Veneţiana – o „feerie a vieţii” într-o lume urâţită

Răsună acordurile unei superbe tarantele populare italiene şi spectatorii Teatrului poetic „Alexe Mateevici” din Chişinău sunt invitaţi să pătrundă în mirajul şi frumuseţea unei poveşti veneţiene pline de subtilităţi, croşetând pe tema pasiunii şi puterii. Intrigile se ţes în jurul marii dileme a ceea ce ar putea semnifica dragostea, aflată mereu în bătaia săgeţii, la intersecţia unor interese pragmatice. Văzută în acest mod, ea, în fond, nu apare decât ca „o negustorie, din care cu un gras profit se-aleg doar naşii şi codoşii, popii şi slujnicele devotate” – idee redată scenic printr-un delectabil joc al întâmplărilor.

Comedia Veneţiana, a cărei adaptare scenică este propusă publicului chişinăunian de către cunoscutul şi talentatul actor Vlad Ciobanu, tot el şi profesor la Academia de Teatru, Muzică şi Arte Plastice din Chişinău, reprezintă debutul artistului în regia de teatru. Se poate spune, fără exagerare, că spectacolul Veneţiana atinge o performanţă a teatralităţii, reuşind să cucerească publicul prin modul în care este construit, graţie unor soluţii ingenioase. Un spectacol plin de imaginaţie, unde fantezia domneşte de la începutul acţiunii şi până la ultimul acord, servindu-se de un joc actoricesc ce emană dezinvoltură şi fineţe.

Un tânăr nobil scăpătat din Milano, pe nume Iulius (jucat de Dorin Gribincea) ajunge la Veneţia în căutare de noroc şi aventuri amoroase, şi devine amantul dorit şi disputat de două matroane frustrate (interpretate de Lucia Pogor şi Lidia Novicov), fiecare în felul ei (una în calitate de văduvă şi cealaltă de soţie nefericită), care îşi proiectează asupra chipeşului necunoscut focul unor inimi (şi trupuri) neconsolate. Cele două nobile îndrăgostite sunt asistate, fiecare, de câte o slujnică devotată, dar şi viclean-profitoare, şi de gondolierul Bernardo (Gheorghe Pietraru), care îşi asumă misiunea de codoş şugubăţ, afiliat partidei ghibelinilor – un subiect pe seama căruia nu-şi permite să glumească! –, aranjând escapadele lui Iulius în budoarul celor două veneţiene de soi.

A alege o comedie a unui autor anonim din sec. al XVI-lea, în plus necunoscută publicului larg, înseamnă a-ţi asuma nişte riscuri, dar şi şansa de a-ţi asocia, în mod fericit, numele cu respectiva lucrare. Montarea realizată de Vlad Ciobanu are câteva atu-uri incontestabile: miza pe noutatea dorită de public, într-un context repertorial basarabean lipsit de spectacole de o asemenea factură, apoi comicul de situaţie şi de limbaj, obţinut graţie unui joc exuberant al actorilor, în care „cenzura regizorală” nu se lasă detectată, şi teatralitatea dezvoltată scenic cu frumuseţe şi eleganţă, propunând un spectacol de o autentică valoare artistică. Toate elementele componente asigură proporţionalitatea ansamblului. Este, în felul său, o demonstraţie de gen, o „strategie de captare” în interiorul unei convenţii: comedia bufă, satira de moravuri, pe care a confirmat-o reacţia entuziastă a publicului. Spectacolul reprezintă o reconciliere între clasicitate şi modernitate, reliefează valoarea profundă a unui text conceput pentru o anumită perioadă, dar care se raliază la contemporaneitate, trimiterile la existenţa noastră de azi putând fi citite în replicile personajelor. Astfel, o poveste obişnuită teatrului italian renascentist devine pentru Vlad Ciobanu un pretext pentru a contura un mesaj clar despre sentimentele umane, iar teatrul pare să iasă în câştig. Pornind de la dragostea senzuală ce animă intriga, sensul care transpare scenic, marcat cu accente parodice, este acela că într-o lume a haosului, amestecând valorile şi raporturile dintre oameni, este nevoie de o conştiinţă capabilă să restabilească echilibrul. O face Povestitorul. Acesta prezintă starea de fapt, atribuindu-şi vocea corului antic, „judecă” şi contemplă „filosofic” situaţia imaginată de autor.

