziarele. Intră un grup de militari înarmaţi. Îi zvâcneşte inima. Dar se pare că aceştia n-au treabă cu el...

6.

Face cale întoarsă. Iar într-un maxi-taxi supraaglomerat, dar acum lipsa peisajului e suplinit de primul post de televiziune pentru acest gen de vehicule, chiar dacă n-are sunet. Spoturile de pe ecran cheamă cetăţenii să economisească electricitatea, să se încreadă unii în alţii şi să se spele regulat. Concomitent, radioul face publicitate unei mărci de supozitoare de prin partea locului.

7.

În Tighina, rătăceşte drumul spre gară. Îl roade întrebarea: vor fi sau nu vor fi grăniceri? Ce face dacă vor să-i controleze actele? Este momentul-cheie al călătoriei, pe care îl trăieşte intens. Devine anxios. Dar iată că în depărtare se întrezăreşte trenul personal galben-roş, cu care venise. Ajunge în gară fără să dea de miliţieni.

8.

A doua zi, în trenul Chişinău-Moscova, când îl trezeşte conductoarea înaintea staţiei Volcineţ şi îl întreabă dacă e rus sau moldovean, că trebuie să îndeplinească formularul de intrare în Ucraina, călătorul nostru scrie că nu ştie nici el răspunsul la această întrebare.

Paweł Gołoburda îşi încheie articolul cu câteva extrase din „Dicţionarul geografic al împărăţiei Poloniei şi al altor state slave” editat în Varşovia, în anii 1880-1902.

Chişinău: se află la 176 de verste de la Odessa, 68 de verste de la Corneşti. Are poştă şi cale ferată. Sunt 14 biserici şi un teatru. Pe malul stâng al Bâcului se află o staţiune balneară deschisă în 1843. Prunele culese pe aceste locuri, numite moldoveneşti, sunt cunoscute în întreaga Rusie. Se produc 120.000-200.000 găleţi de vin anual. Funcţionează 85 de fabrici: pielării - 28, de lumânări - 11, de confecţii - 7 ş.a. Sunt 3 havuzuri şi multe fântâni.

Bender: poştă, staţiune de telegrame internaţionale. 120 verste de la Odessa şi 283 verste de la Galaţi. E vestit prin faptul că aici e înmormântat Carol al XII-lea, regele Suediei. Anexat la Rusia în 1812.

Tiraspol: 260 verste până la Herson. În anul 1870 a avut 1 870 de case (146 din cărămidă). 16 692 locuitori, dintre care 1 500 rascolnici şi 3 614 evrei. Tiraspol este un oraş nou, apărut în 1795 pe locul satului moldovenesc de pescari Sucleia. Spital, poştă, gară de trenuri, 12 depozite de mărfuri etc.

1