Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 1-2, (171-172), ianuarie-februarie : Semnal : : Noutăţi editoriale (cărţi semnate de Dan Dungaciu, Leo Butnaru, Val Butnaru)

Semnal

Noutăţi editoriale (cărţi semnate de Dan Dungaciu, Leo Butnaru, Val Butnaru)

Dan Dungaciu. Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest. Editura Cartier, Chişinău, 2009.

Textele incluse între aceste coperţi vorbesc, explicit sau implicit, despre identitate şi asumarea ei, despre modul în care acestea afectează, direct sau indirect, orice demers politic intern, dar, mai ales, extern.

A şti cine eşti înseamnă a şti de unde vii şi încotro vrei să te îndrepţi. Înseamnă a-ţi stabili, conştient, geografia simbolică de care aparţii şi, ulterior, a-ţi îndrepta pasul sau paşii spre spaţiul (geo)politic de care te simţi în mod legitim atras.

De aici miza chestiunii şi actualitatea întrebării, mai ales atunci când în discuţie apare un spaţiu precum cel al Republicii Moldova.

Leo Butnaru. Răspund, deci exist: [dialoguri]. Editura Ex Ponto, 2008.

„Deşi la ora actuală puţini mai au răbdarea să citească, deşi ne-au inundat talk-show-urile, deşi ne-am cam săturat de interviuri până peste cap, această carte a lui Leo Butnaru, prin faptul că adună mai multe nume ale literaturii noastre, în absenţa cărţilor şi activităţii cărora probabil, în timp, nu se va putea înţelege istoria contemporană a României, este o lucrare ce merită să fie citită cu creionul în mână, cel puţin două treimi din răspunsurile date de cei intervievaţi fiind inspirate şi convingându-l pe cititor că nu şi-a pierdut vremea străbătând cartea”. (Dan Stanca)

 

Leo Butnaru. 100 de poeţi ai avangardei ruse. Editura Ex Ponto, 2008.

,,Leo Butnaru este nu doar poet excepţional, ci şi unul din cei mai buni specialişti din lume în avangarda rusă...” (Liviu Antonesei)

 

Val Butnaru. Cum Eclesiastul discuta cu Proverbele. (Dramaturgie), Editura ARC, 2008.

Val Butnaru este, fără îndoială, un dramaturg de pe linia întâi a dramaturgiei româneşti, nu numai a celei basarabene. Fiind de acord cu Constantin Cheianu că „Val Butnaru şi-a propus în mod programatic, de la primele sale piese, să scrie un altfel de teatru decât cel care s-a făcut până la el în Basarabia, un teatru al generaţiei ’80, conectat la tendinţele cele mai noi ale dramaturgiei europene şi mondiale”, precizăm că el nu preia în mod mecanic nişte modele. Personajele sale se impun prin biografie, caracter şi evoluează, „ignorând” tiparele structurale cunoscute de autor, dar abandonate în voia artisticului. Artisticul primează, nu forma construcţiei, ca să nu mai vorbim de funcţia antropogenă, socială a textului dramatic, care rămâne pe planul doi. Scrise admirabil (fapt remarcat şi de Academia Română, care i-a decernat, în 1993, Premiul „Ion Luca Caragiale”), piesele lui Val Butnaru mai au calitatea de a putea fi citite ca beletristică „pură”. (Nicolae Negru)

1

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova