Mitologiile ştiinţei (Sven Ortoli, Nicolas Witkowski, Butoiul lui Arhimede – mic tratat de mitologie a ştiinţei)

Când vine vorba despre ştiinţă, cărţile sunt de obicei de două feluri: fie extrem de specializate, destinate cum s-ar zice iniţiaţilor, celor care pornesc de la bun început lectura cu un bagaj solid de cunoştinţe în domeniu şi care citesc în primul rând pentru interesul lor strict profesional, fie cărţi de popularizare a ştiinţei, prin care anumite idei, concepte, teorii, probleme din diferite domenii ale ştiinţei sunt explicate pe înţelesul omului obişnuit, fără noţiuni de specialitate. Excepţiile de la aceste două situaţii sunt rare. Tocmai de aceea, cu nespusă bucurie am descoperit la Editura Nemira un volumaş care, deşi oarecum înrudit cu cărţile de popularizare a ştiinţei, este, totuşi, un eveniment editorial inedit şi remarcabil. Butoiul lui Arhimede este o carte de depopularizare a ştiinţei. Iată de ce.

În literatură (& artă) s-a discutat de ceva vreme încoace tot mai aprins şi mai puternic despre canon. Teza părea însă că va ocoli ştiinţa, ca şi cum latura „reală” s-ar sustrage alegerilor pur subiective ale specialiştilor, şi osificării şi mitologizării pe care orice act de predare în şcoală o aduce după sine. Deşi nu a fost până acum o temă centrală, canonul ştiinţific există. Newton şi Einstein sunt la fel de mitologizaţi şi de stereotipizaţi ca Shakespeare şi Eminescu. Între „a fi sau a nu fi” şi mărul ca simbol al atracţiei gravitaţionale nu este nicio diferenţă. La fel, proiecţiile în imaginarul colectiv sunt similare în cazul teoriei relativităţii şi al luceafărului poeziei româneşti (ba, protocroniştii au afirmat că Eminescu îl anticipează pe Einstein – „azi o vedem şi nu e”…). Este cât se poate de evident faptul că o personalitate marcantă, a literaturii sau a ştiinţei rămâne în memoria maselor printr-o asociere cu un anumit lucru extrem de precis. Un vers, o frază, o formulă matematică, o teorie, o idee. Restul operei scriitorului sau savantului cade în anonimatul public. Cartea lui Sven Ortoli şi Nicolas Witkowski (amândoi fizicieni şi, în egală măsură, oameni de presă) umple un gol necesar şi aduce o scurtă dar binevenită reevaluare a unor personaje care au marcat de-a lungul vremii mersul ştiinţei, şi pe care posterioritatea i-a îngheţat în canon.

Arhimede, Leonardo da Vinci, Isaac Newton, Mendeleev, Alfred Nobel, Einstein, Schrödinger, sau Stephen Hawking sunt doar câţiva dintre feluriţii oameni de ştiinţă care intră în malaxorul acestei cărţi demitizante. Fiecăruia dintre ei i se dedică un micro-capitol. Întotdeauna premisa de la care pleacă autorii este una inedită. Uneori, frizează (aparent) banalul (întrebări de tipul „Oare de ce soi era mărul lui Newton? Ionatan sau creţesc? Unele pot avea densitate mai mare, ceea ce le face să ajungă mai iute la pământ”…), alteori sunt pur şi simplu neaşteptate (capitolul dedicat lui Alfred Nobel pleacă de la o întrebare banală – de ce există premii pentru chimie, fizică, literatură, artă, economie şi nu şi pentru… matematică?). Alte capitole pleacă de la o imagine stereotipizată care s-a format în mentalul colectiv asupra unei teme, imagine pe care autorii o deconstruiesc cu atenţie, încercând să găsească punctul de pornire (aici intră capitolele despre Big Bang, găurile negre, farfuriile zburătoare, Frankenstein).

În privinţa ştiinţelor cărora, prin reprezentanţii lor de marcă, le sunt dedicate capitole, paleta este largă: fizică, chimie, astronomie, matematică, genetică. Majoritatea textelor pornesc de la constatarea imaginii stereotipe cu privire la acel subiect sau de la o anumită întrebare surprinzătoare. Tabloul mai general este ulterior reconstruit, ca într-un puzzle, astfel încât cititorul, pe de o parte, înţelege de ce acea imagine sau acel concept a devenit stereotip şi a fost asociat cu un anumit savant sau cu o anumită teorie, şi, pe de altă parte, vede care ar fi tabloul mai larg în care personajul şi ştiinţa trebuie să fie încadrate.

„Este obiectul cel mai celebru din folclorul ştiinţific. Formaţia Beatles a făcut din el logoul companiei lor de discuri. O marcă însemnată de calculatoare a produs o varietate deja gustată. Se regăseşte – gaj al universalităţii – în Rubrica diverse de Gotlib, invariabil desenat chiar înainte de impactul cu craniul severului Isaac, îmbrăcat în costum de epocă” (p. 46). Astfel începe capitolul intitulat Mărul lui Newton. Limbajul este prietenos, accesibil, inteligent. Autorii introduc referinţe la tot pasul, pe un ton relaxat şi jovial, care sporeşte plăcerea lecturii (şi incită la lecturi suplimentare – în acest sens, există la sfârşitul volumului o minibibliografie, pentru fiecare capitol în parte).

O surpriză plăcută este faptul că în carte apar şi doi români. Unul dintre ei este citat destul de frecvent, ca teoretician al mitului (Mircea Eliade); celuilalt, mai puţin cunoscut publicului român, îi este dedicat un întreg capitol. Este vorba de Matila Ghyka şi aşa-numitul număr de aur (1.618), un simbol uluitor al armoniei din natură, al echilibrului, al frumuseţii, pe care Matila Ghyka, avocat, inginer şi diplomat român, l-a adus în conştiinţa generală publicând la Gallimard volumul Numărul de aur. Deşi cartea sa este plină de entuziasme şi exagerări, impactul nu poate fi deloc minimalizat şi este comparat de autori cu fascinaţia pe care astăzi o exercită Mandelbrot şi teoria fractalilor.

Butoiul lui Arhimede este un volum care restabileşte un echilibru necesar. Scepticismul, luciditatea şi sarcasmul autorilor care abordează direct şi frust miturile ştiinţei vehiculate de şcoală sau de imaginarul colectiv sunt un soi de duş rece, relaxant şi înviorător. Citind cartea, savanţii şi teoriile ştiinţifice par să coboare din turnul lor de fildeş şi să revină printre noi, într-o lume în care tehnologia joacă un rol esenţial. În încheiere, parafrazez o idee a celor doi autori care mi-a rămas întipărită pe retina de cititor. În alte epoci, tehnologia era complicat de utilizat, dar uşor de înţeles. Astăzi, lucrurile stau exact invers, este foarte uşor de utilizat, dar nimeni nu-şi mai bate capul să o priceapă. Fie şi numai pentru o asemenea constatare, Butoiul lui Arhimede este un volum remarcabil.

___________