Textul dramatic, conceput în genul Commedia dell’Arte, oferă actorilor o gamă largă de posibilităţi interpretative. Reuşita spectacolului se datorează în mare măsură şi echipei selectate de Vlad Ciobanu. Evoluţia remarcabilă a lui Gheorghe Pietraru şi a Luciei Pogor, actori consacraţi ai scenei basarabene, distribuiţi în roluri-cheie, imprimă o certă marcă de profesionalism şi naturaleţe. O prestaţie meritorie, plină de energie şi dezinvoltură, are tânărul Dorin Gribincea (care, alături de Lidia Novicov, se produce într-o postură inedită, ambii fiind studenţi ai lui Vlad Ciobanu şi Gheorghe Pietraru la Academia de Teatru din Chişinău). Actriţele Ludmila Botnaru (Oria) şi Lina Mândru (Nena) de la Teatrul „Alexe Mateevici” conving prin alura lor frustă de „femei din popor”, cu instinct de profitoare.

Vlad Ciobanu a conceput o scenografie suplă, economicoasă, încercând să reorganizeze şi să readapteze spaţiul pe care îl oferă ingrata scenă de la Teatrul „Alexe Mateevici” – cu sala lui mică, înghesuită într-un subsol rece. Actorii nu au de făcut niciun efort pentru a se face auziţi (tocmai de aceea vorbirea unora dintre ei – veche „boală” în Basarabia! – suferă de o anume stridenţă). Unele detalii din formula originală au fost ştirbite din cauza condiţiilor tehnice precare, totuşi prin decorul simplu dar expresiv şi prin mobilitatea acestuia „handicapul” a fost atenuat. Regia a folosit la maximum modestele resurse pe care i le-a pus la dispoziţie administraţia teatrului, delimitările au fost realizate prin anumite detalii – cum sunt, de pildă, paravanul pictat din salonul Angelei, grilajul de la casa Valeriei sau clopotul care marchează, contrapunctic, intrările şi ieşirile protagoniştilor, servind ca mijloc de descărcare a emoţiei şi sursă spontană de comic –, totul fiind dozat cu multă grijă şi bun-gust. Costumele realizate de tânăra Dana Lucoveţchi, studentă în anul IV la Design vestimentar, Facultatea de Arte Plastice din cadrul Academiei de Teatru, Muzică şi Arte Plastice, clasa Laura Platon, reuşesc să suplinească decorul auster, să contureze caracterul personajelor, după cum o cere ironia situaţiilor, să reconstituie atmosfera romantică şi carnavalescă a Veneţiei renascentiste, ajutată fiind şi de o selecţie muzicală inspirată.

Spectacolul Veneţiana are o soartă incertă, din cauza problemelor administrative ale teatrului „Alexe Mateevici”, dar cine a avut şansa să asiste la avanpremiera din 29/30 aprilie 2009, s-a putut bucura de un eveniment artistic aproape neverosimil. A fost ca un dram de normalitate inserată, subversiv, într-o lume ce pare sărită din ţâţâni din punct de vedere politic, cum este Moldova după 5 aprilie… Un spectacol-feerie trezindu-ţi pofta de viaţă, în mijlocul unei realităţi urâte, mizerabile, îngrozitoare. O „carte de basme”, tradusă în limbaj teatral, pe care o „răsfoieşti” cu uitare de sine, vrăjit de splendorile ei. Avem nevoie de asemenea momente de puritate, de catharsis, de trăire euforică, pentru a ne regăsi puterea de a înfrunta perfidia cotidianului.

______________

Veneţiana. Autor anonim (sec. XVII). Regie, scenografie, coloană sonoră: Vlad Ciobanu. Costumele: Dana Lucoveţchi. Distribuţia: Bernardo/Povestitorul – Gheorghe Pietraru, Iulius – Dorin Gribincea, Angela – Lucia Pogor, Valeria – Lidia Novicov, Nena (slujnica Angelei) – Lina Mândru, Oria (slujnica Valeriei) – Ludmila Botnaru.

1